Vești de la Dumnezeu în fiecare dimineațăMostră
Uneori mă minunez cât de mult timp ne zbatem cu o problemă înainte să ne vină ideea să vorbim cu Dumnezeu despre ea și să ascultăm cu atenție vocea Sa. Ne plângem de problemele noastre, comentăm, cârtim, le spunem prietenilor despre cât de mult ne-am dori ca Dumnezeu să facă ceva legat de situația respectivă. În mintea și în inima noastră, ne luptăm cu diverse situații și deseori nu reușim să apelăm la cea mai simplă soluție care există: rugăciunea. Mai rău, facem una dintre cele mai ridicole afirmații cunoscute oamenilor: „Ei bine, cred că tot ceea ce pot face este să mă rog.” Cu siguranță ai auzit-o până acum, poate ai și zis-o. Toți am zis-o. Ne facem cu toții vinovați de tratarea rugăciunii ca pe un ultim efort, spunând lucruri precum: „Ei bine, din moment ce nimic nu ajută, poate ar trebui să ne rugăm.” Știi ce-mi spune asta mie? Îmi spune că noi nu credem cu adevărat în puterea rugăciunii, așa cum ar trebui. Purtăm poveri pe care nu ar trebui să le purtăm - și viața este mult mai grea decât trebuie - pentru că nu realizăm cât de puternică este rugăciunea. Dacă am realiza, am vorbi cu Dumnezeu și am asculta ceea ce El are de spus cu privire la toate lucrurile; nu ca o ultimă încercare, ci ca o primă reacție.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: fie ca rugăciunea să fie prima ta reacție, nu ultima înercare.
Din cartea Hearing from God Each Morning de Joyce Meyer. Copyright 2010 Joyce Meyer. Publicat de FaithWords. Toate drepturile rezervate.
Scriptura
Despre acest plan
În lumea de azi suntem înconjurați de zgomot. Suntem copleșiți de vocile din jurul nostru, ale copiilor, prietenilor, soților/soțiilor noastre, chiar de propria voce. Distrași de aceste sunete, foarte curând uităm cum să ascultăm de cea mai importantă voce dintre toate - vocea lui Dumnezeu. Acest devoțional oferă mesaje de aducere aminte scurte și tonifiante care te vor inspira și ajuta să pui timpul petrecut cu Dumnezeu pe primul loc, să dezvolți o pasiune pentru timp zilnic petrecut cu El, să-I înțelegi răspunsul la rugăciuni și să îți menții relațiile în timp ce petreci tot mai mult timp personal cu Dumnezeu. Începe ziua cu cineva care nu doar că te iubește mult mai mult decât poți să-ți închipui, dar care are deasemenea toate răspunsurile de care ai nevoie!
More