YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 12:4-11

1 Corinteni 12:4-11 BVA

Deși sunt oferite mai multe daruri spirituale, există un singur Spirit de la care provin ele. Sunt diferite slujbe (spirituale), dar ele sunt administrate de același Stăpân. Există o diversitate de activități (spirituale), dar ele sunt realizate în fiecare (creștin) de același Dumnezeu. Manifestându-se în fiecare, Spiritul lucrează pentru beneficiul celorlalți (creștini). Concret, Spiritul oferă unuia capacitatea de a vorbi cu înțelepciune; iar altuia, același Spirit îi dă abilitatea de a facilita creșterea în cunoaștere (a celorlalți) prin mesajul lui verbal. Unul primește (ca dar spiritual) credința de la același Spirit care oferă altuia darul de vindecare. Un creștin primește darul care îi conferă capacitatea de a face lucruri miraculoase, iar altuia i se dă profeția ca dar spiritual personal, în timp ce un altul primește abilitatea discernământului cu privire la proveniența spiritelor. Unuia i se oferă darul de a vorbi în diferite limbi, iar altuia pe acela al interpretării limbilor. Toate (aceste daruri spirituale) provin de la același Spirit care decide în mod suveran ce să ofere fiecăruia.