YouVersion
Pictograma căutare

Promisiuni Pentru Fiecare ZiMostră

Promisiuni Pentru Fiecare Zi

Ziua 14 din 14

Izgonind frica

 „În dragoste nu este frică (nu există groază), ci dragostea desăvârşită (completă, perfectă) izgoneşte frica.” – 1 Ioan 4:18 Biblia Amplificată

Vreau să vorbesc cu tine despre un cuvânt format din cinci litere: FRICA!

Mulți dintre noi ne amintim probabil că atunci când eram copii, dacă rosteam un cuvânt urât, mama ne amenința că ne spală gura cu săpun. Ei bine, dacă „frica" este un cuvânt murdar din cinci litere, atunci credința în dragostea lui Dumnezeu este săpunul!

Nu vorbesc despre credința copilăroasă. Vorbesc despre o credință puternică în dragostea necondiționată, nelimitată, neclintită și perfectă a lui Dumnezeu pentru noi.

1 Ioan 4:18 ne învață că înțelegerea dragostei lui Dumnezeu pentru noi ne va elibera de temerile pe care le avem. Asta nu înseamnă că nu ne va mai fi frică vreodată, ci credința în Dumnezeu și în dragostea Lui ne vor permite să acționăm chiar dacă ne este frică, pentru că trebuie.

Dumnezeu vrea să știi că El este cu tine. El te va conduce și te va călăuzi, astfel încât să-ți poți pune încrederea și credința în El! Nu uita, dragostea Lui este perfectă, chiar și atunci când noi nu suntem. El nu ne va iubi mai mult sau mai puțin din cauza greșelilor noastre. Nu este bine să știi că Dumnezeu te iubește exact cum ești? Nu crezi că acest lucru îți întărește credința și izgonește frica?

Vom fi cuprinși de teamă din când în când. Când va fi cazul, ne putem concentra din nou pe Dumnezeu și vom ști că El ne va conduce prin orice situație cu care ne confruntăm.

Dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu – nu un eu desăvârșit - izgonește frica, de fiecare dată.

Rugăciune
Doamne, doar dragostea Ta poate izgoni frica, așa că mă încred în Tine. Știu că prezența Ta este cu mine și că Tu mă vei conduce prin orice situație care va apărea în viața mea. Primesc dragostea Ta.

Scriptura

Ziua 13

Despre acest plan

Promisiuni Pentru Fiecare Zi

Începe-ți ziua cu învățături biblice practice de la Joyce. Acest devoțional zilnic îți va aduce speranță, te va ajuta să-ți reînnoiești mintea și vei descoperi că poți trăi fiecare zi cu scop și pasiune!

More

EDITOR Mulțumim organizației Joyce Meyer pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vizitați: https://tv.joycemeyer.org/romana/