Evrei 12:2
Evrei 12:2 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Să privim ţintă la Iisus, cel care a întemeiat şi care împlineşte credinţa noastră şi care, pentru bucuria ce îi era pusă înainte, a răbdat crucea, nu i-a păsat de ocara ei şi stă aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
Evrei 12:2 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Privind cu atenție la Isus, autorul și desăvârșitorul credinței noastre care, pentru bucuria pusă înaintea lui, a îndurat crucea, disprețuind rușinea și este așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
Evrei 12:2 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Să privim țintă la Întemeietorul și Desăvârșitorul credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria ce Îi era pusă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și S‑a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!
Evrei 12:2 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Evrei 12:2 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Să ne concentrăm privind la Isus. El este Fondatorul credinței noastre și Cel care a realizat-o în mod perfect. Având în vedere bucuria de la final, El a suportat moartea pe cruce și nu S-a lăsat afectat de rușinea pe care aceasta o implica. În consecință, acum a ajuns să ocupe locul din partea dreaptă a tronului lui Dumnezeu.
Evrei 12:2 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Mereu, cu ochii ațintiți, Spre Căpetenie, să fiți, Către Desăvârșirea care Credința tuturor o are, Adică la Hristos Iisus, Cari pentru ce-I fusese pus În față – pentru bucurie – A fost în stare ca să vie Aici, și cruce-a suferit, Rușinea a disprețuit Și-acuma, șade, tot mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Unde chemat a fost să vie, Lângă-al Său scaun de domnie.
Evrei 12:2 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
cu ochii ațintiți la Isus, începutul și desăvârșirea credinței, care, în vederea bucuriei ce îi era propusă, a îndurat crucea și, neținând seama de rușinea ei, s-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!
Evrei 12:2 Noua Traducere Românească (NTR)
Să privim țintă la Isus, Inițiatorul credinței și Cel Ce desăvârșește credința, Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea, și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu.
Evrei 12:2 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.