YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 15:6-21

Ieremia 15:6-21 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Tu m-ai părăsit, spune DOMNUL, ai mers înapoi; de aceea îmi voi întinde mâna împotriva ta și te voi nimici; m-am săturat de pocăință. Și îi voi vântura cu o furcă la porțile țării; îi voi văduvi de copii, voi nimici poporul meu: deoarece ei nu s-au întors de la căile lor. Văduvele lor mi s-au înmulțit mai mult decât nisipul mărilor; am adus asupra lor, împotriva mamei tinerilor, un prădător la amiază; l-am făcut să cadă asupra lor dintr-odată și terori asupra cetății. Cea care a născut șapte, lâncezește; și-a dat duhul; soarele ei a apus pe când era încă ziuă; a fost rușinată și încurcată; și rămășița lor o voi da sabiei înaintea dușmanilor lor, spune DOMNUL. Vai mie, mama mea, că m-ai născut un om al certei și un om al luptei pentru tot pământul! Nici nu am împrumutat cu camătă, nici nu am împrumutat de la oameni cu camătă; totuși fiecare dintre ei mă blestemă. DOMNUL a spus: Cu adevărat va fi bine pentru rămășița ta; cu adevărat voi face ca dușmanul să se poarte bine cu tine în timpul răului și în timpul nenorocirii. Se va frânge fierul? fierul de la nord și arama? Averea ta și tezaurele tale le voi da ca pradă fără preț; și aceasta pentru toate păcatele tale, chiar în toate granițele tale. Și te voi face să treci cu dușmanii tăi într-o țară pe care nu o cunoști, pentru că în mânia mea s-a aprins un foc ce va arde peste voi. DOAMNE, tu știi; amintește-ți de mine și cercetează-mă și răzbună-mă de persecutorii mei; pentru îndelunga ta răbdare, nu mă lua; știi că pentru tine am suferit mustrare. Cuvintele tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele, pentru că eu sunt chemat după numele tău, DOAMNE Dumnezeul oștirilor. Eu nu am șezut în adunarea batjocoritorilor, nici nu m-am bucurat; am șezut singur din cauza mâinii tale, pentru că m-ai umplut cu indignare. De ce este durerea mea neîncetată și rana mea incurabilă și refuză să fie vindecată? Vei fi tu în întregime pentru mine ca un mincinos și ca ape care lipsesc? De aceea astfel spune DOMNUL: Dacă te întorci, atunci te voi aduce înapoi și vei sta în picioare înaintea mea; și dacă scoți ce este prețios din ce este nemernic, vei fi precum gura mea; să se întoarcă ei la tine, dar tu să nu te întorci la ei. Și te voi face pentru acest popor un zid întărit de aramă; și ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor învinge, pentru că eu sunt cu tine pentru a te salva și a te elibera, spune DOMNUL. Și te voi elibera din mâna celor stricați și te voi răscumpăra din mâna tiranilor.

Ieremia 15:6-21 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Iahve zice: „M-ai respins; Mi-ai întors spatele. Din această cauză, Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug. M-am săturat să mai am milă de tine!” „Îi voi vântura (pe oamenii tăi) cu furca la porțile țării. Îi voi priva de copii și îi voi distruge pe cei care fac parte din poporul Meu – pentru că nu și-au schimbat (în bine) comportamentul. Văduvele lor vor fi mai numeroase decât particulele din care este format nisipul mării. Ziua, când este cea mai mare lumină, voi aduce distrugătorul împotriva mamei celui tânăr. Voi face să cadă prin surprindere peste ea chinul și teroarea. Cea care născuse șapte fii, va fi epuizată și va muri. Soarele ei va apune când este încă ziuă. Va fi rușinată și umilită. Iahve zice: «Pe cei rămași în viață, îi voi face să ajungă pradă sabiei dușmanilor lor.» «Mamă, vai de mine – pentru că m-ai născut ca om care provoacă ceartă și neînțelegere în toată țara! Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut; și totuși toți mă blestemă!»” Iahve a zis: „Este o certitudine că te voi elibera, ca să fii fericit. Fii convins că îi voi face pe dușmanii tăi să te implore în vremurile când vor veni (împotriva lor) dezastrul și necazul.” „Poate cineva să frângă fierul – acel fier din Nord – sau bronzul? Voi da averile și comorile tale. Ele vor fi o pradă de mare valoare – din cauza tuturor păcatelor tale comise pe întregul tău teritoriu. Te voi face să slujești dușmanilor tăi într-o țară pe care nu o cunoști – pentru că focul mâniei Mele s-a aprins și arde peste voi!” „Tu știi totul, Doamne! Amintește-Ți de mine; și ai grijă de mine! Răzbună-mă împotriva celor care mă persecută! Tu ești răbdător pentru foarte mult timp: nu mă alunga! Tu știi câtă desconsiderare sufăr pentru Tine! Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat. Ele au fost bucuria și satisfacția inimii mele – pentru că, Doamne, Dumnezeul Armatelor, numele Tău este chemat peste mine! N-am stat niciodată în compania amatorilor de petreceri, ca să mă înveselesc cu ei. Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine și m-ai umplut de indignare. De ce durerea mea este fără sfârșit? De ce mă doare rana și refuză să se vindece? Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător și ca o apă care seacă?” Iahve spune: „Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou să stai înaintea Mea. Dacă vei pronunța cuvintele valoroase și nu pe cele ieftine, vei fi ca gura Mea! Ei să se întoarcă la tine, și nu tu la ei!” Iahve (mai) zice: „Te voi face un zid pentru oamenii acestui popor. Vei fi un zid tare din bronz. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor învinge – pentru că Eu sunt cu tine, ca să te eliberez și să te salvez. Te voi scăpa din mâinile celor răi și te voi recupera din palmele celor violenți.”

Ieremia 15:6-21 Noua Traducere Românească (NTR)

Tu M-ai părăsit“, zice DOMNUL, „și continui să-Mi întorci spatele. De aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug. M-am săturat să mai am milă de tine. Îi voi vântura cu furca la porțile țării, îi voi lipsi de copii și voi distruge poporul Meu, căci nu și-au schimbat căile. Văduvele lor vor fi mai numeroase decât nisipul mării. În miezul zilei voi aduce nimicitorul peste mama celui tânăr; voi face să cadă deodată peste ea chinul și groaza. Cea care născuse șapte fii va fi slăbită, își va da duhul. Soarele ei va apune când este încă ziuă; va fi rușinată și umilită. Pe cei rămași în viață îi voi da pradă sabiei, înaintea dușmanilor lor“, zice DOMNUL. ‒ Vai de mine, mamă, pentru că m-ai născut! Pe mine, om de ceartă și de neînțelegere pentru toată țara. Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut și totuși toți mă blestemă! DOMNUL a zis: ‒ Cu siguranță te voi elibera, ca să fii fericit. Cu siguranță îi voi face pe dușmanii tăi să te implore în vremurile de nenorocire și de necaz. Poate cineva să rupă fierul – fierul din nord – sau bronzul? Averile și comorile tale le voi da ca pradă, fără preț, din cauza tuturor păcatelor tale, pe care le-ai comis pe întreg teritoriul tău. Te voi face să slujești dușmanilor tăi, într-o țară pe care nu o cunoști, căci focul mâniei Mele s-a aprins și arde peste voi. ‒ Tu știi totul, DOAMNE! Adu-Ți aminte de mine și ai grijă de mine! Răzbună-mă împotriva celor ce mă persecută! Tu ești îndelung răbdător – nu mă înlătura! Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine! Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat. Cuvintele Tale au fost bucuria și plăcerea inimii mele, căci Numele Tău este chemat peste mine, DOAMNE, Dumnezeul Oștirilor! N-am șezut niciodată în compania petrecăreților, ca să mă înveselesc cu ei. Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine și mă umpluseși de indignare. De ce durerea mea este fără sfârșit? De ce rana mea este incurabilă și refuză să se vindece? Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca niște ape care nu dăinuiesc? ‒ Așa vorbește DOMNUL: „Dacă te vei întoarce la Mine, te voi aduce din nou să stai înaintea Mea. Dacă vei rosti cuvinte valoroase și nu cuvinte de nimic, vei fi precum gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, și nu tu să te întorci la ei! Te voi face un zid pentru poporul acesta, un zid tare, din bronz. Ei vor lupta împotriva ta, însă nu te vor învinge, căci Eu sunt cu tine ca să te salvez și să te eliberez“, zice DOMNUL. „Te voi elibera din mâinile celor răi și te voi răscumpăra din palmele celor groaznici“.

Ieremia 15:6-21 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

M-ai părăsit”, zice Domnul, „ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te nimicesc: sunt sătul de milă. Îi vântur cu lopata la porțile țării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor. Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului, aduc un pustiitor ziua-n amiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul și groaza. Cea care născuse șapte fii tânjește, își dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă: este roșie, acoperită de rușine. Pe cei ce mai rămân, îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmașilor lor”, zice Domnul. Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă și de pricină pentru toată țara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, și totuși toți mă blestemă! Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaș să te roage la vreme de nenorocire și la vreme de necaz! Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte și arama? Averile și comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ținutul tău. Te voi duce rob la vrăjmașul tău, într-o țară pe care n-o cunoști, căci focul mâniei Mele s-a aprins și arde peste voi!” Tu știi tot, Doamne! Adu-ți aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare! Gândește-Te că sufăr ocara din pricina Ta! Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor! N-am șezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseși de mânie. Pentru ce nu mai contenește suferința mea? Pentru ce mă ustură rana și nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înșelător, ca o apă care seacă? De aceea așa vorbește Domnul: „Dacă te vei lipi iarăși de Mine, îți voi răspunde iarăși și vei sta înaintea Mea; dacă vei despărți ce este de preț de ce este fără preț, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei! Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap și să te izbăvesc”, zice Domnul. „Te voi izbăvi din mâna celor răi și te voi scăpa din mâna asupritorilor.”