YouVersion
Pictograma căutare

Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul SuferințeiMostră

Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul Suferinței

Ziua 3 din 7

Cinism contra bucurie

Ai simțit vreodată că devii din ce în ce mai cinic cu privire la o anumită situație sau persoană? Neîncrederea, combinată cu autoprotecția, produce o atitudine de cinism.

Imaginează-ți cum trebuie să se fi simțit Iosif când a auzit vestea neașteptată pe care i-a adus-o Maria. Cine l-ar putea învinui că nu a crezut la început povestea neobișnuită a Mariei despre un înger și o concepere miraculoasă a unui copil? Cu siguranță, era prea fantezistă ca să fie adevărată!

În Matei 1, ni se spune că Iosif și-a analizat opțiunile și a decis să se despartă discret de ea. Nu dorea să o facă de rușine pe Maria în public, dar nici nu dorea să se facă pe el însuși de rușine continuând cu planurile lui pentru căsătorie.

Și noi ne putem trezi în împrejurări similare cu cea a lui Iosif mult mai des decât am crede. Prinși într-o situație care ia o întorsătură la care nu ne-am gândit inițial, reacția noastră naturală probabil că ar fi neîncrederea și autoprotecția, cinismul.

Cum ar putea fi acesta planul lui Dumnezeu?

De ce mă lasă Dumnezeu să trec printr-o astfel de durere?

Cum ar putea ieși ceva bun din asta?

Apoi se produce o schimbare la nivelul inimilor noastre. Pentru Iosif, schimbarea s-a petrecut când a avut parte de întâlnirea cu un înger, la fel ca Maria. Îngerul Domnului l-a îndemnat pe Iosif să nu se teamă, reasigurându-l și confirmându-i lucrurile relatate de Maria.

Să dai crezare unui mesaj divin ar putea fi un lucru interesant pentru tine. Sau, poate, la cealaltă extremă, ai vrea să fii cunoscut mai degrabă ca un realist cinic, nu ca un visător naiv.

Dar dacă modurile de lucru ale lui Dumnezeu sunt cu mult mai diferite decât ale noastre? Și dacă El are într-adevăr puterea de a schimba întunericul în lumină și durerea noastră în solul cel bun în care crește bucuria?

Noi știm că inima lui Iosif s-a schimbat după ce a ascultat mesajul venit de la Dumnezeu, pentru că vedem că el și-a continuat planurile de căsătorie cu Maria. Drept urmare, el a avut parte de experiența nemijlocită a nașterii glorioase a bebelușului miraculos, a închinării păstorilor și a mărturiei magilor. Imaginați-vă ce ar fi pierdut Iosif dacă ar fi permis cinismului să-i împietrească inima! În schimb, el a ales calea acceptării și a încrederii. El a ales cărarea bucuriei.

Reflecție: Există vreo situație în viața mea în care un răspuns cinic este mai natural decât unul plin de bucurie? Prețuiesc eu mai mult autoprotecția decât încrederea?

Rugăciune: Doamne, ajută-mă să am încredere că Tu poți schimba situația mea tulburătoare sau dureroasă în ceva bun! Dă-mi puterea să accept ceea ce Tu ai pregătit pentru mine, chiar dacă pare diferit de ceea ce mi-am imaginat!

Scriptura

Ziua 2Ziua 4

Despre acest plan

Bucuria - Descoperirea Bucuriei În Mijlocul Suferinței

Își au oare cele mai mari bucurii ale vieții rădăcina în cele mai mari plăceri sau e vorba aici de ceva mult mai profund? În acest plan captivant de 7 zile, vei putea descoperi un adevăr surprinzător izvorât din evenimentele legate de Nașterea Domnului. Emanuel, Dumnezeu cu noi, face posibil ca adevărata bucurie să crească din pământul fertilizat cu suferințele noastre.

More

Am dori să le mulțumim lui LUMO, bisericii Oaks Church și lui Tyler Staton de la biserica Bridgetown Church pentru punerea la dispoziție a acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: http://www.lumoproject.com și https://oaksbk.church/