Romani 8:31-39 - Compare All Versions
Romani 8:31-39 BINT09 (Română Noul Testament Interconfesional 2009)
Deci ce vom spune despre acestea? Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? El, care nu L-a cruţat nici măcar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cu cât mai mult nu ne va dărui totul împreună cu El? Cine îi va învinui pe aleşii lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte. Cine îi condamnă? Hristos Iisus este cel ce a murit dar a şi înviat, cel care stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, persecuţia sau foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia? După cum stă scris: Pentru Tine suntem daţi morţii în toate zilele, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiat. Însă în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Cel care ne-a iubit. Sunt convins că nici moartea, nici viaţa, îngerii sau stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, înălţimea ori adâncul şi nici vreo altă făptură nu ne vor putea despărţi de iubirea lui Dumnezeu în Hristos Iisus Domnul nostru.
Romani 8:31-39 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Ce vom spune atunci față de acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? El care nu a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a predat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate lucrurile cu el? Cine va aduce o acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care declară drept. Cine este cel ce condamnă? Cristos este cel ce a murit; da, mai mult, a și fost înviat, cel ce și este la dreapta lui Dumnezeu, care de asemenea mijlocește pentru noi. Cine ne va separa de dragostea lui Cristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuție, sau foamete, sau goliciune, sau pericol, sau sabie? Așa cum este scris: Datorită ție suntem uciși cât este ziua de lungă; suntem socotiți ca oi pentru măcel. Nu, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin cel ce ne-a iubit. Fiindcă sunt convins că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici principate, nici puteri, nici cele prezente, nici cele viitoare, Nici înălțime, nici adâncime, nicio altă creatură, nu va fi în stare să ne separe de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus Domnul nostru.
Romani 8:31-39 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
Deci ce vom zice noi despre toate acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care nu L-a cruțat nici pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui totul fără plată împreună cu El? Cine le va aduce învinuiri aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptățește! Cine-i va osândi? Hristos Isus a murit, ba încă a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, strâmtorarea, prigoana, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? După cum este scris: Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat. Totuși, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.
Romani 8:31-39 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care nu L-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba, mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 8:31-39 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Ce vom spune în legătură cu aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Dumnezeu nu a ezitat să Își dea (ca să moară) chiar pe propriul Său Fiu; și a făcut acest lucru pentru noi toți! Deci, oare nu ne va oferi toate celelalte lucruri împreună cu El? Cine îi va acuza pe cei aleși de Dumnezeu (pentru îndeplinirea acelui plan)? El este Cel care îi consideră corecți. Cine îi va (mai putea) condamna? Cristos deja a murit; dar El a și înviat și stă acum la dreapta lui Dumnezeu, pledând în favoarea noastră. Ce ne va despărți de dragostea lui Cristos? Oare poate să facă acest lucru necazul, complicațiile vieții, persecuția, foametea, sărăcia, situațiile periculoase sau (amenințarea cu) sabia? De fapt, Scripturile spun: „Din cauza Ta suntem în pericol de moarte tot timpul. Suntem considerați ca niște oi care urmează să fie tăiate.” Dar în tot ce se întâmplă cu noi, suntem mai mult decât victorioși prin (identificarea cu) Cel care ne-a iubit. Eu sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici vreo autoritate (spirituală), nici ce este deasupra noastră, nici ce este sub noi și nici altceva din toată creația, nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Stăpânul nostru!
Romani 8:31-39 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
Deci, ce va spune orișicare, În fața ăstor lucruri, oare? Dacă e Dumnezeu cu noi, Cine ne e-mpotrivă-apoi? Pe al Său Fiu, nu L-a cruțat, Ci jertfă, pentru noi, L-a dat. Și-atuncea, cum oare – odată – Nu ne va da, fără de plată, Orișice lucru, cari, astfel, Va fi primit cu tot cu El? Dar cine, oare, va-ncerca, O pâră, de a ridica Contra acelor care sânt Aleși, ai Domnului Cel Sfânt? Pentru că ei sunt socotiți, De către El, neprihăniți! Deci, cine o să îndrăznească, Pe-aceștia, să îi osândească? Iată, Hristosul a murit! Ba, mai mult, s-a adeverit Că după ce a înviat, În cer S-a dus, unde a stat La dreapta Domnului apoi, Să mijlocească pentru noi. Și cine o să reușească – Pe noi – ca să ne despărțească De-a lui Hristos iubire, oare? Necazul, strâmtorarea mare, Sau poate că vreo prigonire, Ori foametea de peste fire, Sau lipsa straielor cumva, Primejdia, sau altceva, Ori sabia? Ce-aveți de zis? Prea bine știm că este scris: „Din a Ta pricină, sortiți – Morții – suntem, și socotiți Drept niște oi, pentru tăiat.” Totuși, vă spun adevărat, Că-n toate lucrurile – noi – Suntem biruitori apoi, Doar prin Acel cari, negreșit, Întotdeauna, ne-a iubit. Căci eu sunt bine-ncredințat, Cum că nimica, niciodat’ – Nici moartea și nici viața dar, Îngeri sau stăpâniri măcar, Puteri sau lucruri pieritoare, Și nici acelea viitoare, De-asemenea, nici înălțimea, Și tot așa nici adâncimea, Precum și nici orice făptură – Nu va putea fi în măsură Să ne despartă – vă spun eu – De dragostea lui Dumnezeu, Aflată – după cum v-am spus – În Domnul nost’, Hristos Iisus.”
Romani 8:31-39 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
Așadar, ce vom spune cu privire la acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a și înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi. Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuția sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Pentru tine suntem dați la moarte toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de înjunghiere”. Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru.
Romani 8:31-39 NTR (Noua Traducere Românească)
Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, Care nu Și-a cruțat propriul Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care-i îndreptățește. Cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit și Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. Cine ne va despărți de dragostea lui Cristos? Necazul sau dificultățile sau persecuția sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau pericolul sau sabia? Așa cum este scris: „Din cauza Ta suntem dați morții toată ziua, suntem considerați ca niște oi pentru tăiere“. Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!
Romani 8:31-39 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.