YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 32:22-32

Geneza 32:22-32 BVA

Tot în acea noapte, Iacov și-a luat cele două soții, împreună cu cele două sclave și cei unsprezece copii; și au traversat (toți) vadul Iaboc. După ce i-a traversat vadul, și-a trecut pe celălalt mal și toată averea. Iacov a rămas singur. Atunci, un bărbat s-a luptat cu el până spre dimineață când începea să se lumineze. Când a văzut că nu îl poate învinge, acel bărbat l-a lovit în zona articulației șoldului; și astfel, în timp ce se lupta cu El, acea parte a piciorului lui Iacov, a fost afectată. Apoi (acel bărbat) a zis: „Lasă-Mă să plec pentru că se luminează!” Dar Iacov I-a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!” Atunci l-a întrebat: „Cum te numești?” El răspuns: „Iacov!”. Acel bărbat i-a zis: „Nu te vei mai numi Iacov; ci numele tău va fi Israel; pentru că te-ai luptat atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii; și ai învins!” Iacov L-a întrebat, zicându-I: „Te rog, spune-mi care este numele Tău!” El i-a răspuns: „De ce Îmi ceri (să îți spun) numele?” Și apoi l-a binecuvântat (acolo). Iacov a numit acel loc Peniel, zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu și totuși nu am murit!” Atunci când Iacov a plecat din (zona numită de el) Peniel, șchiopăta din șold. De atunci și până astăzi, israelienii nu mănâncă (din carnea care este aproape de) tendonul de la șoldul animalelor, tocmai pentru că Iacov a fost lovit în acea zonă a piciorului.