El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ceea ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, apoi du-te și vorbește-i Casei lui Israel!“. Mi-am deschis gura și El mi-a dat să mănânc sulul acela.
El mi-a zis: „Fiul omului, hrănește-ți pântecul și umple-ți măruntaiele cu sulul pe care ți l-am dat!“. L-am mâncat și, în gura mea, sulul a fost dulce ca mierea.
Apoi El mi-a zis: „Fiul omului, du-te, mergi la Casa lui Israel și spune-le cuvintele Mele! Căci nu ești trimis la un popor cu o vorbire neînțeleasă și cu o limbă greoaie, ci la Casa lui Israel. Nu te trimit la popoare multe, cu vorbirea neînțeleasă și cu limba greoaie, ale căror cuvinte nu le poți înțelege. Cu siguranță, dacă te-aș trimite la ele, te-ar asculta. Însă cei din Casa lui Israel nu vor vrea să te asculte, deoarece nu vor să Mă asculte pe Mine. Căci toți cei din Casa lui Israel au fruntea tare și inima împietrită. Iată, voi face fața ta la fel de tare ca fețele lor și fruntea ta – la fel de tare ca frunțile lor. Voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât cremenea. Nu te teme de ei și nu te înspăimânta de fețele lor, căci sunt o Casă răzvrătită!“.
El mi-a zis: „Fiul omului, primește în inima ta și ascultă bine toate cuvintele pe care ți le spun. Du-te repede la exilați, la fiii poporului tău! Vorbește-le și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Așa vorbește Stăpânul DOMN!»“.
Duhul m-a ridicat și am auzit înapoia mea un sunet ca vuietul unui mare cutremur: „Binecuvântată să fie gloria DOMNULUI din Locul Lui!“. Acest vuiet, ca al unui mare cutremur, era vuietul făcut de aripile ființelor vii, atunci când se atingeau una de cealaltă, și vuietul roților din apropierea lor. Când Duhul m-a ridicat și m-a luat, mergeam supărat și furios în duhul meu, iar mâna DOMNULUI apăsa tare asupra mea. Am ajuns la exilații din Tel-Abib, care locuiau lângă râul Chebar, și am șezut acolo unde locuiau ei. Am șezut înmărmurit acolo, în mijlocul lor, timp de șapte zile.
La sfârșitul celor șapte zile, Cuvântul DOMNULUI mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, te-am pus străjer peste Casa lui Israel. Ascultă cuvântul din gura Mea și avertizează-i din partea Mea! Când îi voi zice celui rău: «Sigur vei muri!», iar tu nu-l vei avertiza și nu-i vei vorbi ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi astfel viața, cel rău va muri din cauza nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dacă însă îl vei avertiza pe cel rău, iar el nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, atunci acesta va muri din cauza nelegiuirii lui, dar tu îți vei scăpa sufletul.
Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui și va comite fapte nelegiuite, voi pune înaintea lui o capcană și el va muri. Dacă nu l-ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui și nu-i vor fi amintite faptele drepte pe care le-a făcut, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar, dacă tu l-ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, și el nu a păcătuit, atunci sigur va trăi, căci a fost avertizat, iar tu îți vei scăpa sufletul“.
Mâna DOMNULUI a fost peste mine acolo și El mi-a zis: „Ridică-te, du-te în vale și acolo îți voi vorbi!“. M-am ridicat și m-am dus în vale. Și, iată că gloria DOMNULUI stătea acolo, întocmai ca gloria pe care o văzusem la râul Chebar. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ.
Duhul a intrat în mine și m-a ridicat în picioare. El a vorbit cu mine și mi-a zis: „Intră în casa ta și închide-te înăuntru! Cât despre tine, fiul omului, vor pune peste tine funii și te vor lega ca să nu mai poți ieși în mijlocul lor. Voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale și vei fi mut, astfel încât nu vei mai putea să-i mustri, căci sunt o Casă răzvrătită. Dar când îți voi vorbi, îți voi deschide gura, iar tu le vei spune: «Așa vorbește Stăpânul DOMN!». Și cine va vrea să asculte, să asculte, iar cine va refuza să asculte, să nu asculte, căci sunt o Casă răzvrătită“.