YouVersion
Pictograma căutare

În locul nostru: Devoțional pentru Postul Paștelui oferit de Time of GraceMostră

In Our Place: Lenten Devotions From Time of Grace

Ziua 10 din 14

Nu este nicio condamnare

Domnul Isus, Dumnezeu al veșniciei, S-a făcut trup și a venit să trăiască pe pământ din mai multe motive. Dar cel mai important dintre ele este să îi elibereze pe cei ale căror vieți erau ținute în sclavie prin frica lor de moarte, așa cum explică scriitorul epistolei către Evrei în al doilea capitol.

Isus a trăit în locul nostru, supunându-se întregii legi a Lui Dumnezeu și a oamenilor, respectând-le în întregime. Și-a oferit trupul pentru a fi maltratat și spre suferință, știind că în acest fel pedeapsa pe care o meritam noi va fi transferată cu totul asupra Lui. În final s-a predat în fața morții însăși și prin schimbul minunat care s-a întâmplat la calvar, moartea noastră a devenit moartea Lui și inocența Lui a devenit a noastră.

Rezultatul? „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții." (Romani 8:1,2). Iată de ce nu mai trebuie să te temi niciodată de Dumnezeu. Păcatele tale au fost iertate, toate, obiectiv, gratuit, cu mult timp în urmă, fără nicio condiționare legată de performațele tale. Este o moștenire, nu este plată. Este a ta - toți cei care cred au parte de ea.

Dumnezeu este credincios—nici o osândire înseamnă nici o osândire. Acum poți să expiri.
Ziua 9Ziua 11

Despre acest plan

In Our Place: Lenten Devotions From Time of Grace

Acest plan de citire te va însoți în perioada Postului mare, care ne aduce istorisiri incredibile despre suferința, condamnarea și moartea lui Isus Hristos în locul nostru.

More

We would like to thank Time of Grace Ministry for providing this plan. For more information, please visit: www.timeofgrace.org