Daniel 4:1-17

„Regele Nabucodonosor, se adresează tuturor popoarelor, tuturor etniilor și tuturor oamenilor care vorbesc orice fel de limbă – pe tot pământul –: Să vă fie înmulțită pacea! Am considerat că trebuie să vă relatez miracolele de care am beneficiat din partea Dumnezeului foarte înalt. Cât de mari sunt minunile Lui! Ce forță acționează când face El miracole! Regatul acestui Dumnezeu este etern; și guvernarea Lui există permanent, din generație în generație. Eu, Nabucodonosor, trăiam liniștit în casa mea; și eram fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m-a determinat să intru în panică. Gândurile pe care le-am avut în timp ce eram în patul meu și viziunile din mintea mea, m-au speriat. Atunci am ordonat să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să îmi prezinte interpretarea visului. Astfel au venit vrăjitorii și astrologii, cărora le-am relatat visul; dar ei nu au putut să îmi ofere interpretarea lui. În final, a venit înaintea mea Daniel care se mai numește Beltșațar – conform numelui zeului meu – și care are în el spiritul zeilor sfinți. I-am relatat și lui visul, zicându-i: «Beltșațar, conducător al înțelepților, știu că ai în tine spiritul zeilor sfinți și că pentru tine niciun mister nu este ceva dificil. Vreau să îți relatez acum lucrurile pe care le-am văzut în visul meu. Iar tu să îmi oferi interpretarea lor! Îți voi spune acum viziunile din mintea mea pe care le-am avut în timp ce dormeam. Priveam; și am văzut că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. Copacul a crescut mare și impunător. În dezvoltarea lui, s-a înălțat până la cer. Astfel, el se putea vedea de la marginile întregului pământ. Coronamentul lui era frumos; iar fructele pe care le producea, erau de multe feluri. În acest copac exista hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau animalele sălbatice de pe câmp; și printre ramurile lui își făceau cuib păsările zburătoare. Acest copac era sursa de existență pentru orice vietate. Am continuat să privesc în timpul viziunilor care treceau prin mintea mea, în timp ce eram culcat pe patul meu. Și am observat că a coborât din cer o santinelă. Era o ființă sfântă. El a strigat cu mare intensitate, zicând: ‘Retezați copacul și tăiați-i ramurile! Luați-i frunzele și împrăștiați-i fructele! Goniți animalele sălbatice de sub el și păsările dintre ramurile lui! Lăsați-i doar tulpina tăiată cu rădăcinile ei în pământ; și prindeți-o cu legături de fier și de aramă în iarba câmpului – pentru ca (fostul copac) să fie udat de roua cerului și să locuiască împreună cu animalele sălbatice în iarba care crește pe pământ. Să-i fie schimbată inima de om cu una de animal sălbatic – până când vor trece astfel pentru el șapte ani! Această sentință este pronunțată prin santinele, iar verdictul este anunțat prin intermediul sfinților – pentru ca cei vii să știe că Cel foarte înalt are autoritate absolută în regatul oamenilor, că El oferă guvernarea cui dorește și că îl face instrumentul ei chiar și pe cel mai modest dintre oameni!’»