În aceeași noapte, Iacov s-a sculat, și-a luat cele două soții, cele două slujitoare și cei unsprezece copii și a trecut vadul Iabok. I-a luat, i-a trecut pârâul, apoi a trecut tot ce avea. Iacov a rămas singur, iar un bărbat s-a luptat cu el până la ivirea zorilor. Când bărbatul acela a văzut că nu-l poate învinge, l-a lovit la încheietura coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit din locul ei în timp ce se lupta cu El. Apoi a zis: ‒ Lasă-Mă să plec, pentru că se ivesc zorii. Dar Iacov a răspuns: ‒ Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta. Și El l-a întrebat: ‒ Cum te cheamă? El a răspuns: ‒ Iacov. Atunci bărbatul acela i-a zis: ‒ Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel, pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai învins. Iacov L-a întrebat: ‒ Spune-mi, Te rog, Numele Tău. El i-a răspuns: ‒ De ce Îmi ceri Numele? Și l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus acelui loc numele Peniel, zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață“. Răsărea soarele când a plecat Iacov din Peniel, șchiopătând din coapsă. Până în ziua de azi, fiii lui Israel nu mănâncă tendonul de la încheietura coapsei animalelor, deoarece Iacov a fost lovit în tendonul de la încheietura coapsei.
Citește Geneza 32
Ascultă Geneza 32
Partajează
Compară toate versiunile: Geneza 32:22-32
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri