YouVersion
Pictograma căutare

Romani 16

16
1Și vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este servitoare a bisericii care este în Chenchreea;
2Ca să o primiți în Domnul, așa cum se cuvine sfinților, și să o ajutați în orice lucru ar avea nevoie de voi; fiindcă și ea a fost sprijinitoarea multora și de asemenea a mea.
3Salutați pe Priscila și pe Aquila, ajutoarele mele în Cristos Isus,
4Care și-au riscat gâtul pentru viața mea; cărora le aduc mulțumire nu numai eu, dar și toate bisericile neamurilor.
5Tot așa, salutați biserica ce este în casa lor. Salutați pe Epenet, preaiubitul meu, care este primul rod al Ahaiei pentru Cristos.
6Salutați pe Maria, care a muncit mult pentru noi.
7Salutați pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și părtașii mei de închisoare, care sunt cu vază printre apostoli, care de asemenea au fost în Cristos înaintea mea.
8Salutați pe Amplias, preaiubitul meu în Domnul.
9Salutați pe Urban, ajutorul nostru în Cristos, și pe Stache, preaiubitul meu.
10Salutați pe Apele, aprobat în Cristos. Salutați pe cei din casa lui Aristobul.
11Salutați pe Ierodion, ruda mea. Salutați pe cei din casa lui Narcis care sunt în Domnul.
12Salutați pe Trifena și Trifosa, care muncesc în Domnul. Salutați pe Persida, preaiubita, care a muncit mult în Domnul.
13Salutați pe Ruf, cel ales în Domnul, și pe mama lui, și a mea.
14Salutați pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermas, pe Patroba, pe Hermes și pe frații care sunt cu ei.
15Salutați pe Filolog și pe Iulia, pe Nereu și pe sora lui, pe Olimp și pe toți sfinții care sunt cu ei.
16Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Bisericile lui Cristos vă salută.
17Dar fraților, vă implor să însemnați pe cei ce fac dezbinări și poticniri contrare doctrinei pe care voi ați învățat-o, și ocoliți-i.
18Fiindcă toți cei ce sunt astfel nu servesc Domnului nostru Isus Cristos, ci pântecelui lor; și prin cuvinte bine alese și vorbiri plăcute, înșală inimile celor creduli.
19Fiindcă ascultarea voastră este cunoscută printre toți. De aceea mă bucur de voi; dar totuși doresc să fiți înțelepți referitor la ce este bine și inocenți referitor la rău.
20Și Dumnezeul păcii va zdrobi pe Satan sub picioarele voastre în curând. Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi. Amin.
21Vă salută Timotei, conlucrătorul meu; și Luciu și Iason și Sosipater, rudele mele.
22Vă salut în Domnul, eu Terțiu, cel ce a scris epistola.
23Vă salută Gaiu, gazda mea și a întregii biserici. Vă salută Erast, vistiernicul cetății și Quart, un frate.
24Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi toți. Amin.
25Iar aceluia care poate să vă întărească conform evangheliei mele și predicării lui Isus Cristos, conform revelării misterului care a fost ținut în taină de la începerea lumii,
26Dar acum este arătat și prin scripturile profeților, conform poruncii Dumnezeului cel veșnic, făcut cunoscut pentru toate națiunile, spre ascultarea credinței,
27A singurului Dumnezeu înțelept fie gloria, prin Isus Cristos, pentru totdeauna. Amin.

Selectat acum:

Romani 16: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te