Vești de la Dumnezeu în fiecare dimineațăMostră
Faptul că Duhul Sfânt locuiește în noi ne demonstrează dorința Lui de a fi întotdeauna disponibil să vorbească și să ne ajute atunci când avem nevoie de El. În timp ce creștem spiritual vom avea ispite, dar Dumnezeu ne-a lăsat Duhul Sfânt să ne ajute să rezistăm și să facem alegerile potrivite în locul alegerilor greșite.
Însă nici un om nu este perfect și vom face greșeli. Dar vom avea întotdeauna iertarea Lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Această iertare ne va întări și îngădui să continuăm mai departe alături de Dumnezeu. Ne dă pace în inimi, ne dă eliberare și ne ajută să auzim mai clar vocea Domnului.
În orice păcat care-l comitem, sentimentul de înfrângere și osândire ne slăbește. În loc să ne consumăm energia compătimindu-ne singuri, ar trebui să o investim în siguranța că auzim vocea Domnului în timp ce El ne dă mai multă putere și ne întărește relația noastră cu El. Iertarea și prezența Lui sunt întotdeauna disponibile pentru noi prin Duhul Sfânt. În timp ce Îl cauți pe Dumnezeu azi, te încurajez să accepți dragostea și iertarea Lui. Brațele Lui sunt deschise și te așteaptă să petreci timp cu El.
Cuvântul Domnului pentru tine azi: Nu uita că Duhul Sfânt este întotdeauna disponibil pentru tine.
Din cartea Hearing from God Each Morning de Joyce Meyer. Copyright 2010 Joyce Meyer. Publicată de FaithWords. Toate drepturile rezervate.
Scriptura
Despre acest plan
În lumea de azi suntem înconjurați de zgomot. Suntem copleșiți de vocile din jurul nostru, ale copiilor, prietenilor, soților/soțiilor noastre, chiar de propria voce. Distrași de aceste sunete, foarte curând uităm cum să ascultăm de cea mai importantă voce dintre toate - vocea lui Dumnezeu. Acest devoțional oferă mesaje de aducere aminte scurte și tonifiante care te vor inspira și ajuta să pui timpul petrecut cu Dumnezeu pe primul loc, să dezvolți o pasiune pentru timp zilnic petrecut cu El, să-I înțelegi răspunsul la rugăciuni și să îți menții relațiile în timp ce petreci tot mai mult timp personal cu Dumnezeu. Începe ziua cu cineva care nu doar că te iubește mult mai mult decât poți să-ți închipui, dar care are deasemenea toate răspunsurile de care ai nevoie!
More