Romani 13
13
1Fiecare suflet să se supună puterilor mai înalte. Fiindcă nu este putere decât de la Dumnezeu; și puterile care sunt, sunt rânduite de Dumnezeu.
2De aceea oricine se împotrivește puterii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei ce se împotrivesc își vor primi damnarea.
3Deoarece conducătorii nu sunt de temut pentru fapte bune, ci pentru cele rele. Dorești așadar să nu te temi de putere? Fă binele și vei avea laudă de la aceasta;
4Fiindcă îți este servitorul lui Dumnezeu pentru bine. Dar dacă faci răul, teme-te; fiindcă nu poartă sabia în zadar; fiindcă este servitorul lui Dumnezeu, un răzbunător pentru furie asupra celui ce practică răul.
5De aceea trebuie să fiți supuși nu doar din cauza furiei, ci și din cauza conștiinței.
6Fiindcă din această cauză și plătiți taxe; fiindcă ei sunt servitorii lui Dumnezeu, ocupându-se neîncetat tocmai cu acest lucru.
7De aceea dați tuturor cele datorate; cui taxă, taxă; cui vamă, vamă; cui frică, frică; cui onoare, onoare.
8Să nu datorați nimănui nimic altceva decât să vă iubiți unii pe alții; fiindcă cel ce iubește pe altul a împlinit legea.
9Fiindcă: Să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu aduci mărturie falsă, să nu poftești; și orice altă poruncă este cuprinsă pe scurt în acest cuvânt și anume: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
10Dragostea nu lucrează răul aproapelui; de aceea dragostea este împlinirea legii.
11Și aceasta, știind timpul, că acum este ora să ne trezim din somn; căci acum salvarea noastră este mai aproape decât atunci când am crezut.
12Noaptea este mult trecută, iar ziua este aproape; de aceea să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura luminii.
13Să umblăm onest, ca în timpul zilei; nu în destrăbălare și beții, nu în curvie și desfrânare, nu în ceartă și invidie.
14Ci îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de lucruri cărnii, pentru a-i împlini poftele.
Selectat acum:
Romani 13: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.