Luca 2:8-12
Luca 2:8-12 NTR
În regiunea aceea erau niște păstori care locuiau pe câmp și stăteau de pază noaptea lângă turma lor. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor și gloria Domnului a strălucit de jur împrejurul lor. Ei s-au speriat foarte tare. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul! Iată care va fi semnul pentru voi: veți găsi un Copilaș, înfășat și culcat într-o iesle“.





