Faptele Apostolilor 16:13-15
Faptele Apostolilor 16:13-15 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
În ziua sâmbetei am ieşit dincolo de poartă, lângă râu, unde ne gândeam că este un loc de rugăciune şi ne-am aşezat să vorbim cu femeile care se adunaseră. O femeie, pe nume Lidia, vânzătoare de purpură, o temătoare de Dumnezeu din cetatea Tiatira, i-a ascultat, iar Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel. După ce s-a botezat ea şi casa ei, ne-a rugat: „Dacă m-aţi socotit credincioasă Domnului şi aţi venit în casa mea, vă rog să rămâneţi!” Şi ne-a făcut să rămânem.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și în ziua de sabat ne-am dus afară din cetate, lângă râu, unde era de obicei rugăciune; și am stat jos și am vorbit femeilor care erau adunate. Și o anumită femeie, numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatirei, care se închina lui Dumnezeu, ne-a auzit; a cărei inimă Domnul a deschis-o ca să dea atenție lucrurilor vorbite de Pavel. Și după ce a fost botezată ea și casa ei, ne-a implorat, spunând: Dacă m-ați judecat a fi credincioasă Domnului, intrați în casa mea și rămâneți. Și ne-a constrâns.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
În ziua sabatului, am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam noi că este un loc de rugăciune. Ne‑am așezat și le‑am vorbit femeilor care erau adunate acolo. O femeie numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, o temătoare de Dumnezeu, asculta; iar Domnul i‑a deschis inima să ia aminte la cele spuse de Pavel. După ce a fost botezată împreună cu cei din casa ei, ne‑a rugat, zicând: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea!” Și ne‑a înduplecat.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În ziua Sabatului am ieșit afară pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos și le-am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă. Una dintre ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea!” Și ne-a silit să intrăm.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În ziua destinată Sabatului, am ieșit din oraș și am mers pe malul unui râu unde presupuneam că este un loc unde vin oamenii să se roage. Am stat jos și am vorbit femeilor care deja erau adunate acolo. Una dintre ele era o femeie cu reverență față de Dumnezeu. Ea se numea Lidia și provenea din orașul Tiatira, unde vindea haine de purpură. În timp ce asculta, Stăpânul Isus a făcut-o să înțeleagă mesajul lui Pavel. După ce a fost botezată împreună cu membrii familiei ei, ne-a zis: „Dacă mă considerați credincioasă (lui Isus), vă rog să veniți ca să găzduiți în casa mea!” Astfel ne-a convins și am acceptat oferta ei.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Câteva zile. La Sabat, Noi, din cetate, am ieșit Lângă un râu, unde-am găsit Un loc, pe care l-am crezut, De rugăciune. Am șezut Jos, pe pământ, și am vorbit Femeilor ce le-am găsit Strânse acolo. Între ele – Între femeile acele – Fusese una, anumită. Ea, Lidia, a fost numită – Din Tiatira se trăgea. Femeia se-ndeletnicea Doar cu a purpurei vânzare. Era foarte ascultătoare Și teamă a avut, mereu, Față de Domnul Dumnezeu. Inima, Domnul i-a deschis, Să ia aminte la ce-a zis Pavel, femeilor. Îndată, Lidia fost-a botezată, Cu toată casa ei. Apoi, Ea ne-a rugat, pe amândoi: „De mă găsiți că-s credincioasă Lui Dumnezeu, în a mea casă, Cu drag, vă rog ca să intrați, Căci vreau, la mine, ca să stați.” Noi, ruga ei, am ascultat-o Și-apoi, acasă, am urmat-o.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Într-o zi de sâmbătă am ieșit în afara porții, lângă un râu, unde credeam că este loc de rugăciune. Așezându-ne, le-am vorbit femeilor care se adunaseră. O femeie cu numele Lídia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatíra, adoratoare a lui Dumnezeu, ne asculta. Acesteia, Domnul i-a deschis inima ca să asculte cu atenție cele spuse de Paul. După ce a fost botezată ea și casa ei, ne-a invitat, zicând: „Dacă ați judecat că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!”. Și ne-a obligat să acceptăm.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Noua Traducere Românească (NTR)
În ziua de Sabat am ieșit dincolo de poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Ne-am așezat și le-am vorbit femeilor care se adunaseră acolo. O anumită femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură din cetatea Tiatira și devotată lui Dumnezeu, asculta și ea. Domnul i-a deschis inima ca să urmărească cu atenție cele spuse de Pavel. După ce ea și familia ei au fost botezați, Lidia ne-a rugat, zicând: „Dacă voi considerați că sunt credincioasă Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!“. Și ne-a înduplecat.
Faptele Apostolilor 16:13-15 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În ziua Sabatului, am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos și am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea.” Și ne-a silit să intrăm.