YouVersion
Pictograma căutare

Ezechiel 6:9-14

Ezechiel 6:9-14 NTR

Acolo, printre națiunile unde au fost luați captivi, fugarii voștri își vor aminti de Mine, Cel Care am fost mâhnit din cauza inimii lor adultere, care s-a îndepărtat de Mine, și din cauza ochilor lor adulteri, care au poftit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de toate relele pe care le-au făcut și de toate urâciunile lor. Și vor ști astfel că Eu sunt DOMNUL și că nu în zadar am zis că le voi face răul acesta’»“. Așa vorbește Stăpânul DOMN: „Bate din palme, dă din picioare și spune: «Vai!», din cauza tuturor urâciunilor și răutăților Casei lui Israel, care va fi distrusă de sabie, de foamete și de molimă! Cel de departe va muri de molimă, și cel de aproape va cădea ucis de sabie. Iar cel ce va fi lăsat și cruțat va muri de foame. Așa Îmi voi dezlănțui toată furia împotriva lor. Și vor ști că Eu sunt DOMNUL, atunci când cei străpunși ai lor vor zăcea printre idolii lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe orice vârf de munte, sub orice copac verde și sub orice terebint stufos, adică în toate locurile unde aduceau miresme plăcute tuturor idolilor lor. Îmi voi întinde mâna împotriva lor și voi da țara pradă devastării și distrugerii din pustiu până la Dibla, în toate așezările lor. Și vor ști astfel că Eu sunt DOMNUL“.