Versete biblice populare din Deuteronomul 5

Partajează

Să îți cinstești tatăl și mama, Căci doar așa – ia bine seama – Vei dobândi, pe negândite, În lume, zile fericite, Iar anii vieții ți-i lungești, În țara care o primești – Pe care Domnul ți-o dă ție.

Urmați calea lui Dumnezeu Ca, fericiți, să fiți mereu, Și multe zile să trăiți, În țara pe care-o primiți.”

La toate-aceste câte sânt, Să nu te-nchini, să te ferești Ca nu cumva să le slujești, Căci al tău Domn și Dumnezeu – Întotdeauna – voi fi Eu; Eu sunt un Dumnezeu gelos Cari pedepsește, ne-ndoios, Greșelile părinților Până și în copiii lor – Al treilea și-al patrulea ram E pedepsit, din neam în neam, La cei cari, ură, Îmi nutresc. Însă, de cei ce Mă iubesc – Și Îmi păzesc neîncetat, Poruncile pe cari le-am dat – Mă-ndur de ei și de-al lor ram, Până la al mielea neam.

Nu îți vei face, niciodată, Un chip cioplit, vreo-nfățișare Să semene cu lucruri care Aflate sus, în ceruri, sânt, Sau jos aflate – pe pământ – Ori poate sunt în apa care Își are loc de așezare Mai jos decât acest pământ.

De-aceea, ia aminte bine, Să nu ai – afară de Mine – Alți dumnezei, cumva, vreodată.

Să nu ia în deșert, cumva, Sfântul Meu Nume, cineva. Căci Dumnezeu, nepedepsit – Pe cel care a îndrăznit Să ia-n deșert Numele Lui – Nu o să-l lase. Nimănui, Acest fapt, nu-i e-ngăduit Și aspru fi-va pedepsit.

O! Numai de le-ar rămânea, Mereu, în inimi, frica Mea, Și să-mplinească, negreșit, Tot ceea ce le-am poruncit, Ca astfel fericiți să fie Și ei și-ai lor fii, pe vecie!

Apoi, de ziua de odihnă, Grijă să ai, s-o faci în tihnă. De ea, mereu să-ți amintești, Căci trebuie să o sfințești Întotdeauna, negreșit, Așa cum Domnu-a poruncit.

Să nu poftești ce e al său: Să nu poftești la casa lui, Nici la nevasta omului; Să nu poftești, în gândul tău, Roabă sau rob, ori boul său; Măgarul lui, să nu-l poftești Și-asemenea, să nu dorești Vreun lucru care e al său – Care-i al seamănului tău.”

Va trebui să te ferești. De-asemeni, să nu preacurvești.

În urmă, grijă vei avea Ca strâmb, să nu mărturisești Voind să-ți învinovățești Aproapele – seamănul tău.

Să nu ucizi; iar de curvie

Să nu furi de la nimenea

Să-ți amintești, neîncetat, Că și tu, rob, ai fost aflat În al Egiptului ținut, Dar Domnul, liber, te-a făcut. Cu braț întins și mână tare, Din a Egiptului strâmtoare, Te-a scos afară, ți-a dat tihnă. Păzește-I ziua de odihnă Întotdeauna, negreșit, Așa precum a poruncit.

Ai șase zile – precum vezi – În care poți ca să lucrezi Și lucrul să ți-l faci în tihnă. A șaptea zi e de odihnă Și Domnului, Îi e-nchinată. În ea, să nu lucrezi vreodată, Căci săvârșești un lucru rău: Deci nici tu și nici fiul tău, Să nu lucrați. Atunci veți sta. Nu va munci nici fiica ta, Nici robul care te slujește, Nici roaba care locuiește La tine și nici vita care, Sălaș, la tine-n iesle-și are. Străinul care-i pripășit La tine-n casă e oprit Și el, de-asemeni, să muncească. Toți trebuie să se-odihnească Atunci – cu tine – negreșit, Așa cum Domnu-a poruncit.

„Eu, Domnul sunt și sunt mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Din al Egiptului ținut, În care, rob, ai fost făcut – Din a robiei casă-amară – Eu Domnul, Eu te-am scos afară.