YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 40

40
Mai marelui muzician, un psalm al lui David.
1Am așteptat cu răbdare pe DOMNUL; și el s-a aplecat spre mine și a ascultat strigătul meu.
2M-a scos de asemenea din groapa pieirii, din noroiul mocirlos și mi-a așezat picioarele pe stâncă și mi-a întemeiat umbletele.
3Și mi-a pus în gura o cântare nouă, laudă Dumnezeului nostru, mulți vor vedea aceasta și se vor teme și se vor încrede în DOMNUL.
4Binecuvântat este omul care face pe DOMNUL încrederea sa și nu dă atenție celor mândri, nici celor ce se abat spre minciuni.
5DOAMNE Dumnezeul meu, multe sunt lucrările tale minunate pe care le-ai făcut, și gândurile tale care sunt îndreptate spre noi, acestea nu îți pot fi înșirate; dacă aș dori să le vestesc și să vorbesc despre ele, sunt mai multe decât pot fi numărate.
6Sacrificiu și ofrandă nu ai dorit; urechile mele le-ai deschis, ofrandă arsă și ofrandă pentru păcat nu ai cerut.
7Atunci am spus: Iată, eu vin, în sulul cărții este scris despre mine,
8Îmi place să fac voia ta, Dumnezeul meu; da, legea ta este înăuntrul inimii mele.
9Am predicat dreptatea în adunarea cea mare, iată, nu mi-am înfrânat buzele; DOAMNE, tu știi aceasta.
10Nu am ascuns dreptatea ta înăuntrul inimii mele; am vestit credincioșia ta și salvarea ta, nu am ascuns bunătatea ta iubitoare și adevărul tău de adunarea cea mare.
11Nu opri îndurările tale blânde de la mine, DOAMNE, bunătatea ta iubitoare și adevărul tău să mă păstreze continuu.
12Fiindcă nenumărate rele m-au înconjurat, nelegiuirile mele m-au prins, astfel încât nu mai sunt în stare să privesc în sus; ele sunt mai multe decât perii capului meu, de aceea inima mea mă părăsește.
13Fii mulțumit, DOAMNE, să mă eliberezi, DOAMNE, grăbește-te să mă ajuți.
14Să fie rușinați și încurcați toți cei ce îmi caută sufletul pentru a-l nimici; să fie împinși înapoi și dați de rușine cei ce îmi doresc răul.
15Să fie pustiiți ca o răsplată a rușinii lor cei ce îmi spun: Aha, aha.
16Să se veselească și să se bucure în tine toți cei ce te caută, să spună continuu cei care iubesc salvarea ta: DOMNUL fie preamărit.
17Dar eu sunt sărac și nevoiaș; totuși Domnul se gândește la mine; tu ești ajutorul meu și eliberatorul meu; nu întârzia, Dumnezeul meu.

Selectat acum:

Psalmii 40: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te