YouVersion
Pictograma căutare

Matei 21

21
1Și când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, la muntele Măslinilor, atunci Isus a trimis înainte doi discipoli,
2Spunându-le: Mergeți în satul dinaintea voastră și imediat veți găsi o măgăriță legată și un măgăruș cu ea; dezlegați-i și aduceți-i la mine.
3Și dacă cineva vă spune ceva, veți zice: Domnul are nevoie de ei; și imediat îi va trimite.
4Toată aceasta s-a făcut ca să se împlinească ce fusese spus prin profetul, care a zis:
5Spuneți fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și șezând pe o măgăriță și pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.
6Și discipolii s-au dus și au făcut precum le poruncise Isus.
7Și au adus măgărița și măgărușul și și-au pus peste ei hainele și l-au așezat pe ele.
8Și o mulțime foarte mare își așterneau hainele pe cale; iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale.
9Și mulțimile care mergeau înainte și care veneau în urmă strigau, spunând: Osana Fiului lui David; Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului. Osana în cele preaînalte.
10Și când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mișcare, spunând: Cine este acesta?
11Și mulțimile spuneau: Acesta este Isus, profetul din Nazaretul Galileii.
12Și Isus a intrat în templul lui Dumnezeu și a aruncat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei,
13Și le-a spus: Este scris: Casa mea se va chema casa rugăciunii; dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.
14Și orbii și șchiopii au venit la el în templu; și i-a vindecat.
15Și când preoții de seamă și scribii au văzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în templu și spunând: Osana Fiului lui David, s-au supărat foarte mult,
16Și i-au spus: Auzi ce spun aceștia? Și Isus le-a zis: Da, nu ați citit niciodată: Din gura pruncilor și a celor ce sug ți-ai împlinit laudă?
17Și i-a lăsat și a ieșit din cetate în Betania; și a înnoptat acolo.
18Și dimineața pe când se întorcea în cetate, a flămânzit.
19Și când a văzut un smochin pe cale, a venit la el și nu a găsit nimic în el decât numai frunze și i-a spus: Să nu mai fie rod în tine de acum încolo pentru totdeauna. Și imediat smochinul s-a uscat.
20Și când au văzut discipolii s-au minunat, spunând: Cât de repede s-a uscat smochinul!
21Isus a răspuns și le-a zis: Adevărat vă spun: Dacă aveți credință și nu vă îndoiți, veți face nu numai ce s-a făcut smochinului, ci chiar dacă spuneți acestui munte: Ridică-te și aruncă-te în mare; se va face.
22Și toate lucrurile, orice veți cere în rugăciune, crezând, veți primi.
23Și după ce a intrat în templu, preoții de seamă și bătrânii poporului au venit la el pe când învăța poporul și au spus: Cu ce autoritate faci tu acestea? Și cine ți-a dat această autoritate?
24Și Isus a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru, pe care dacă mi-l veți spune, vă voi spune și eu cu ce autoritate fac aceste lucruri.
25Botezul lui Ioan, de unde a fost? Din cer, sau de la oameni? Dar ei discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, ne va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?
26Dar dacă vom spune: De la oameni; ne temem de popor; fiindcă toți îl consideră pe Ioan ca profet.
27Și i-au răspuns lui Isus și au zis: Nu putem spune. Și el le-a spus: Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea.
28Dar ce gândiți voi? Un om avea doi fii; și a venit la primul și a spus: Fiule, du-te, lucrează astăzi în via mea.
29 Iar el a răspuns și a zis: Refuz să mă duc; dar pe urmă, s-a pocăit și s-a dus.
30Și a venit la al doilea și a spus tot așa. Și el a răspuns și a zis: Eu mă duc, domnule. Și nu s-a dus.
31Care dintre cei doi a făcut voia tatălui? Iar ei i-au spus: Primul. Isus le-a zis: Adevărat vă spun că: Vameșii și curvele merg în împărăția lui Dumnezeu înaintea voastră.
32Fiindcă Ioan a venit la voi pe calea dreptății și nu l-ați crezut; dar vameșii și curvele l-au crezut; și voi, văzând aceasta, nu v-ați pocăit mai apoi ca să îl credeți.
33Ascultați altă parabolă: Era un anume gospodar care a sădit o vie. Și a împrejmuit-o cu un gard și a săpat un teasc în ea și a zidit un turn. Și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată;
34Și când anotimpul roadelor s-a apropiat, a trimis pe robii săi la viticultori, ca să primească din roadele acesteia.
35Dar viticultorii i-au prins pe robii lui și pe unul l-au bătut și pe altul l-au ucis, iar pe altul l-au împroșcat cu pietre.
36Din nou a trimis alți robi, mai mulți decât primii; iar ei le-au făcut la fel.
37Dar în cele din urmă a trimis la ei pe fiul său, spunând: Îl vor respecta pe fiul meu.
38Dar viticultorii, văzând pe fiul, au spus între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să îl ucidem și să punem stăpânire pe moștenirea lui.
39Și l-au prins și l-au scos în afara viei și l-au ucis.
40Așadar când vine domnul viei, ce va face el acelor viticultori?
41Ei îi spun: Pe oamenii aceia răi îi va nimici groaznic și își va arenda via altor viticultori, care îi vor da roadele la timpurile lor.
42Isus le-a spus: Nu ați citit niciodată în scripturi: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei; DOMNUL a făcut aceasta și este minunată în ochii noștri?
43Din această cauză vă spun: Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unei națiuni care va aduce roadele ei.
44Și oricine va cădea peste această piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea, îl va spulbera.
45Și când preoții de seamă și fariseii au auzit parabolele lui, au priceput că Isus vorbea despre ei.
46Și au căutat să pună mâna pe el dar s-au temut de mulțimi, pentru că îl considerau ca profet.

Selectat acum:

Matei 21: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te