Dragoste nebună cu Francis ChanMostră
„Când ești îndrăgostit”
Ai întâlnit vreodată pe cineva care era îndrăgostit absolut și iremediabil de Isus? Eu am întâlnit. Bunica soției mele, pe nume Clara.
În fiecare dimineață îngenunchia lângă patul ei și petrecea ore prețioase cu Iubitul și Salvatorul ei; mai târziu în timpul zilei, doar vederea acelui colț de lângă pat aducea lacrimi de bucurie și o profundă anticipare a următoarei dimineți pe care avea să o petreacă în prezența Lui.
Când ești îndrăgostit cu adevărat, mergi cât se poate de departe pentru a fi cu cel pe care îl iubești. Ai conduce ore în șir pentru a putea fi împreună, chiar dacă ar fi pentru o scurtă perioadă de timp. Nu îți pasă că stai până târziu noaptea de vorbă. Plimbarea prin ploaie este romantică, nu enervantă. Ești dispus să cheltui o mică avere pentru acea persoană. Când sunteți la depărtare unul de celalalt, este dureros, chiar lamentabil. Gândurile tale sunt precupate numai de el sau ea; profiți de orice ocazie de a fi împreună.
În cartea sa „Dumnezeu este Evanghelia”, John Piper în esență întreabă dacă suntem îndrăgostiți de Dumnezeu:
„Întrebarea critică pentru generația noastră—și pentru fiecare generație—este aceasta: dacă ai putea să ai raiul, fără boli, cu toți prietenii pe care i-ai avut vreodată pe pământ, cu toată mâncarea pe care ai savurat-o, cu toate activitățile de relaxare de care te-ai bucurat, și cu toate frumusețile naturii pe care le-ai văzut, toate plăcerile fizice pe care le-ai simțit vreodată, fără conflicte umane sau vreun dezastru natural, ai putea fi satisfăcut cu acest fel de rai dacă Hristos nu ar fi acolo?”
Câți dintre voi citind aceste cuvinte ați spune „Știi, aș putea fi în regulă cu aceasta”? Dacă ești îndrăgostit în profunzime de Domnul, așa cum era bunicuța Clara, ai certitudinea că nu ai fi mulțumit cu un rai din care lipsește Hristos.
*Ai cunoscut vreodată pe cineva care era absolut îndrăgostit de Dumnezeu? Dacă ai posibilitatea, stai de vorbă cu ei legat de relația ta cu Domnul și cum ai putea să faci să crească dragostea ta pentru Salvatorul nostru.
În cele din urmă, urmărește acest video și meditează la punctele discutate:
Scriptura
Despre acest plan
În cartea sa cel mai bine vândută din New York Times „Dragoste nebună”, Francis Chan sapă adânc în dragostea extravagantă a lui Dumnezeu pentru noi, și care ar trebui să fie răspunsul nostru adecvat la o astfel de dragoste. Dar nu se oprește acolo, ne provoacă să reflectăm asupra măreției lui Dumnezeu și a diferenței enorme dintre grandoarea Sa eternă și viețile noastre efemere aici pe pământ.
More