Faptele apostolilor 2:1-13

Când era „ziua Cincizecimii”, (discipolii) erau toți împreună în același loc. Atunci, în mod instantaneu, a venit din cer un sunet ca cel produs de un vânt de mare intensitate. El s-a auzit în toată casa în care erau ei adunați. Au văzut (și) niște limbi ca de foc venind și așezându-se câte una pe fiecare dintre ei. Toți s-au umplut de Spirit Sfânt; apoi au început să vorbească în alte limbi (decât ebraica), iar Spiritul decidea pentru ei care erau acelea. Existau atunci în Ierusalim iudei religioși veniți dintre toate națiunile de pe pământ. Când au auzit acel sunet, mulți oameni s-au adunat acolo și au fost foarte surprinși când i-au auzit vorbind în limba lor. Toți se mirau și discutau uimiți unii cu alții, zicând: „Oare toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Atunci cum se explică faptul că îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba (poporului) în care ne-am născut? Suntem aici parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, din zonele Libiei, dinspre Cirena, oaspeți din Roma… Indiferent că suntem iudei sau prozeliți, cretani și arabi – îi auzim vorbind (despre) lucrurile minunate ale lui Dumnezeu în limbile popoarelor de unde venim!” Toți erau foarte surprinși; și neștiind ce să creadă, se întrebau reciproc: „Ce înseamnă acest fenomen?” Dar alții îi ridiculizau, zicând celorlalți: „Sunt beți!”