De câte ori vreau să vorbesc,
Aceleași vorbe le rostesc.
Și strig mereu, în gura mare,
Doar „Silnicie și-apăsare!”
Astfel, cuvântul Domnului
Mi-abate-asupra capului
Batjocură, dar și ocară,
Din partea tuturor din țară.
De-aceea, eu am zis astfel:
„Nu voi mai pomeni de El
Și n-am să mai spun nimănui,
Nimica, în Numele Lui!”
Sărmana inimă a mea,
O simt a fi asemenea
Cu focul cel mistuitor,
Închis precum într-un cuptor,
În ale mele oase. Iată,
Mă arde și nu mi se-arată,
Oricât încerc să îl opresc,
Cum aș putea să reușesc.