YouVersion
Pictograma căutare

Postește precum DanielMostră

Fast Like Daniel

Ziua 15 din 21

Groapa cu lei

Uneori credem că, dacă facem lucrurile așa cum vrea Dumnezeu, nu vom avea niciodată probleme sau situații dificile.

GREȘIT

Daniel era un om puternic al postului și rugăciunii, dedicat lui Dumnezeu până la extremă. Totuși, astăzi vei citi despre dușmanii lui, care i-au întins cursa pentru a fi distrus chiar de lucrul care îl făcea să fie deosebit: devotamentul său față de Dumnezeu. Daniel făcea totul corect, Îi slujea lui Dumnezeu cu tot ce avea - și acest lucru îl aduce în groapa cu lei.

Nu ar fi trebuit ca Dumnezeu să oprească acest lucru? Dacă Dumnezeu era într-adevăr cu Daniel, nu crezi că i-ar fi împiedicat pe acești măscărici din încercarea lor de a-l omorî pe băiatul Lui, Daniel? Ai putea să crezi că, dacă ar exista un om care să fie scutit de probleme, ar trebui să fie cineva care se ruga precum Daniel, nu-i așa? Dar nu aceasta este povestea din Cartea lui Daniel - sau, deseori, din viața noastră.

Daniel a avut cea mai bună ocazie de a-L reprezenta pe Dumnezeu, nu prin neprezentarea la întâlnirea cu groapa cu lei, ci chiar prin faptul că s-a lăsat coborât în mijlocul acesteia.

Ce s-ar întâmpla dacă ne-am schimba energia și rugăciunile de la a-I cere lui Dumnezeu să ne ajute să evităm probleme, la a-I arăta măreția chiar în mijlocul acestora? Până la urmă, El face acest lucru din nou și din nou în Cartea lui Daniel - Dumnezeu Se arată, iar cei mai puternici regi ai lumii se trezesc că sunt smeriți de puterea Lui de a salva.

Isus ne-a spus: „În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți! Eu am învins lumea.” (Ioan 16:33). Ne vom întâlni cu „lei” - asta este o certitudine. Întrebarea este: „Ce vei face în legătură cu acest lucru?” Te vei îndoi de bunătatea lui Dumnezeu pentru că treci printr-o perioadă grea? Sau te vei ruga pentru o oportunitate ca El să Se arate în mod măreț în mijlocul necazului tău?

Dumnezeu vrea ca rugăciunea să fie volanul tău, nu roata de rezervă. 

Dacă ai tratat rugăciunea ca pe o ultimă soluție în loc de opțiunea ta principală, te îndemn să începi să te rogi precum Daniel astăzi - smerit, specific și perseverent. În avans, în timpul problemei și după. Nu Îi cere doar să te ferească de necazuri; cere-I să uimească mulțimea atunci când ieși din „groapa cu lei” și dă-I Lui gloria.

Ziua 14Ziua 16

Despre acest plan

Fast Like Daniel

Nu îmi place să postesc! Să fim sinceri; nu este nimic distractiv în a te priva de mâncărurile preferate și stilul de viață confortabil care îți place. Poate că nu îmi place să postesc, însă ador rezultatele. Postul lui Daniel mi-a SCHIMBAT VIAȚA! Dacă te ții de acest post și urmărești acest plan, el va schimba și viața ta. Să-I facem loc lui Dumnezeu în această călătorie în timp ce postim precum Daniel.

More

Dorim să îi mulțumim lui Scott Williams pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitează: http://www.fastlikedaniel.com

Planuri asemănătoare