Faptele Apostolilor 2:1-13

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toții împreună în același loc. Și deodată, din cer, a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care ședeau ei. Li s-au arătat niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice națiune de sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu-se acolo propria sa limbă. Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc? Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu-se propria noastră limbă în care ne-am născut? Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma, iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu-se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“. Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“. Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de vin!“.