YouVersion
Pictograma căutare

Dumnezeu Te IubeșteMostră

Dumnezeu Te Iubește

Ziua 2 din 19

Introducere

Într-o lume confuză, în care mulți zic răului bine și binelui rău, în care avem de-a face cu o multitudine de idei și religii, este foarte greu să mai discerni care este adevărul curat și calea pe care trebuie să mergi pentru a avea parte de o viață fericită. Dumnezeu, prin Cuvântul Său (Biblia), le promite oamenilor ,,viață din belșug”, adică viață veșnică cu Dumnezeu încă de aici de pe pământul acesta. Este această promisiune credibilă? Se poate ea realiza? Odată ce ai „aterizat” aici, pe planeta Pământ, fără să ți se ceară acordul, și de unde vei pleca într-o zi, tot fără consimțământul tău, este important să ști unde îți poți sfârși alergarea după plecarea de aici și, de asemenea, ce trebuie să faci pentru a sfârși cu bine. Va fi prea târziu să afli aceste lucruri când deja pleci din lumea aceasta. De aceea, această carte se vrea a fi un „indicator” pentru a-ți asigura o viață fericită acum, iar la plecarea din lumea aceasta o viață veșnică cu Dumnezeu. Este foarte important să știi că sufletul tău este veșnic, chiar dacă trupul acesta trece în 70-80 de ani. De asemenea, trebuie să ști că indiferent de statutul tău social, sunt doar două locuri unde îți poți petrece veșnicia: RAIUL, unde te așteaptă fericirea veșnică în prezența lui Dumnezeu, sau IADUL, locul de pedeapsă veșnică pentru Diavolul și pentru toți cei ce l-au urmat în neascultare și rebeliune față de Dumnezeu. Când vei închide ochii și vei pleca de pe acest pământ în lumea de dincolo, nu vei mai putea schimba nimic, dar acum, cât timp trăiești, mai poți schimba încă destinul tău veșnic. Decizia aceasta îți aparține doar ție; nu poate decide nici pastorul, nici preotul și nici chiar celor mai apropiați ție. Este doar decizia ta! Întrebarea cu care dorim să te provocăm este următoarea:

UNDE ȚI-AI PETRECE VEȘNICIA DACĂ AR FI SĂ MORI ASTĂZI?

Cei mai mulți se bazează pe religia lor și pe îndrumarea liderilor religioși, lăsându-i pe aceștia să le decidă veșnicia, lucru total greșit, nebiblic și foarte riscant. Doar ISUS ne descoperă adevărul absolut, lăsat pe paginile Bibliei. Nu te mulțumi doar cu ce auzi de la unul și de la altul; riști prea mult, iar la finalul vieții va fi prea târziu să mai faci ceva. Această carte este învățătura directă, biblică, rostită și trăită de Isus. Ea te va învăța și te va conduce pas cu pas în direcția corectă, dincolo de interpretările date de diferitele curente creștine. Nu riști nimic. Mai mult de atât, te va ajuta să poți avea o viață fericită chiar în timpul acestei vieți pământești. Isus are soluții pentru toate problemele tale, indiferent de gravitatea lor. Da, El dorește să te ajute și să te scoată la loc larg, dacă în smerenie și lepădare de sine completă ești gata să I te supui, precum tâlharul de pe cruce.

Este important să înțelegi faptul că, venind în lumea aceasta, Isus Cristos a adus odată cu El principii complet diferite de principiile cunoscute lumii noastre. Pe măsură ce vei parcurge aceste principii ale Împărăției lui Dumnezeu, va fi foarte evident faptul că această Împărăție are legi complet diferite față de Vechiul Legământ, introdus de Moise, sau față de gândirea noastră logică, omenească. Apartenența noastră la această Împărăție a lui Dumnezeu nu poate fi dobândită după regulile unei religii, indiferent de cât de veche este această religie, nici după ideile vreunui lider, indiferent de cât de renumit ar fi el, dar nici după Vechiul Legământ, dat prin Moise, care a fost abrogat odată cu venirea lui Isus Cristos.

Intrarea omului în Împărăția lui Dumnezeu, este legată de „NOUL LEGĂMÂNT” prezentat și implementat direct de ISUS și explicat în cele patru evanghelii. Atât liderii care promovează legalismul bazat pe efortul uman pentru îndeplinirea unor obligații și păstrarea unor reguli, cât și liderii religioși care promovează religiile liberale ale prosperității, sunt în eroare și, uneori, involuntar, duc turma pe care o păstoresc într-o direcție greșită. Prin confuzia făcută între Vechiul Testament și Noul Testament sau prin reguli religioase, care nu au nimic de-a face cu Evanghelia lui Cristos, enunțată și trăită de El, aceste curente au adus creștinismul de astăzi în pragul falimentului. Nevoia unei treziri, a unei reforme a creștinismului, este tot mai evidentă și ea se poate produce prin întoarcerea bisericilor și în mod special a liderilor religioși la adevărul menționat în Biblie, prezentat și trăit de Isus, care este simplu și clar, pe înțelesul oricărui om interesat. Scopul acestei cărți este tocmai prezentarea cât mai simplă, clară și directă, fără ocolișuri și pe înțelesul omului obișnuit, a învățăturii lui Isus din cele patru evanghelii.

Plecând din viața aceasta, te vei întâlni personal cu Dumnezeu și va trebui să-I dai socoteală de viața trăită. Venind în ajutorul tău, Dumnezeu a făcut posibil ca în mod gratuit să poți intra în posesia învățăturii acestei cărți, care te va conduce pas cu pas către Împărăția lui Dumnezeu, apoi te va ajuta tot pas cu pas să crești spiritual și să învingi, prin Duhul Sfânt, ispitele vieții. Ignoranța ta față de Cuvântul lui Dumnezeu sau necredința ta față de aceste lucruri cu conotații veșnice nu te vor salva de la Iadul veșnic, deși Iadul nu a fost făcut pentru tine. Într-un mod simplu și clar, vom prezenta ceea ce a spus și a făcut Isus pe parcursul vieții Sale pământești, atât cât ni s-a lăsat în conținutul celor patru evanghelii, precum și la finalul vieții Sale – moartea Sa pe crucea de la Golgota - pentru a-ți asigura împăcarea cu Dumnezeu și pentru a te conduce nu la o religie, ci la o relație de „Tată-fiu” cu Dumnezeu. Isus Cristos trebuie să fie modelul nostru pentru trăirea unei vieți creștine autentice, nu liderii religioși, nici chiar cei cu reputația cea mai bună, fiindcă ei sunt tot oameni, cu multe slăbiciuni. Dacă ne vom compara cu Isus și cu trăirea Lui, atunci cu siguranță vom fi în continuă creștere spirituală, dar comparându-ne cu cei din jurul nostru, vom ajunge foarte repede la aprecieri personale și automulțumire, care ne vor conduce la tot felul de pretenții, iar în final, la un eșec spiritual inevitabil, cu consecințe grave pentru eternitate.

ISUS CRISTOS ESTE MODELUL SUPREM, EXEMPLUL DEMN DE URMAT!

Prin această carte vom căuta răspunsuri la întrebări importante pentru orice pământean, indiferent de religia lui, apelând direct la cuvintele rostite de Isus.

• Există Dumnezeu?

• Este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu?

• Este Isus Fiul lui Dumnezeu?

• Este Duhul Sfânt real?

• Sunt îngerii reali?

• Diavolul și duhurile întunericului sunt reale?

• Care sunt dovezile cele mai importante ale morții, învierii și înălțării la cer a lui Isus?

• Este Duhul Sfânt o realitate în viața creștinului?

• Este Isus singura cale de mântuire?

• Cum a apărut viața pe pământ?

• Există viață după moarte?

• De ce m-am născut pe acest pământ?

• Raiul și Iadul sunt reale?

• Care este biserica și religia care te poate duce în Rai?

• Poți fi fericit pe acest pământ? Dacă, da, cum?

• Cum pot să verific dacă religia mea este adevărată și nu sunt păcălit?

• Este important să ai o pregătire teologică temeinică?

• Cum poți fi sigur că Dumnezeu este Tatăl tău?

Scriptura

Ziua 1Ziua 3

Despre acest plan

Dumnezeu Te Iubește

Cartea DUMNEZEU TE IUBEȘTE conține Cuvântul lui Dumnezeu la care se adăugă lecții scurte cu explicații. Poate fi folosită ca un devoțional zilnic, sau pentru primii pași în credință, lecții pentru grupuri mici dar și pentru credinciosul matur dornic să aprofundeze unele tematici. Este structurată pe capitole cu lecții ușor de parcurs, toate sunt menite să ne aducă de la o religie la o relație personală și sănătoasă cu Dumnezeu.

More

Dorim să mulțumim lui Relație VS. Religie pentru că a oferit acest plan. Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://www.relatievsreligie.com/