Romani 9:15-33 - Compară toate versiunile

Împărtășește

Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?” Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?” Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită. Și acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteți poporul Meu’, vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.” Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin și repede, pe pământ, cuvântul Lui.” Și, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.” Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care se capătă prin credință; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cine crede în El nu va fi dat de rușine.”

Căci lui Moise i-a spus: „Eu voi avea milă de cel ce vreau să am milă și voi fi binevoitor cu cel ce vreau să fiu binevoitor“. Prin urmare, nu depinde de cel ce dorește, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu, Care are milă. Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul“. Astfel, El are milă de cine dorește și împietrește pe cine dorește. Dar îmi vei zice: „Atunci, de ce mai învinovățește? Căci cine se poate împotrivi voii Lui?“. Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu? Oare vasul de lut îi va spune celui care l-a făcut: „De ce m-ai făcut așa?“. Sau nu are olarul autoritate peste lut, ca să facă, din același bulgăre de lut, un vas pentru o întrebuințare de cinste, iar altul pentru o întrebuințare lipsită de cinste? Dar dacă Dumnezeu, dorind să-Și arate mânia și să-Și facă cunoscută puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, pentru a-Și face cunoscută bogăția gloriei Sale față de niște vase ale milei, pe care le pregătise mai dinainte pentru glorie? Astfel, El ne-a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre neevrei. Așa cum spune în Osea: „Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu», și pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubit㻓. Și „În locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți «fii ai Dumnezeului celui Viu»“. Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va duce la îndeplinire pe deplin și repede cuvântul rostit asupra pământului“. Și, așa cum a spus deja Isaia: „Dacă Domnul Oștirilor nu ne-ar fi lăsat niște urmași, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora“. Și atunci ce vom spune? Neevreii, care nu umblau după dreptate, au obținut o dreptate, și anume o dreptate care se obține prin credință. Însă Israel, care umbla după o lege a dreptății, n-a ajuns la această lege. De ce? Pentru că n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra care le-a fost o piedică, așa cum este scris: „Iată, așez în Sion o Piatră de care se vor împiedica și o Stâncă din cauza căreia vor cădea. Însă cel ce crede în El nu va fi făcut de rușine“.

De fapt, chiar și lui Moise i-a spus (El): „Voi fi binevoitor cu oricine voi dori Eu să beneficieze de bunătatea Mea; și voi decide să am milă de cine vreau Eu.” Deci aceasta este situația în care decizia lui Dumnezeu de a acorda cuiva mila Sa, nu depinde de dorința acelui om sau de ce face el. În Scriptură citim că Dumnezeu i-a zis faraonului: „Te-am ridicat (în această funcție) ca să Îmi demonstrez forța; și astfel, numele Meu să fie proclamat pe tot pământul.” Deci Dumnezeu manifestă milă față de cine vrea El; și dacă dorește să facă pe cineva insensibil, îl „împietrește”. Acum, este posibil ca tu să întrebi: „Dacă aceasta este situația, atunci cum se mai justifică punerea sub acuzație a cuiva (făcută de Dumnezeu) când, de fapt, ea este inevitabil determinată de planul Său deja conceput?” Dar cine ești tu, omule, ca să îți permiți contestarea deciziilor lui Dumnezeu? Oare va protesta vasul în fața olarului, zicându-i „De ce m-ai făcut așa?”? Sau oare nu are olarul dreptul ca din același bulgăre de pământ să facă atât un vas pentru ocazii speciale, cât și unul pentru uzul obișnuit? Dorind să Își reveleze mânia pentru ca oamenii să Îi vadă (și să Îi conștientizeze) autoritatea, Dumnezeu a avut totuși răbdare, suportând niște „vase” pe care Se mâniase și care erau făcute ca să fie distruse. Oare ce concluzie rezultă din acest fapt? Și ce am putea spune apoi având în vedere faptul că Dumnezeu a decis să Își reveleze bogăția gloriei Sale față de niște „vase” cărora să le acorde milă și care sunt pregătite (de El) pentru glorie? Între cei din această categorie, suntem și noi. Și am fost chemați de El nu numai dintre iudei, ci și dintre celelalte națiuni. Acest lucru a fost spus prin profetul Osea. Textual, citim: „Voi numi popor al Meu pe acela care nu avusese acest statut; și voi numi iubită pe aceea pe care nu o iubisem. Iar afirmația «Nu sunteți poporul Meu!» va fi înlocuită cu aceea care îi declară pe oameni «Fiii Dumnezeului Celui viu.»” La rândul lui, Isaia strigă despre Israel astfel: „Chiar dacă israelienii vor fi atât de mulți ca particulele care formează nisipul mării, numai câțiva vor fi salvați. Iahve va executa rapid și în mod complet sentința pe care a formulat-o împotriva celor care locuiesc pământul.” Tot Isaia mai profețise astfel: „Dacă Omnipotentul Dumnezeu nu ne-ar fi lăsat (câțiva) descendenți, am fi devenit ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora!”. Constatăm deci că celelalte națiuni care nu au urmărit dreptatea, au primit-o! Desigur, vorbesc despre acea dreptate care se primește prin credință. Dar (în același timp), Israel care urmărea (să obțină) dreptatea în baza respectării unei legi, nu a reușit să se conformeze ei. De ce au falimentat (iudeii)? Pentru că nu au urmărit să obțină acea dreptate prin credință, ci prin faptele lor. Astfel, evreii „s-au împiedicat” de acea „Piatră” care a fost considerată o dificultate pentru ei. Despre acest fapt profețise Isaia, zicând: „Să știți că pun în Sion o Piatră de care oamenii se vor împiedica; și ea va fi o Stâncă ce le va determina căderea. Dar cel care va crede în El, nu va fi făcut de rușine.”

Fiindcă el îi spune lui Moise: Voi avea milă de cine voi avea milă; și voi avea compasiune de cine voi avea compasiune. Așadar, nu este de la cine voiește, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu care arată milă. Fiindcă scriptura spune lui Faraon: Chiar pentru acest scop te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea mea și pentru ca numele meu să fie vestit peste tot pământul. Așadar el are milă de cine voiește și pe cine voiește împietrește. Atunci îmi vei spune: De ce mai găsește vină? Fiindcă cine s-a împotrivit voii lui? Dar mai degrabă: Cine ești tu, omule, care contrazici pe Dumnezeu? Va spune lucrul format celui care l-a format: De ce m-ai făcut astfel? Nu are olarul putere peste lut, din același amestec să facă un vas pentru onoare și altul pentru dezonoare? Și ce dacă Dumnezeu, voind să arate furie și să își facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă îndelungă răbdare vasele furiei pregătite pentru distrugere; Și ca să facă cunoscute bogățiile gloriei sale peste vasele milei, pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie, Adică pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri? Așa cum spune și în Osea: Îl voi chema poporul meu pe cel ce nu era poporul meu; și preaiubită pe cea care nu era preaiubită. Și se va întâmpla că în locul unde li se spunea: Voi nu sunteți poporul meu; acolo vor fi chemați fiii Dumnezeului cel viu. Isaia, de asemenea, strigă despre Israel: Dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, o rămășiță va fi salvată. Fiindcă va termina lucrarea și o va scurta în dreptate, pentru că Domnul va face o lucrare scurtă pe pământ. Și așa cum a spus Isaia înainte: Dacă Domnul Sabaot nu ne-ar fi lăsat o sămânță, am fi fost ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora. Ce vom spune atunci? Că neamurile, care nu urmăreau dreptatea, au ajuns la dreptate, adică dreptatea care este din credință; Dar Israel, care urmărea legea dreptății, nu a ajuns la legea dreptății. De ce? Pentru că nu au căutat-o prin credință, ci ca prin faptele legii. Fiindcă s-au împiedicat de acea piatră de cădere; Așa cum este scris: Iată, eu pun în Sion o piatră de cădere și o stâncă de poticnire; și oricine crede în el, nu va fi rușinat.

Căci El îi zice lui Moise: Voi avea milă de cine vreau să am milă și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur. Așadar, nu ține de cine vrea sau de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Fiindcă Scriptura îi spune lui Faraon: Tocmai de aceea te-am ridicat: ca să-Mi arăt în tine puterea și pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul . Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai aduce învinuire? Căci voinței Lui cine poate să-i stea împotrivă?” Dar, mai degrabă, omule, cine ești tu, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare îi va zice vasul de lut olarului: „De ce m-ai făcut așa?” Nu are olarul stăpânire asupra lutului ca din același bulgăre să facă un vas de cinste și unul de ocară? Și dacă Dumnezeu, vrând să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a răbdat îndelung niște vase ale mâniei, hărăzite pieirii, ca să-Și descopere bogăția slavei față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă? Aceste vase suntem noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, după cum spune în Osea: Voi chema popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită. Și în loc să li se zică: „Voi nu sunteți poporul Meu”, se vor chema fii ai Dumnezeului celui viu. Isaia, pe de altă parte, strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării , numai rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin și repede, pe pământ, cuvântul Lui. Și cum zisese Isaia mai înainte: Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora. Deci ce vom zice? Neamurile, care nu urmăreau să fie îndreptățite, au fost îndreptățite: au căpătat o dreptate care vine prin credință. Israel însă, care urmărea o lege a dreptății, n-a ajuns la Lege. De ce? Pentru că n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. S-a lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine .

Căci El i-a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. Fiindcă Scriptura îi zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt în tine puterea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?” Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut îi va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?” Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi «popor al Meu» pe cel ce nu era poporul Meu, și «preaiubită» – pe cea care nu era preaiubită. Și acolo unde li se zicea: «Voi nu sunteți poporul Meu», vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.” Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin și repede pe pământ Cuvântul Lui.” Și cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.” Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care se capătă prin credință; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cine crede în El nu va fi dat de rușine.”

Căci El îi spune lui Moise: Voi avea milă de cine vreau să am milă şi mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur. Prin urmare, nu ţine de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care se îndură. Căci Scriptura îi zice faraonului: De aceea te-am ridicat, ca să-Mi arăt puterea prin tine şi ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. Aşadar Dumnezeu are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. Îmi vei spune deci: Atunci de ce mai învinuieşte? Căci cine I-a stat împotrivă voinţei Lui? O, omule! Cine eşti tu ca să te cerţi cu Dumnezeu? Oare un lucru îi va spune făuritorului său: „De ce m-ai făcut aşa?” Oare olarul nu are putere peste lutul lui, aşa încât din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru ceva de cinste şi un altul pentru ceva fără cinste? Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă răbdare vasele mâniei hărăzite pieirii ca să facă cunoscută bogăţia slavei Sale pentru vasele îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă? Adică pentru noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre păgâni, aşa cum spune şi în Osea: Îl voi numi poporul Meu pe cel care nu este poporul Meu şi iubită pe cea care nu era iubită. Şi unde li se spunea: Voi nu sunteţi poporul Meu, acolo vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu. Iar Isaia strigă despre Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui, pentru că Domnul va împlini pe deplin şi grabnic cuvântul Său pe pământ. Şi precum a profeţit Isaia: Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. Ce vom zice deci? Că neamurile care nu căutau îndreptăţirea au dobândit îndreptăţirea, însă îndreptăţirea din credinţă, în schimb Israel, care a căutat îndreptăţirea din Lege, nu a găsit-o în Lege. Şi de ce? Fiindcă nu o căutau din credinţă, ci din faptele Legii, s-au împiedicat de piatra de poticnire, după cum stă scris: Iată pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere, dar cine crede în El nu va fi dat de ruşine.

De fapt, el îi spune lui Moise: „Voi avea milă de cel de care voi avea milă și mă voi îndura de cel de care mă voi îndura”. Așadar, acum [nu depinde] nici de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu cel îndurător, căci Scriptura îi spune Faraónului: „Tocmai pentru aceasta te-am înălțat, ca să arăt în tine puterea mea și ca numele meu să fie vestit pe tot pământul”. Așadar, el are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Tu, însă, îmi vei spune: atunci de ce mai dojenește? Căci cine poate sta împotriva voinței lui? Dar cine ești tu, omule, ca să faci obiecții lui Dumnezeu? Nu cumva va spune un lucru către cel care l-a făcut: „De ce m-ai făcut astfel?”. Sau nu are olarul putere asupra lutului, ca să facă din aceeași pastă sau un vas de cinste, sau un vas pentru cele necuviincioase? Și ce dacă Dumnezeu, voind să-și arate mânia și să-și facă cunoscută puterea, a suportat cu atâta răbdare vasele mâniei destinate nimicirii și și-a făcut cunoscută bogăția gloriei sale față de vasele milostivirii pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie? Astfel ne-a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, așa cum spune și în Oséa: „Voi chema «Poporul meu» pe cel ce nu era poporul meu și «Iubita mea» pe cea care nu era iubită, iar în locul în care li s-a spus «voi nu sunteți poporul meu», acolo vor fi chemați fii ai Dumnezeului celui viu”. Și Isaía strigă despre Israél: „Chiar dacă ar fi numărul fiilor lui Israél ca nisipul mării, numai un rest va fi mântuit, căci Domnul își va împlinipe deplin și grabnic cuvântul său pe pământ”, și după cum spusese Isaía mai înainte: „Dacă Domnul Sabaót nu ne-ar fi lăsat o descendență, am fi devenit ca Sodóma, ne-am fi asemănat cu Gomóra”. Deci ce vom spune? Păgânii, care nu urmăreau justificarea, au primit o justificare, și încă justificare prin credință, pe când Israél, care căuta Legea pentru justificare, nu a găsit Legea. De ce? Pentru că nu o [urmărea] prin credință, ci ca și cum [ar veni] din fapte. Ei s-au împiedicat de piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată, eu pun în Sión o piatră de poticnire și o stâncă pentru cădere, dar cel care crede în el nu se va rușina”.

Căci Dumnezeu, atuncea când, Pe Moise, l-a chemat, la El, Vorbitu-i-a, în acest fel: „Am să-Mi arăt mila, mereu, Față de cine voi vrea Eu, Și-am să Mă-ndur, oricând voi vrea, De orișicine-Mi va plăcea”. Deci, nu atârnă – vedeți bine – De cel ce vrea și nici de cine Aleargă, ci de Dumnezeu Cari va avea milă mereu. Scriptura, astfel, i-a vorbit Lui Faraon: „Te-am rânduit Și, înadins, te-am înălțat Pe scaunul de împărat, Ca să-Mi arăt puterea-n tine, Ca toți să se teamă de Mine Și astfel, Numele-Mi Cel Sfânt, Vestit să fie pe pământ”. Deci, milă o să aibă El, De cine vrea și, tot astfel – După dorință – împietrește Pe cel pe care El voiește. Dar îmi veți zice: „Frățioare, De ce mai bagă vină, oare? Căci ce-i puterea omului, Să stea-mpotriva voii Lui?” Dar, mai degrabă, cine ești Tu, omule, de îndrăznești Ca să-I răspunzi lui Dumnezeu, Stând împotriva Lui, mereu? Nu cumva, vasul cel de lut Spune celui ce l-a făcut, „De ce, așa, m-ai plămădit? De ce n-am fost, altfel, croit?” Dar vă întreb: olarul nu-i Stăpân, asupra lutului, Să facă dintr-o frământare Un vas ales – de cinste mare – Și tot din ea să facă, iară, Un alt vas, care-i de ocară? Și ce putem să spunem noi Atunci când Dumnezeu, apoi – Spre-a-Și arăta a Sa mânie Și-a Lui putere să se știe – A suferit, plin de răbdare – O vreme – niște vase care Ale mâniei sunt, din fire, Făcute doar, pentru pieire, Vrând să-Și arate bogăția Și slava Lui și veșnicia Apoi, în niște vase care Făcute-s pentru îndurare – Mai dinainte pregătite – Și, pentru slava Lui, gătite? (În ceea ce mărturisesc, Să știți că, despre noi, vorbesc.) El ne-a chemat dar, frații mei, Dar nu numai dintre Iudei, Ci și din Neamuri care sânt, Azi, răspândite pe pământ, Precum a zis Osea, mereu: „Am să numesc, „popor al Meu”, Un alt popor, iar „prea iubită” O alta Îmi va fi numită.” Unde li se spusese lor „Voi nu sunteți al Meu popor,” Sunt, pentru „viul Dumnezeu”, Chemați drept „fiii Săi”, mereu. Isaia a strigat astfel, Referitor la Israel: „Chiar dacă numărul cel mare Al fiilor pe care-i are Israelul, în largul zării, Va fi precum nisipul mării, Doar rămășița e sortită Ca să ajungă mântuită. Pentru că Domnul împlinește, Mereu, tot ceea ce gândește. Deplin și iute – pe pământ – Se împlinește-al Său cuvânt.” Și cum zicea, mai înainte, Isaia – dacă țineți minte – Vorbind despre poporul tot, Că „Dacă Domnul Savaot, Sămânță, nu ne-ar fi lăsat, Acum, ne-am fi asemănat Doar cu Gomora, iar apoi, Ca și Sodoma, eram noi.” „Iată că Neamurile care Nu căutau cu-nfrigurare Neprihănirea, negreșit, Neprihănire-au dobândit Și-anume, cea care e dată Doar prin credința arătată. Pe când Israelul mergea După o Lege ce dădea Neprihănirea, am văzut Că nicidecum nu a putut Să dobândească astă Lege. De ce? Israel – se-nțelege – N-a căutat-o prin credință, Ci prin a faptelor putință. Ei s-au lovit – prin a lor fire – De piatra cea de poticnire, Precum e, în Scriptură, spus: „Iată că, în Sion, am pus O piatră, pentru poticneală Și care – fără îndoială – Este și-o piatră de cădere: Iar cine crede-n El, nu piere Căci dacă crede, orișicine Nu va rămâne de rușine.”