Ieremia 20
20
1Atunci, Pașhur, acela care,
Părinte, pe Imer, îl are –
Și care preot se vădea,
Priveghetor și-asemenea
Fusese unul din cei cari
Se dovedea a fi mai mari
În Casa Domnului – furios,
S-a ridicat, grabnic, de jos,
Când aste vorbe-a auzit.
La Ieremia a fugit,
2Lovindu-l pentru tot ce-a spus.
Apoi, la poarta cea de sus –
La Casa Domnului aflată,
Drept „a lui Beniamin” chemată –
L-a dus de l-a întemnițat
Și în butuci el l-a legat.
3A doua zi, Pașhur s-a dus
Până la poarta cea de sus,
Unde fusese-ntemnițat
Prorocul. L-a eliberat,
Iar când l-a scos afară, el
Îi zise lui Pașhur astfel:
„De-acum, Domnul nu îți mai spune
Pașhur, ci alt nume îți pune.
Magor și Misabib, El are
Să te numească, nume care
Prin „Spaimă” este tălmăcit,
„Din toate părțile”. Pierit
Îți va fi numele „Pașhur”.
„Norocul mereu, jur împrejur”,
Tu nu o să mai fii numit,
4Căci Domnul astfel a vorbit:
„Vă fac să fiți o groază mare,
Și tu, dar și aceia care
Îți sunt prieteni. Vor cădea
Uciși pe câmp, cu sabia,
Sub ochii tăi. Îl părăsesc
Pe Iuda și îl osândesc
S-ajungă rob al celui care,
În Babilon este mai mare.
Când în robie-l va avea,
Îl va lovi cu sabia,
5Iar bogățiile-adunate,
Avute de astă cetate –
Prin truda-ntregului popor –
Și-averea împăraților
Din Iuda, vor avea să cadă
În mâinile vrăjmașe, pradă
Și-n Babilon ele vor duce
Tot ceea ce au să apuce.
6Și tu, Pașhur, și casa ta –
Cu toți – în Babilon veți sta,
Pentru că-n vremea ce-o să vie
Veți merge-acolo, în robie.
În acel loc, muri-veți voi
Și veți fi îngropați apoi,
Tu și ai tăi prieteni buni,
La cari le-ai prorocit minciuni.”
Plângerile prorocului
7„Doamne, iată că m-am lăsat
Și-am fost mereu înduplecat.
Ai fost mai tare, negreșit,
Și-asupra mea ai biruit!
Drept pricină de râs, mă ține
Lumea și-și bate joc, de mine.
8De câte ori vreau să vorbesc,
Aceleași vorbe le rostesc.
Și strig mereu, în gura mare,
Doar „Silnicie și-apăsare!”
Astfel, cuvântul Domnului
Mi-abate-asupra capului
Batjocură, dar și ocară,
Din partea tuturor din țară.
9De-aceea, eu am zis astfel:
„Nu voi mai pomeni de El
Și n-am să mai spun nimănui,
Nimica, în Numele Lui!”
Sărmana inimă a mea,
O simt a fi asemenea
Cu focul cel mistuitor,
Închis precum într-un cuptor,
În ale mele oase. Iată,
Mă arde și nu mi se-arată,
Oricât încerc să îl opresc,
Cum aș putea să reușesc.
10În jur, aud doar vorbe rele
Și mă încearcă spaime grele.
„Învinuiți-l!” – aud eu,
Strigându-mi-se, tot mereu.
„Haideți dar toți, să ne unim
Și astfel să-l învinuim!”
Toți oamenii care erau
În jurul meu și cari trăiau
Cu mine-n pace, mă pândesc,
Să vadă când mă poticnesc
Și zic: „Poate se lasă prins!
De noi, va trebui învins!
Să punem dar, mâna pe el
Și să ne răzbunăm, astfel!”
11Însă cu mine, tot mereu,
Se află Domnul Dumnezeu,
Ca un viteaz puternic, mare,
Care în ajutor îmi sare.
De-aceea, nu mă biruiesc
Dușmanii cari mă prigonesc.
Toți vor fi plini de umilință,
Căci n-au lucrat cu chibzuință.
Rușinea, peste ei lăsată,
Nicicând nu va mai fi uitată!
12Doamne, Tu care, tot mereu,
Ești al oștirii Dumnezeu
Și-ncerci pe cel neprihănit,
Tu cari în inimi ai privit
Și-apoi rărunchi-ai încercat,
Nu mă lăsa nemângâiat!
Îngăduie-mi a mă uita
Și eu, la răzbunarea Ta,
Asupra lor! Necazul meu,
În mâna Ta îl așez eu.
13Mereu, Domnului să-I cântați
Și laude să-I înălțați,
Pentru că El l-a izbăvit
Pe cel ce e nenorocit,
Din mâna oamenilor răi
Ce se vădeau dușmani ai săi!
14Blestemul, vreau, să fi căzut,
Pe ziua-n care m-am născut!
Să fie-o zi ce nu mai are
Parte de binecuvântare!
15Mereu să fie blestemat
Omul care de veste-a dat
Tatălui meu și i-a vorbit:
„Iată, un fiu, ai dobândit!”,
Făcându-l astfel ca să fie,
Pe dată, plin de bucurie!
16Omul acela, negreșit,
S-ajungă precum au pățit
Cetățile cele-ntărite
Ce-au fost, de Domnul, nimicite!
S-audă gemete în zori
Și să îl treacă reci fiori,
Iar la amiază, mai apoi,
S-audă strigăt de război!
17Oare de ce nu am pierit,
Până când nu m-a zămislit
Măicuța mea și astfel, mie,
Pântecul ei, mormânt, să-mi fie?
De ce oare, nu se putea,
Însărcinată a fi ea,
Mereu, cu mine? Pentru ce,
18Am mai ieșit din pântece,
Ca să văd numai suferință,
Multă durere și-umilință,
Iar viața să mi-o chinuiesc
Și în rușine să trăiesc?”
Selectat acum:
Ieremia 20: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca