Solomon s-a înrudit cu Faraon, regele Egiptului. El a luat-o de soție pe fata acestuia și a adus-o în Cetatea lui David până când a terminat de construit palatul, Casa DOMNULUI și zidul din jurul Ierusalimului.
Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, căci încă nu fusese construită o Casă pentru Numele DOMNULUI. Solomon Îl iubea pe DOMNUL, împlinind hotărârile tatălui său, David, însă aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi. Regele s-a dus la Ghivon ca să aducă jertfe acolo, căci era cea mai importantă înălțime. El a adus pe altarul de acolo o mie de arderi-de-tot.
La Ghivon, DOMNUL i S-a arătat lui Solomon noaptea într-un vis și Dumnezeu i-a zis:
‒ Cere ce vrei să-ți dau!
Solomon a răspuns:
‒ Tu ai arătat o mare îndurare față de slujitorul Tău David, tatăl meu, căci a umblat înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă. Tu ai păstrat această mare îndurare față de el și i-ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său. DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu l-ai numit rege pe slujitorul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr și nu știu să conduc. Slujitorul Tău se află în mijlocul poporului pe care l-ai ales, un popor atât de numeros, încât nu poate fi calculat sau numărat. Dă-i slujitorului Tău o inimă care ascultă, ca să judec poporul Tău și să pot face diferența între bine și rău. Căci cine este în stare să judece acest popor al Tău atât de numeros?
Domnului I-a plăcut lucrul pe care l-a cerut Solomon.
Dumnezeu i-a zis:
‒ Pentru că ai cerut acest lucru și nu ai cerut pentru tine nici viață lungă, nici bogății și nici moartea dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere, ca să asculți la judecată, iată, voi face așa cum ai cerut. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, cum nu s-a mai văzut la nimeni înaintea ta și nu se va mai vedea la nimeni care va urca la tron după tine. Mai mult, îți voi da și ceea ce nu ai cerut: atât bogății, cât și glorie, așa încât nu va fi niciun alt rege ca tine în toate zilele tale. Și, dacă vei umbla pe căile Mele, păzind hotărârile și poruncile Mele, așa cum a făcut tatăl tău David, îți voi lungi zilele.
Solomon s-a trezit și iată că fusese un vis. El s-a întors la Ierusalim, s-a înfățișat înaintea Chivotului legământului cu Stăpânul și a adus arderi-de-tot și jertfe de pace. Apoi a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.
Atunci au venit înaintea regelui două prostituate.
Prima femeie a zis:
‒ Ah, stăpânul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă. Eu am născut lângă ea în casă, iar la trei zile după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram împreună; nu mai era nimeni cu noi în casă; eram doar noi două în casă. În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, din cauză că se culcase peste el. Ea s-a sculat pe la miezul nopții, l-a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce slujitoarea ta dormea, și l-a așezat la sânul ei; iar pe fiul ei mort l-a așezat la sânul meu. Când m-am trezit dimineața ca să-mi alăptez fiul, iată că el era mort. M-am uitat la el cu atenție dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.
Cealaltă femeie a zis:
‒ Ba nu! Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!
Dar aceasta a răspuns:
‒ Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!
Așa au vorbit ele înaintea regelui.
Atunci regele a zis:
‒ Aceasta zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“.
Apoi regele a zis: „Aduceți-mi o sabie!“. Ei au adus o sabie înaintea regelui. Regele a zis: „Tăiați copilul cel viu în două și dați-i o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!“.
Atunci femeia al cărei fiu era cel viu i-a vorbit regelui, căci i-a fost milă de fiul ei, și a zis:
‒ Te rog, stăpânul meu, dă-i ei nou-născutul viu! Să nu cumva să-l omori!
Cealaltă însă zicea:
‒ Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiați-l în două!
Regele a răspuns și a zis:
‒ Dați primei femei nou-născutul cel viu și nu-l omorâți! Ea este mama lui.
Tot Israelul a auzit judecata pronunțată de rege. Ei s-au temut de el, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era înăuntrul lui, ca să facă dreptate.