Cel Care Oferă HarMostră
Ziua a treia: Putere și pasiune
La fel ca și noi, Petru aștepta probabil cu nerăbdare înfrângerea dușmanilor săi și victoria celor care Îi slujeau Domnului. Nu este de mirare că învățăturile lui Isus despre iubirea dușmanului, întoarcerea celuilalt obraz și iertarea de 70 de ori câte șapte, i-au nedumerit pe ucenici. Ce Împărăție diferită!
De-a lungul timpului, Petru L-a văzut pe Isus iertând păcatele, vindecând bolnavii, înviind morții și chiar dând ucenicilor puterea de a face aceleași lucruri! Pe lângă cei 12, Isus a mai trimis 72 de ucenici cărora le-a dat autoritatea să facă minuni și care s-au întors spunând: Minunat, asta da putere! Zvonurile despre Isus și despre cei ce-L urmau s-au răspândit repede. Chiar și regele Irod a auzit despre ei și ar fi vrut să-i vadă pe acești oameni simpli care făceau atâta agitație.
Cu cât a fost martor la mai multe lucruri, cu atât mai mult s-a întărit credința lui Petru și a devenit mai îndrăzneț în credința sa. El a mărturisit cu gura faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu dar, totuși, a înțeles greșit adevărata natură a Împărăției lui Dumnezeu. El a văzut în puterea ei, la fel ca și noi adesea, doar un mijloc de a o duce mai bine, în loc vadă că ar trebui să trăiască o viață predată lui Dumnezeu și dedicată slujirii altora.
- Când Isus a încercat să-i spele picioarele, Petru I-a spus că nu-I poate permite așa ceva, ca și cum ar fi fost sub demnitatea lui Isus să facă acest lucru.
- Când a văzut Schimbarea la față a lui Isus pe munte, alături de Moise și Ilie, el a cerut să li se facă niște colibe pentru ei, uitând că se aflau într-un tărâm spiritual, un loc tainic.
- El a vrut să meargă la Isus pe apă, dar de îndată ce a pășit în afara bărcii și a văzut valurile, a fost biruit de frică.
- Când Isus le-a spus ucenicilor că trebuie să sufere și să moară, Petru a răspuns că acest lucru nu ar trebui să I se întâmple niciodată lui Isus, deoarece el nu avea în minte un astfel de viitor pentru Mesia.
- În momentul arestării lui Isus în Grădina Ghetsimani, Petru, într-o stare de mânie, i-a tăiat urechea robului marelui preot.
- I-a promis lui Isus că nu se va lepăda de El niciodată, chiar dacă pentru aceasta ar fi trebuit să plătească cu viața, însă, când a fost confruntat de o servitoare, Petru s-a lepădat de Isus, atunci când Acesta trecea prin cele mai grele clipe ale Sale.
Dar, asemenea unui diamant șlefuit intens, îndrăzneala și pasiunea lui Petru aveau să fie cizelate pentru scopurile bune ale lui Dumnezeu.
Reflecție: Ce experiențe din propria ta viață au făcut credința ta în Dumnezeu mai îndrăzneață și mai sinceră?
Rugăciune: „Doamne, când sunt timid, ajută-mă să fiu îndrăzneț. Când mă simt apatic, ajută-mă să fiu plin de pasiune. Crește-mi credința pe măsură ce împărtășesc dragostea Fiului Tău, Isus. Amin!”
Scriptura
Despre acest plan
Petru își dorea să-și demonstreze devotamentul. Și atunci cum se face că se leapădă de Isus tocmai când El trecea prin cele mai grele momente? Acest studiu de șapte zile realizat în parteneriat cu LUMO și OneHope, bazat pe o predică a pastorului Tyler Staton de la TGC Williamsburg, ne arată că doar harul oferit prin Isus ne poate transforma cu adevărat.
More
Dorim să mulțumim OneHope pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://oaksbk.church/