YouVersion
Pictograma căutare

Devoționale zilnice cu Greg LaurieMostră

Daily Devotions with Greg Laurie

Ziua 18 din 30

Mai important decât Dumnezeu?

Dacă ai plantat vreodată o sămânță și ai observat buruienile care cresc de jur împrejur, atunci știi că acestea nu ies brusc din pământ ca să prindă cu putere planta. Este un proces lent - atât de lent încât nu-l poți observa dacă stai și privești. Dar dacă ai monta o cameră foto ca să urmărească procesul în timp, ai putea vedea cum acționează buruiana, sugrumând planta puțin câte puțin.

Isus a spus o parabolă despre sămânța căzută în diverse tipuri de sol. Sămânța căzută pe pământ, între buruieni, a fost înăbușită în timp ce creștea. Isus a explicat: „Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt, și ajunge neroditor” (Matei 13:22).

Există oameni care Îl resping pe Cristos fără motiv - doar pretexte. Unii se îngrijesc mai degrabă de cariera lor, de traiul de zi cu zi, de responsabilități. Au multe de făcut și uneori aceste lucruri le sunt mai importante decât Dumnezeu.

Alții preferă lumea în locul lui Isus. Influența anturajului nu se termină odată cu liceul; mereu ne pasă ce zice lumea. Tot timpul vrem să fim plăcuți oamenilor; vrem acceptarea lor, iar uneori facem cele mai dăunătoare compromisuri cu putință de teama părerii altora. Petru s-a lepădat de Isus temându-se de ce ar putea un necunoscut să creadă despre el.

Dar dacă renunți la unii din prieteni, la o anume poziție, la unele plăceri sau la orice altceva, de dragul lui Cristos - să știi că Dumnezeu îți va da înapoi din belșug.

Sumar: ce este mai important pentru tine decât Dumnezeu?

Copyright © 2012 Harvest Ministries. Toate drepturile rezervate.

Scriptura

Ziua 17Ziua 19

Despre acest plan

Daily Devotions with Greg Laurie

30 de zile de gânduri devoționale din partea pastorului Greg Laurie, inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. Pastorul Greg Laurie pătrunde în esența Scripturii, într-un mod simplu, familiar, ajutându-ne să „Îl cunoaștem pe Dumnezeu și să-L facem cunoscut” în umblarea noastră creștină de zi cu zi.

More

We would like to thank Greg Laurie and Harvest Ministries for providing this devotional. For more information, please visit: www.harvest.org

Planuri asemănătoare