YouVersion
Pictograma căutare

1 Împăraţilor 3:1-28

1 Împăraţilor 3:1-28 VDC

Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon și a adus-o în cetatea lui David până și-a isprăvit de zidit casa lui, Casa Domnului și zidul dimprejurul Ierusalimului. Poporul nu aducea jertfe decât pe înălțimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului. Solomon iubea pe Domnul și se ținea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălțime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar. La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau.” Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoință față de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoință și i-ai dat un fiu care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu David, și eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulțimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr?” Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Și Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îți voi da și ce n-ai cerut: bogății și slavă, așa încât în tot timpul vieții tale nu va fi niciun împărat ca tine. Și, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îți voi lungi zilele.” Solomon s-a deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim și s-a înfățișat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire și a dat un ospăț tuturor slujitorilor lui. Atunci au venit două femei curve la împărat și s-au înfățișat înaintea lui. Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu și femeia aceasta locuiam în aceeași casă și am născut lângă ea în casă. După trei zile, femeia aceasta a născut și ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el. Ea s-a sculat pe la mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, și l-a culcat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu. Dimineața, m-am sculat să dau țâță copilului, și iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineața, și iată că nu era fiul meu pe care-l născusem.” Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Așa au vorbit ele înaintea împăratului. Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Și cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’” Apoi a adăugat: „Aduceți-mi o sabie!” Au adus o sabie înaintea împăratului. Și împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!” Atunci, femeia al cărei copil era viu a simțit că i se rupe inima pentru copil și a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu și nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiați-l!” Și împăratul, luând cuvântul, a zis: „Dați celei dintâi copilul cel viu și nu-l omorâți. Ea este mama lui.” Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au temut de împărat, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuindu-l în judecățile lui.