YouVersion
Pictograma căutare

Țefania 1:8-18

Țefania 1:8-18 BTF2015

Și se va întâmpla că în ziua sacrificiului DOMNULUI voi pedepsi prinții și copiii împăratului și pe toți care sunt îmbrăcați cu haine străine. De asemenea, în aceeași zi voi pedepsi pe toți cei care sar pragul, care umplu casele stăpânilor lor cu violență și înșelăciune. Și se va întâmpla, în acea zi, spune DOMNUL, că va fi zgomotul unui strigăt de la poarta peștelui și un urlet de la a doua și un trosnet mare dinspre dealuri. Urlați, voi locuitori din Macteș, pentru că tot poporul comercianților este doborât; toți cei ce cară argint sunt stârpiți. Și se va întâmpla, în acel timp, că voi cerceta Ierusalimul cu candele și voi pedepsi oamenii care sunt așezați pe drojdiile lor, care spun în inima lor: DOMNUL nu va face bine, nici nu va face rău. De aceea bunurile lor vor deveni o pradă, și casele lor o pustietate; de asemenea vor zidi case, dar nu le vor locui; și vor sădi vii, dar nu le vor bea vinul. Ziua cea mare a DOMNULUI este aproape, este aproape, și se grăbește foarte mult, vocea zilei DOMNULUI; viteazul va striga acolo cu amar. Ziua aceea este o zi a furiei, o zi de necaz și strâmtorare, o zi de secătuire și de pustiire, o zi de întuneric și de întunecime, o zi cu nori și de întuneric gros, O zi a trâmbiței și a alarmei împotriva cetăților întărite și împotriva turnurilor înalte. Și voi aduce strâmtorare peste oameni pentru ca ei să umble ca orbii, pentru că au păcătuit împotriva DOMNULUI; și sângele lor va fi vărsat ca țărâna, și carnea lor ca balega. Nici argintul lor, nici aurul lor nu va fi în stare să îi scape în ziua furiei DOMNULUI; dar tot ținutul va fi mistuit de focul geloziei lui, pentru că el va face chiar o descotorosire grabnică de toți cei care locuiesc în ținut.