YouVersion Logo
بائبلمطالعاتی منصوبہVideos
اپلی کیشن حاصل کریں
زبان کا انتخاب کنندہ
تلاش

Geneza 8 سے مشہور بائبلی آیات

1

Geneza 8:21-22

Biblia în versuri 2014

Miros plăcut s-a ridicat În fața Domnului. A stat Prea Sfântul, și S-a socotit: „N-am să mai blestem! Nimicit, Pământul – pentru oameni doar – Nu va mai fi, căci e-n zadar. Omul – de tânăr – înspre rău, Se-apleacă în sufletul său Și face din el un pustiu. N-am să lovesc tot ce e viu! Pământul – cât are să ție – Veșnic, o lege o să fie: Nu va mai înceta aratul Și-asemenea, nici seceratul; După căldură, frig se-așează, Iar verii, iarna îi urmează. După zi, noapte o să vină, Căci legea-n veci are să țină!”

موازنہ

تلاش Geneza 8:21-22

2

Geneza 8:20

Biblia în versuri 2014

Acolo, Noe a zidit Altar și-n urmă, a jertfit, Din dobitoacele curate, Din păsările ne-ntinate, Aducând Domnului, în dar, Arderi de tot, pe-al Său altar.

موازنہ

تلاش Geneza 8:20

3

Geneza 8:1

Biblia în versuri 2014

Când Domnu-aminte Și-a adus, De Noe și de tot ce-a pus Cu el, în arcă, a lăsat Un vânt, să sufle, ne-ncetat. Pe cer, norii s-au risipit, Iar apele s-au potolit.

موازنہ

تلاش Geneza 8:1

4

Geneza 8:11

Biblia în versuri 2014

Cu-o frunză de măslin în cioc, Noe a înțeles pe loc, Că pe pământ, apa-a scăzut.

موازنہ

تلاش Geneza 8:11

پچھلا باب
اگلا باب
YouVersion

آپ کو ہر روز خدا کے ساتھ قربت حاصل کرنے کی ترغیب دینا اور چیلنج کرنا۔.

خدمت

بارے میں

آسامیاں

رضاکار

Blog

Press

Useful Links

مدد

ہدیہ دیں

بائبل ورژن

Audio Bibles

بائبل کی زبانیں

آج کی آیت


کی ایک ڈیجیٹل خدمت

Life.Church
English (US)

©2025 Life.Church / YouVersion

Privacy Policyشرائط
حساس کا انکشاف کرنے والا عمل
FacebookTwitterInstagramیوٹیوبپنٹیرسٹ

صفحہ اول

بائبل

مطالعاتی منصوبہ

Videos