YouVersion
Pictograma căutare

Isus: Steagul Biruinței NoastreMostră

Jesus: Our Banner of Victory

Ziua 2 din 7

Biruință asupra vinovăției

Unul dintre obiectivele lui Satan este acela de a ne vedea trăind în întunericul vinovăției faptelor noastre trecute. Satan cunoaște că deși noi știm că Hristos a murit pentru păcatele noastre, încă ducem vina păcatului nostru, ceea ce ne împiedică a primi cu adevărat binecuvântarea și libertatea oferite de iertarea Sa. Ne face astfel să trăim în umbra păcatului săvârșit. În Ioan 9:5, Isus se prezintă ca fiind Lumina lumii. Însă, în versetele Matei 5:14 și 16, El afirmă de asemenea că: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă...Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să‑L slăvească pe Tatăl vostru Care este în ceruri.” Isus nu ar pretinde niciodată ca noi să fim o lumină a slavei Sale dacă nu ar fi găsit cu cale să ne scoată din întunericul vinovăției.

Psalmul 103:10-12 descrie cum dragostea lui Dumnezeu este mai presus de orice închipuire, și că El a depărtat de la noi fărădelegea noastră într-atât că nu este cu putință nouă să cuprindem cu mintea această distanță impresionantă. Când Isus a murit pe cruce, a luat asupra Sa întreaga greutate a păcatelor celor ce vor crede. Noi putem acum primi în mod liber iertarea Sa, să trăim fără sentimentul de vinovăție, și să ne simțim bineveniți și îmbrățișați în prezența lui Dumnezeu.

Pe măsură ce ne apropiem de prăznuirea Învierii Domnului, să ne amintim că moartea Sa a reprezentat nu doar iertarea păcatelor, ci și autoritatea Sa de a ridica povara vinovăției. Plata păcatului tău, chiar și a celui mai grav dintre ele, a fost realizată prin sângele lui Hristos. Umblă astăzi în libertatea oferită de El!

Descarcă imaginea zilei aici.

Zi 1Zi 3

Despre acest plan

Jesus: Our Banner of Victory

Când celebrăm Paștele, noi celebrăm cel mai mare triumf din istorie. Prin moartea și învierea lui Hristos, Acesta a învins pentru totdeauna puterea păcatului și a morții, și toate efectele pe care acestea le-au adus, și totodată El alege să împărtășească această victorie cu noi. În această săptămână a Paștelui, să ne adâncim în cunoașterea unor bastioane pe care El le-a biruit, reflectând la lupta pe care El a dus-o pentru noi, și lăudându-L pe El în calitate de Steag al Biruinței noastre.

More

Mulțumim Bisericii din Highlands pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, accesează: https://www.churchofthehighlands.com