Îmi deprinde mâinile la război, ca brațele mele să frângă un arc de oțel. Tu de asemenea mi-ai dat scutul salvării tale și mâna ta dreaptă m-a ținut sus și bunătatea ta m-a făcut mare. Mi-ai lărgit pașii sub mine, încât picioarele mele nu au alunecat. Am urmărit pe dușmanii mei și i-am ajuns și nu m-am întors înapoi până ce nu au fost mistuiți. I-am rănit încât nu erau în stare să se ridice; sunt căzuți sub picioarele mele. Fiindcă m-ai încins cu tărie pentru bătălie, ai supus sub mine pe cei ce s-au ridicat împotriva mea. Mi-ai dat de asemenea gâturile dușmanilor mei, ca să îi nimicesc pe cei ce mă urăsc. Au strigat, dar nu era nimeni să îi salveze, către DOMNUL, dar nu le-a răspuns. Atunci i-am pisat mărunt ca țărâna înaintea vântului, i-am aruncat precum pământul pe străzi. M-ai scăpat de luptele poporului; și m-ai făcut capul păgânilor, un popor pe care nu l-am cunoscut mă va servi. Imediat ce aud de mine, vor asculta de mine, străinii mi se vor supune. Străinii se vor ofili și de teamă vor ieși din locurile lor închise.
Citește Psalmii 18
Partajează
Compară toate versiunile: Psalmii 18:34-45
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri