Geneza 37:13-36

Israel i-a zis lui Iosif: ‒ Știi că frații tăi pasc oile lângă Șechem. Vino, căci vreau să te trimit la ei. El a răspuns: ‒ Iată-mă, sunt gata. Israel i-a zis: ‒ Du-te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu-mi vești. Apoi l-a trimis din Valea Hebron. Când a ajuns la Șechem, l-a găsit un om rătăcind pe câmp și l-a întrebat: ‒ Ce cauți? El a zis: ‒ Îi caut pe frații mei. Spune-mi, te rog, unde pasc ei turma? Omul acela i-a răspuns: ‒ Au plecat de aici, căci i-am auzit zicând: „Să mergem la Dotan“. Iosif s-a dus pe urma fraților săi și i-a găsit la Dotan. Aceștia l-au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. Ei și-au zis unul altuia: ‒ Iată că vine „stăpânul viselor“! Haideți acum să-l omorâm și să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui. Când a auzit Ruben lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând: ‒ Să nu-i luăm viața! Apoi Ruben le-a zis: ‒ Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în această groapă din deșert, fără să vă întindeți mâna împotriva lui. Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Groapa era goală, fără pic de apă în ea. Apoi s-au așezat să mănânce pâine. Ridicându-și ochii, s-au uitat și iată că o caravană de-a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt. Iuda le-a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și-i ascundem sângele? Haideți să-l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna împotriva lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră“. Frații săi au fost de acord. Când s-au apropiat negustorii midianiți, frații săi l-au scos pe Iosif din groapă și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Aceștia l-au dus pe Iosif în Egipt. Ruben s-a întors la groapă și, iată că Iosif nu mai era acolo. El și-a sfâșiat hainele, s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“. Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge. I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău“. El a recunoscut-o și a zis: „Este tunica fiului meu. L-a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți“. Atunci Iacov și-a sfâșiat hainele, și-a învelit coapsele cu o pânză de sac și l-a bocit pe fiul său multe zile. Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților“. Așa a plâns tatăl său după el. Midianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al faraonului și comandant al gărzilor.