Geneza 37:13-36 - Compară toate versiunile

Împărtășește

Israel a zis lui Iosif: „Frații tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă oile sunt bine și adu-mi vești.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului și Iosif a ajuns la Sihem. Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauți?” „Caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?” Și omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan.’” Iosif s-a dus după frații săi și i-a găsit la Dotan. Ei l-au zărit de departe și, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniți acum, să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.” Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viața!” Ruben le-a zis: „Să nu vărsați sânge, ci mai bine aruncați-l în groapa aceasta care este în pustie și nu puneți mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriță pe care o avea pe el. L-au luat și l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. Apoi au șezut să mănânce. Ridicându-și ochii, au văzut o ceată de ismaeliți venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător și smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci, Iuda a zis fraților săi: „Ce vom câștiga să ucidem pe fratele nostru și să-i ascundem sângele? Veniți mai bine să-l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Și frații lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiți, au tras și au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliților, care l-au dus în Egipt. Ruben s-a întors la groapă și iată că Iosif nu mai era în groapă. El și-a rupt hainele, s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Ei au luat atunci haina lui Iosif și, junghiind un țap, i-au înmuiat haina în sânge. Au trimis tatălui lor haina cea pestriță, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” Iacov a cunoscut-o și a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăți!” Și și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe coapse și a jelit multă vreme pe fiul său. Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința morților.” Și plângea astfel pe fiul său. Madianiții l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, și anume căpetenia străjerilor.

Israel i-a zis lui Iosif: ‒ Știi că frații tăi pasc oile lângă Șechem. Vino, căci vreau să te trimit la ei. El a răspuns: ‒ Iată-mă, sunt gata. Israel i-a zis: ‒ Du-te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu-mi vești. Apoi l-a trimis din Valea Hebron. Când a ajuns la Șechem, l-a găsit un om rătăcind pe câmp și l-a întrebat: ‒ Ce cauți? El a zis: ‒ Îi caut pe frații mei. Spune-mi, te rog, unde pasc ei turma? Omul acela i-a răspuns: ‒ Au plecat de aici, căci i-am auzit zicând: „Să mergem la Dotan“. Iosif s-a dus pe urma fraților săi și i-a găsit la Dotan. Aceștia l-au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. Ei și-au zis unul altuia: ‒ Iată că vine „stăpânul viselor“! Haideți acum să-l omorâm și să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui. Când a auzit Ruben lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând: ‒ Să nu-i luăm viața! Apoi Ruben le-a zis: ‒ Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în această groapă din deșert, fără să vă întindeți mâna împotriva lui. Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Groapa era goală, fără pic de apă în ea. Apoi s-au așezat să mănânce pâine. Ridicându-și ochii, s-au uitat și iată că o caravană de-a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt. Iuda le-a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și-i ascundem sângele? Haideți să-l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna împotriva lui, pentru că este fratele nostru, carne din carnea noastră“. Frații săi au fost de acord. Când s-au apropiat negustorii midianiți, frații săi l-au scos pe Iosif din groapă și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Aceștia l-au dus pe Iosif în Egipt. Ruben s-a întors la groapă și, iată că Iosif nu mai era acolo. El și-a sfâșiat hainele, s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“. Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge. I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău“. El a recunoscut-o și a zis: „Este tunica fiului meu. L-a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat în bucăți“. Atunci Iacov și-a sfâșiat hainele, și-a învelit coapsele cu o pânză de sac și l-a bocit pe fiul său multe zile. Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților“. Așa a plâns tatăl său după el. Midianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un demnitar al faraonului și comandant al gărzilor.

Israel i-a zis lui Iosif: „Știi că frații tăi pasc oile lângă Șehem. Vino; pentru că vreau să te trimit la ei!” El a răspuns: „Sunt pregătit să plec!” Israel i-a zis: „Du-te și vezi dacă frații tăi și turma sunt bine; și adu-mi vești (despre ei)!” L-a trimis din valea Hebron; și el ajuns la Șehem. Atunci un om l-a găsit rătăcind pe câmp; și l-a întrebat: „Ce cauți?” El a răspuns: „Îi caut pe frații mei. Te rog să îmi spui unde pasc ei turma.” Acel om i-a răspuns: „Au plecat de aici. I-am auzit zicând: «Să mergem la Dotan!»” Iosif a mers pe traseul pe care merseseră frații lui; și i-a găsit la Dotan. Aceștia l-au văzut de la mare distanță; și înainte să ajungă la ei, au decis să îl omoare. Au vorbit între ei astfel: „Vine «visătorul»! Acum, haideți să îl omorâm și să îl aruncăm într-o groapă. Vom spune că a fost mâncat de un animal sălbatic; și vom vedea ce confirmare vor mai avea visele lui!” Dar când a auzit Ruben despre acest plan, a încercat să îl scape, zicând: „Să nu îl omorâm!” El a continuat spunând: „Să nu (facem să) curgă sânge! Vă propun să îl aruncați în această groapă din deșert; dar fără să îl omorâți!”. Le-a vorbit astfel ca să îl salveze din mâinile lor și să îl aducă înapoi la tatăl lui. Când a ajuns Iosif la frații lui, aceștia l-au dezbrăcat de haina specială pe care o purta. Apoi l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Aceea era o fântână care nu mai avea apă în ea. Apoi s-au așezat să mănânce. Dar privind în depărtare, au observat că se apropiau niște comercianți ismaeliți care veneau din Galaad. Ei mergeau spre Egipt. Cămilele lor transportau condimente, balsam și ulei parfumat. Iuda le-a zis fraților lui: „Ce avantaj avem dacă ne omorâm fratele și îi ascundem sângele? Mai bine haideți să îl vindem ismaeliților și să nu îl omorâm cu mâinile noastre; pentru că el este fratele nostru și avem o origine comună.” Frații lui i-au acceptat propunerea. Când s-au apropiat comercianții madianiți, frații lui l-au scos pe Iosif din fântână și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Ei l-au dus pe Iosif în Egipt. Când s-a dus Ruben la fântână și a constatat că Iosif nu mai era acolo, și-a rupt hainele în bucăți (de necaz). Apoi s-a dus la frații lui și le-a zis: „Copilul nu mai este acolo! Acum ce voi face?” Dar ei au luat haina specială a lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat-o în sânge(le lui). I-au trimis tatălui lor acea haină specială, împreună cu următorul mesaj: „Am găsit această haină. Vezi dacă ea este acea haină (specială) a fiului tău (Iosif)!” El a recunoscut-o și a zis: „Este haina (specială a) fiului meu! L-a mâncat un animal sălbatic! Sunt convins că Iosif a fost făcut bucăți…” Atunci Iacov și-a rupt hainele, și-a pus un sac în jurul șoldurilor și l-a jelit pe fiul lui multe zile. Toți fiii și fiicele lui au venit să îl consoleze, dar el nu a acceptat. Ci l-a plâns mult, zicând: „Jelind voi coborî la fiul meu în locuința morților!” Madianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar care era demnitar și comandant al gărzii lui Faraon.

Și Israel i-a spus lui Iosif: Nu pasc frații tăi turma în Sihem? Vino și te voi trimite la ei. Iar el i-a spus: Iată-mă. Iar el i-a spus: Du-te, te rog, să vezi dacă este bine cu frații tăi și bine cu turmele; și adu-mi cuvânt înapoi. Astfel l-a trimis din valea Hebronului și a venit la Sihem. Și un anumit bărbat l-a găsit și, iată, el rătăcea în câmp; și bărbatul l-a întrebat, spunând: Ce cauți? Iar el a spus: Caut pe frații mei; spune-mi te rog, unde își pasc ei turmele. Și bărbatul a spus: Au plecat deja de aici; fiindcă i-am auzit spunând: Să mergem la Dotan. Și Iosif a mers după frații săi și i-a găsit la Dotan. Și când l-au văzut de departe, chiar înainte ca el să se apropie de ei, au uneltit împotriva lui să îl ucidă. Și au spus unul altuia: Iată, vine acest visător. Și acum, așadar, veniți să îl ucidem și să îl aruncăm în vreo groapă și vom spune: Ceva fiară rea l-a mâncat; și vom vedea ce vor deveni visele lui. Și Ruben a auzit aceasta și l-a scăpat din mâinile lor; și a spus: Să nu îl ucidem. Și Ruben le-a spus: Nu vărsați sânge, ci aruncați-l în această groapă care este în pustie și nu puneți mâna pe el; ca să îl scape din mâinile lor, să îl predea tatălui său din nou. Și s-a întâmplat, când Iosif a ajuns la frații săi, că l-au dezbrăcat pe Iosif de haina lui, haina pestriță care era pe el; Și l-au luat și l-au aruncat într-o groapă; și groapa era goală, nu era apă în ea. Și au șezut să mănânce pâine și și-au ridicat ochii și au privit și, iată, o ceată de ismaeliți a venit din Galaad cu cămilele lor, purtând mirodenii și balsam și smirnă, mergând să le coboare în Egipt. Și Iuda a spus fraților săi: Ce folos este dacă ucidem pe fratele nostru și ascundem sângele lui? Veniți și să îl vindem ismaeliților și să nu lăsăm mâna noastră să fie asupra lui, pentru că el este fratele nostru și carnea noastră. Și frații lui au fost mulțumiți. Atunci au trecut pe acolo negustori madianiți; și au tras și au scos pe Iosif din groapă și au vândut pe Iosif ismaeliților pentru douăzeci de arginți; iar ei au dus pe Iosif în Egipt. Și Ruben s-a întors la groapă; și, iată, Iosif nu era în groapă; și el și-a rupt hainele. Și s-a întors la frații săi și a spus: Copilul nu mai este; iar eu, încotro voi merge? Și au luat haina lui Iosif și au înjunghiat un ied dintre capre și au înmuiat haina în sânge; Și au trimis haina pestriță și au adus-o la tatăl lor; și au spus: Noi am găsit aceasta, cercetează acum dacă este haina fiului tău sau nu. Și a cercetat-o și a spus: Aceasta este haina fiului meu; o fiară rea l-a mâncat; Iosif este fără îndoială rupt în bucăți. Și Iacob și-a rupt hainele și a pus pânză de sac peste coapsele lui și a jelit pentru fiul său multe zile. Și toți fiii lui și toate fiicele lui s-au ridicat să îl mângâie; dar el a refuzat să fie mângâiat; și a spus: Jelind voi coborî în mormânt la fiul meu. Astfel a plâns tatăl său pentru el. Și madianiții l-au vândut în Egipt lui Potifar, un ofițer al lui Faraon și căpetenia gărzii.

Israel i-a zis lui Iosif: „După cum știi, frații tăi pasc turmele la Sihem! Vino să te trimit la ei!” „Iată-mă”, a răspuns el. Israel i-a zis: „Du-te, te rog, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă turmele sunt bine și adu-mi vești!” L-a trimis astfel din Valea Hebronului, și Iosif a ajuns la Sihem. Pe când rătăcea el pe câmp, l-a găsit un om, care l-a întrebat: „Ce cauți?” „Îi caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?” Și omul i-a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: «Să mergem la Dotan!»” Iosif s-a dus după frații săi și i-a găsit la Dotan. Ei l-au zărit de departe și, până să se apropie de ei, au pus la cale să-l omoare. Și-au zis unul altuia: „Ia te uită, vine marele visător! Haideți să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din aceste gropi! Vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică. Atunci să vedem ce se va alege de visele lui!” Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scăpat din mâinile lor, zicând: „Să nu-i luăm viața!” Ruben le-a zis: „Nu vărsați sânge! Mai bine aruncați-l în groapa aceasta, care este în pustiu, dar nu puneți mâna pe el!” (fiindcă avea de gând să-l izbăvească din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său). Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de tunica lui, de tunica frumos colorată pe care o purta. L-au luat și l-au aruncat în groapa aceea, căci groapa era goală, fără apă. Apoi s-au așezat să mănânce. Când și-au ridicat ochii și s-au uitat, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu mirodenii, balsam și smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci, Iuda le-a zis fraților săi: „La ce bun să-l ucidem pe fratele nostru și să-i ascundem sângele? Haideți mai bine să-l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră!” Și frații lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiți, l-au tras și l-au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut pe douăzeci de sicli de argint ismaeliților, iar ei l-au dus pe Iosif în Egipt. Ruben s-a întors la groapă și, iată, Iosif nu mai era acolo. Atunci și-a sfâșiat hainele, s-a întors spre frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Atunci, ei au luat haina lui Iosif și, înjunghiind un țap, au înmuiat-o în sânge. I-au trimis tatălui lor tunica frumos colorată, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este cumva haina fiului tău sau nu!” Iacov a recunoscut-o și a zis: „Tunica fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost sfâșiat în bucăți!” Iacov și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe coapse și l-a jelit multe zile pe fiul său. Toți fiii și toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința Morților.” Și-l plângea astfel pe fiul său. Iar madianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, anume comandantul gărzilor.

Israel i-a zis lui Iosif: „Frații tăi pasc oile la Sihem. Vino, căci vreau să te trimit la ei!” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el. Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși și dacă oile sunt bine și adu-mi vești!” L-a trimis astfel din Valea Hebronului, și Iosif a ajuns la Sihem. Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauți?” „Îi caut pe frații mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?” Și omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: «Haidem la Dotan!»” Iosif s-a dus după frații săi și i-a găsit la Dotan. Ei l-au zărit de departe și, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise! Veniți acum să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.” Ruben a auzit lucrul acesta și l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viața!” Ruben le-a zis: „Să nu vărsați sânge, ci mai bine aruncați-l în groapa aceasta care este în pustie și nu puneți mâna pe el!” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor și să-l aducă înapoi la tatăl său. Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriță pe care o avea pe el. L-au luat și l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. Apoi au șezut să mănânce. Ridicându-și ochii, au văzut o ceată de ismaeliți venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător și smirnă, pe care le duceau în Egipt. Atunci Iuda le-a zis fraților săi: „Ce vom câștiga să-l ucidem pe fratele nostru și să-i ascundem sângele? Veniți mai bine să-l vindem ismaeliților și să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră!” Și frații lui l-au ascultat. La trecerea negustorilor madianiți, l-au tras și l-au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliților, care l-au dus în Egipt. Ruben s-a întors la groapă; și iată că Iosif nu mai era în groapă. El și-a rupt hainele, s-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” Ei au luat atunci haina lui Iosif și, înjunghiind un țap, i-au înmuiat haina în sânge. I-au trimis tatălui lor haina cea pestriță, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu!” Iacov a cunoscut-o și a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăți!” Și și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe coapse și l-a jelit multă vreme pe fiul său. Toți fiii și toate fiicele lui au venit să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuința Morților.” Și îl plângea astfel pe fiul său. Madianiții i l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, și anume căpetenia străjerilor.

Israél i-a zis lui Iosíf: „Oare frații tăi nu pasc [oile] la Síhem? Vino, te voi trimite la ei!”. El a răspuns: „Iată-mă!”. I-a zis [Israél]: „Du-te, așadar, și vezi dacă frații tăi sunt în pace și dacă turma este bine și adu-mi vești!”. L-a trimis din valea Hebrón și [Iosíf] a ajuns la Síhem. Un om l-a găsit în timp ce el rătăcea pe câmp. Omul l-a întrebat: „Ce cauți?”. El a spus: „Îi caut pe frații mei. Fă-mi cunoscut, te rog, unde pasc ei oile!”. Omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit, spunând: «Să mergem la Dotán!»”. Iosíf a mers după frații săi și i-a găsit la Dotán. Ei l-au văzut de departe și, înainte ca el să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare. Ei au zis unul către altul: „Iată, vine visătorul acesta! Acum, haideți să-l ucidem, să-l aruncăm într-o fântână și să zicem că l-a mâncat un animal rău! Să vedem ce va fi cu visele lui!”. Rubén a auzit și a voit să-l scape din mâna lor. El a spus: „Să nu-l lovim [luându-i] viața!”. Rubén le-a zis: „Să nu vărsați sânge! Aruncați-l în fântâna aceasta care este în pustiu, dar nu întindeți mâna asupra lui!”. [Aceasta o zicea] ca să-l scoată din mâna lor și să-l trimită înapoi la tatăl lui. Când Iosíf a sosit la frații săi, ei l-au dezbrăcat pe Iosíf de tunica sa, de tunica aceea cu mâneci lungi care era pe el, l-au luat și l-au aruncat în fântână; fântâna era goală, nu avea apă. După aceea s-au așezat să mănânce pâine. Ridicându-și ochii, au văzut o caravană de ismaelíți venind dinspre Galaád; cămilele lor cărau rășină, balsam și mir; ei mergeau coborând spre Egipt. Atunci Iúda a zis către frații săi: „Ce folos dacă îl vom ucide pe fratele nostru și vom acoperi sângele lui? Haideți mai degrabă să-l vindem ismaelíților și să nu fie mâna noastră asupra lui, pentru că este fratele nostru și carne din carnea noastră!”. Și frații lui l-au ascultat. Au trecut niște negustori madianíți. Frații l-au tras pe Iosíf și l-au scos din fântână și l-au vândut pe Iosíf ismaelíților cu douăzeci de arginți. Iar ei l-au dus pe Iosíf în Egipt. Rubén s-a întors la fântână și, iată, Iosíf nu era în fântână. El și-a sfâșiat hainele. S-a întors la frații săi și a zis: „Băiatul nu mai este! Și eu unde să mă duc acum?”. Ei au luat atunci tunica lui Iosíf, au înjunghiat un ied și au înmuiat tunica în sânge. Au trimis tunica cu mâneci lungi, au dus-o la tatăl lor și i-au spus: „Am găsit asta. Cercetează dacă este tunica fiului tău sau nu!”. El a recunoscut-o și a zis: „Tunica fiului meu. Un animal rău l-a mâncat! Sfâșiat, sfâșiat a fost Iosíf!”. Iacób și-a sfâșiat hainele, și-a pus un sac pe coapse și l-a jelit pe fiul său multe zile. S-au ridicat toți fiii săi și toate fiicele sale ca să-l mângâie; dar el refuza să fie mângâiat de ei, ci zicea: „Voi coborî în Șeòl jelindu-l pe fiul meu”. Și tatăl său îl plângea. Madianíții l-au vândut în Egipt lui Putifár, un demnitar al lui Faraón, și anume comandantul gărzii.

Oile, la Sihem. „Eu vreau” – Lui Iosif, Iacov i-a vorbit – „La frații tăi, să te trimit. De-s sănătoși – când îi găsești – Tu să-i întrebi. Să-mi aduci vești Și despre oi.” Iosif, pe calea Care se-ndreaptă înspre valea Hebronului, a apucat. Mergând pe câmp, s-a întâmplat, Un călător, de-a întâlnit. Acela, astfel, i-a vorbit: „Pe cine cauți?” „Pe-ai mei frați. „Știi unde sunt?” „Da, sunt plecați. I-am auzit eu, când au spus: „Hai la Dotan”. Iosif s-a dus Și, la Dotan, i-a întâlnit. Ei, de departe, l-au zărit, Căci se aflau pe-un întins șes. „Să-l omorâm!” – s-au înțeles, În grabă. „Iată-l!” – ei au zis – „Pe-acel plăsmuitor de vis. Veniți acum, să-l omorâm Și într-o groapă să-l vârâm! Vom spune că l-o fi mâncat Vreo fiară.” Ruben l-a scăpat, Din mâna lor, căci el a zis: „Nu trebuie a fi ucis! Sângele lui, să nu-l vărsați! Mai bine să îl aruncați În astă groapă, din pustie!” Ruben avea de gând să vie, Să-l ia din groapă mai apoi, Spre-a-l duce-acasă, înapoi. Când Iosif s-a apropiat, De haină, ei l-au dezbrăcat Și într-o groapă l-au zvârlit. Norocul, însă, i-a zâmbit Lui Iosif – groapa nu avea Apă, ca să se-nnece-n ea. La masă-au stat apoi. Când, iată, Văzură că venea o ceată, Din Galaad. Ismaeliți Erau cei întovărășiți În ceată. Cămilele lor, Cu smirnă, leac alinător, Tămâie, erau încărcate – Către Egipt fiind mânate. Iuda, fraților săi, le-a zis: „Ce câștigam, de-am fi ucis, Pe Iosif și i-am fi ascuns Sângele-apoi?!” Ei n-au răspuns, Iar el urmă: „Haideți să-l prindem, Ismaeliților să-l vindem! Să nu punem mâna pe el, Căci ne e frate. E la fel Cu noi – este din carnea noastră. Deci, care e părerea voastră?” L-au ascultat, căci s-au gândit Că Iuda, bine, a vorbit. Precum au zis, au și făcut: L-au scos pe Iosif – l-au vândut, Pe-arginți, Ismaeliților, Care plătit-au fraților, Douăzeci sicli, iar apoi – Având pe Iosif în convoi – Cămilele-au încălecat Și spre Egipt s-au îndreptat. Ruben, la groapă, a venit, Dar Iosif n-a fost de găsit. Atunci, haina și-a sfâșiat, Și pe-ai săi frați i-a întrebat: „Unde-i băiatul, frate-meu?!” Ce-am să mă fac, acuma, eu?!” Haina pestriță, o luară Frații, și-un țap înjunghiară. În sângele ce-au adunat, Haina lui Iosif, au muiat. Cu ea, o slugă au trimis La Iacov, și astfel i-au zis: „Să-i spui: „Iată ce am găsit! Că-i a lui Iosif, ne-am gândit. Acum, vezi tu, dacă-i a lui.” Iacov, că e a fiului Său Iosif, a recunoscut Și-a zis omului: „Am știut Că este a fiului meu. O fiară l-a mâncat, cred eu. Bucăți, cred că l-o fi făcut, Pentru că sânge am văzut, Pe haina ce-o purta mereu, Pe cari i-am dăruit-o eu.” Hainele-apoi și-a sfâșiat, Pe coapse, sac și-a-nfășurat Și multă vreme a jelit Pe fiul său, care-a pierit. Toți fiii – fiicele, la fel – Au vrut să-l mângâie, dar el, Pe toți, i-a-ndepărtat, zicând: „Eu mă voi pogorî, plângând, În locuința morților, La fiul meu.” În drumul lor Madianiții l-au vândut Pe Iosif. El a încăput Pe mâinile lui Potifar. Egiptul i-a fost țară, iar Stăpân, un mare dregător Și căpitan al străjilor Lui Faraon, iar casa lui, A fost casa stăpânului.