Psalmul 137:2-9 - Compară toate versiunile

Împărtășește

În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele. Căci, acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări și asupritorii noștri ne cereau bucurie zicând: „Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeți-l, radeți-l din temelii!” Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi și-i va zdrobi de stâncă!

Ne atârnaserăm lirele în sălciile din acel loc, căci acolo, cei ce ne-au luat captivi ne cereau cântări, asupritorii noștri ne cereau bucurie: „Cântați-ne din cântările Sionului!“. Cum să cântăm noi cântările DOMNULUI pe un pământ străin? Ierusalime, dacă te voi uita, să-și uite și dreapta mea îndemânarea! Limba mea să se lipească de cerul gurii mele, dacă nu-mi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! DOAMNE, adu-Ți aminte de fiii lui Edom, care, în ziua distrugerii Ierusalimului, ziceau: „Radeți! Radeți tot până la temelie!“. Fiică distrugătoare a Babilonului! Ferice de acela care te va pedepsi pentru ceea ce ne-ai făcut! Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi și-i va zdrobi de stâncă!

Ne atârnaserăm harpele în sălciile din acel teritoriu; pentru că acolo, cei care ne-au ținut sclavi, ne cereau cântece. Exploatatorii noștri doreau să (le) producem bucurie(, zicând): „Cântați-ne câteva dintre cântecele Sionului!” Cum să cântăm noi cântecele dedicate lui Iahve pe un pământ străin? „Ierusalim, dacă te voi uita, să își uite și dreapta mea dexteritatea ei! Dacă nu îmi voi aminti de tine și dacă nu voi face din Ierusalim cea mai mare bucurie, limba mea să se lipească de partea de sus a gurii mele!” „Doamne, amintește-Ți de edomiții care, atunci când cădea Ierusalimul, ziceau: «Radeți-l! Radeți tot până la temelie!»” „Fiica Babilonului, tu ești destinată distrugerii! Acela care îți va face exact ce ne-ai făcut tu, va fi un om fericit! Tot fericit va fi și cel care îi va prinde pe copiii tăi și îi va sfărâma de stâncă!”

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor. Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului. Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină? Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei. Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi. Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale. Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă. Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harfele, căci acolo biruitorii noștri ne cereau cântări și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: „Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeți-l, radeți-l din temelii!” Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine-i va apuca pe pruncii tăi și-i va zdrobi de stâncă!

În sălciile din [ținutul] acela ne atârnasem harpele. Căci acolo, cei care ne-au dus în robie ne cereau cuvintele cântărilor și opresorii noștri ne cereau veselie: „Cântați-ne din cântările Siónului!”. Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalíme, să mi se usuce mâna dreaptă! Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalím culmea bucuriei mele! Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edóm, care, în ziua Ierusalímului, ziceau: „Dărâmați-l! Dărâmați-l până la temelii!”. Fiică a Babilónului devastator, fericit cel care îți va întoarce [răul] pe care l-ai făcut! Fericit cel care-ți va smulge pruncii și-i va zdrobi de stâncă!

Harfele noastre au tăcut Și-n sălciile din ținut Fost-au, cu toate, atârnate, Lăsându-le a sta uitate. Biruitorii noști’ cereau Să le cântăm și ne ziceau: „Haideți, cântați și-n Babilon, Cântări aduse din Sion!” Cum să cântăm, căci nu puteam Când pe pământ străin eram, Cântările lui Dumnezeu? Ierusalime, dacă eu Am să te uit, cumva – vreodată – Atuncea, dreapta mea, de-ndată, Să-și uite-a ei destoinicie! De cerul gurii, să îmi fie Lipită limba, dacă eu Nu îmi voi aminti mereu, De tine. Dacă-n clipe grele, Culme a bucuriei mele, Nu am să fac din tine, mie – Lipită – limba să îmi fie! Doamne, de fiii cei pe care Țara Edomului îi are, Să-Ți amintești, necontenit, Căci ei atunci când s-a găsit Ierusalimu-n strâmtorare, Strigat-au toți, în gura mare: „Să-l radeți! Dărâmat să fie! Să-l radeți dar, din temelie!” Ah, fiica Babilonului, Sortită ești prăpădului! Ferice fie de acel Care-ți va face rău, la fel Precum tu însuți te-ai purtat, Când robi ai tăi, noi ne-am aflat! Ferice de acela care, Pe ai tăi prunci, o să-i omoare! Ferice, celui ce-i zdrobește De stâncă și îi nimicește!