Daniel 4:1-17 - Compare All Versions

Împărtășește

Împăratul Nebucadnețar, tuturor popoarelor, națiunilor și limbilor, ce locuiesc pe tot pământul: Pacea să vi se înmulțească. Am gândit că este bine să arăt semnele și minunile pe care Dumnezeul cel Preaînalt le-a lucrat către mine. Cât de mărețe sunt semnele lui! Și cât de puternice sunt minunile lui! Împărăția lui este o împărăție veșnică și domnia lui este din generație în generație. Eu Nebucadnețar mă odihneam în casa mea, înflorind în palatul meu: Am văzut un vis care m-a înfricoșat și gândurile mele pe patul meu și viziunile capului meu m-au tulburat. De aceea am dat o hotărâre să se aducă toți înțelepții Babilonului înaintea mea, ca să îmi facă cunoscută interpretarea visului. Atunci au intrat magii, astrologii, caldeenii și ghicitorii și am spus visul înaintea lor, dar nu mi-au făcut cunoscută interpretarea lui. Dar la urmă a intrat Daniel înaintea mea, al cărui nume era Belteșațar, conform cu numele dumnezeului meu și în care este duhul sfinților dumnezei și am spus visul înaintea lui, zicând: Belteșațar, stăpânul magilor, deoarece știu că duhul sfinților dumnezei este în tine și nicio taină nu te tulbură, spune-mi viziunile visului meu pe care l-am văzut și interpretarea lui. Astfel erau viziunile capului meu în patul meu; am văzut și, iată, un copac în mijlocul pământului și înălțimea lui era mare. Copacul a crescut și era tare și înălțimea lui a ajuns la cer și priveliștea lui la marginea întregului pământ; Frunzele lui erau frumoase și rodul lui mult și în el era mâncare pentru toți; fiarele câmpului aveau umbră sub el și păsările cerului locuiau printre crengile lui și toată făptura era hrănită din acesta. Am văzut în viziunile capului meu pe patul meu și, iată, un paznic și un sfânt a coborât din cer; El a strigat tare și a spus astfel: Tăiați copacul și retezați-i ramurile, scuturați-i frunzele și împrăștiați-i rodul; să se îndepărteze fiarele de sub el și păsările dintre ramurile lui; Totuși lasă buturuga cu rădăcinile lui în pământ, chiar cu o legătură de fier și aramă, în iarba nouă a câmpului; și să fie udat cu roua cerului și să fie porția lui cu fiarele în iarba pământului; Să fie schimbată inima lui de om și să îi fie dată o inimă de fiară; și să treacă șapte timpuri peste el. Acest lucru este prin hotărârea paznicilor și cererea prin cuvântul celor sfinți, pentru a cunoaște cei vii că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește și așează peste ea pe cei mai josnici dintre oameni.

Împăratul Nebucadnețar, către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită! Am găsit cu cale să vă povestesc semnele și minunile pe care le-a făcut cu mine Dumnezeul cel Preaînalt. Semnele Lui sunt atât de mari și minunile Lui, atât de puternice! Împărăția Lui este o împărăție veșnică și stăpânirea Lui este din neam în neam! Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m-a înspăimântat. Imaginile din somnul meu și vedeniile din capul meu m-au umplut de teamă. Am poruncit să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să-mi dezvăluie tâlcul visului. Îndată au venit vrăjitorii, descântătorii, caldeenii și astrologii. Le-am spus visul, dar nu mi-au putut dezvălui tâlcul lui. La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, care este numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. I-am spus visul și i-am zis: „Beltșațare, care ești mai-mare peste vrăjitori, știu că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată visul pe care l-am văzut; tu spune-mi tâlcuirea! Iată vedeniile care mi s-au perindat prin minte pe când dormeam: Priveam și se făcea că era un copac în mijlocul pământului, foarte înalt. Copacul crescuse mare și puternic, vârful lui ajungea până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ. Frunzișul îi era frumos, iar rodul, bogat; și se găsea hrană în el pentru toți. Fiarele câmpului stăteau la umbra lui, păsările cerului se cuibăreau în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. Și în vedenia din mintea mea, în somn, se făcea că un străjer, un sfânt, a coborât din cer. El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați copacul și rupeți-i ramurile; scuturați-i frunzișul și risipiți-i rodul; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui! Dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în verdeața câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele, în iarba pământului. Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară și vor trece peste el șapte vremuri. Sentința a fost dată în sfatul străjerilor și hotărârea a fost luată la cererea sfinților, ca să știe muritorii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și-l înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»

„Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile care locuiesc pe tot pământul: să aveți multă pace! Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt față de mine. Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, și stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam! Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. Am poruncit atunci să-i aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui. La urmă de tot s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar după numele dumnezeului meu și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis: «Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis! Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam, și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ. Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam, și iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt. El a strigat cu putere și a vorbit așa: ‘Tăiați copacul și rupeți-i ramurile; scuturați-i frunza și risipiți-i roadele; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui! Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului! Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri peste el. Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și îl înalță peste ea pe cel mai de jos dintre oameni.’

„Regele Nabucodonosor, se adresează tuturor popoarelor, tuturor etniilor și tuturor oamenilor care vorbesc orice fel de limbă – pe tot pământul –: Să vă fie înmulțită pacea! Am considerat că trebuie să vă relatez miracolele de care am beneficiat din partea Dumnezeului foarte înalt. Cât de mari sunt minunile Lui! Ce forță acționează când face El miracole! Regatul acestui Dumnezeu este etern; și guvernarea Lui există permanent, din generație în generație. Eu, Nabucodonosor, trăiam liniștit în casa mea; și eram fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m-a determinat să intru în panică. Gândurile pe care le-am avut în timp ce eram în patul meu și viziunile din mintea mea, m-au speriat. Atunci am ordonat să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să îmi prezinte interpretarea visului. Astfel au venit vrăjitorii și astrologii, cărora le-am relatat visul; dar ei nu au putut să îmi ofere interpretarea lui. În final, a venit înaintea mea Daniel care se mai numește Beltșațar – conform numelui zeului meu – și care are în el spiritul zeilor sfinți. I-am relatat și lui visul, zicându-i: «Beltșațar, conducător al înțelepților, știu că ai în tine spiritul zeilor sfinți și că pentru tine niciun mister nu este ceva dificil. Vreau să îți relatez acum lucrurile pe care le-am văzut în visul meu. Iar tu să îmi oferi interpretarea lor! Îți voi spune acum viziunile din mintea mea pe care le-am avut în timp ce dormeam. Priveam; și am văzut că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. Copacul a crescut mare și impunător. În dezvoltarea lui, s-a înălțat până la cer. Astfel, el se putea vedea de la marginile întregului pământ. Coronamentul lui era frumos; iar fructele pe care le producea, erau de multe feluri. În acest copac exista hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau animalele sălbatice de pe câmp; și printre ramurile lui își făceau cuib păsările zburătoare. Acest copac era sursa de existență pentru orice vietate. Am continuat să privesc în timpul viziunilor care treceau prin mintea mea, în timp ce eram culcat pe patul meu. Și am observat că a coborât din cer o santinelă. Era o ființă sfântă. El a strigat cu mare intensitate, zicând: ‘Retezați copacul și tăiați-i ramurile! Luați-i frunzele și împrăștiați-i fructele! Goniți animalele sălbatice de sub el și păsările dintre ramurile lui! Lăsați-i doar tulpina tăiată cu rădăcinile ei în pământ; și prindeți-o cu legături de fier și de aramă în iarba câmpului – pentru ca (fostul copac) să fie udat de roua cerului și să locuiască împreună cu animalele sălbatice în iarba care crește pe pământ. Să-i fie schimbată inima de om cu una de animal sălbatic – până când vor trece astfel pentru el șapte ani! Această sentință este pronunțată prin santinele, iar verdictul este anunțat prin intermediul sfinților – pentru ca cei vii să știe că Cel foarte înalt are autoritate absolută în regatul oamenilor, că El oferă guvernarea cui dorește și că îl face instrumentul ei chiar și pe cel mai modest dintre oameni!’»

„Iată, eu – Nebucadențar – Am hotărât ca să scriu iar, La toți cei care au să fie Pe-ntinsa mea împărăție, Indiferent de limba lor, De al lor neam sau de popor: Din parte-mi, celor ce ascultă A mea scrisoare, pace multă! Acum, cu cale am găsit Că este timpul potrivit Ca să vă fac de cunoscut Minunile ce le-a făcut, În fața mea, Cel cari, mereu, E Prea Înaltul Dumnezeu. Mari sunt minunile văzute Și semnele de El făcute! Apoi, a Lui împărăție Are să țină pe vecie, Iar stăpânirea-I se vădește, Din neam în neam, că dăinuiește! Eu – Nebucadențar – trăiam În liniște și mă aflam La casa mea, în patul meu Și fericit mă aflam eu. Un vis, atuncea, am visat Și tare m-am înspăimântat. De gânduri fost-am urmărit Și de vedenii hăituit Îmi era duhul. Ce-am văzut – În vis – de groază m-a umplut. Apoi în zori, cum m-am trezit, Să mi se-aducă-am poruncit, Toți înțelepții cei pe care Ținutul Babilon îi are, Ca visul să mi-l tălmăcească. Au început ca să sosească, Îndată, marii vrăjitori, Mai mulți Haldei și ghicitori, Precum și cei ce se vădesc Că-n stelele din cer citesc. Visul, atunci, le-am povestit, Dar ei nu mi l-au tâlcuit. Apoi, un om s-a-nfățișat Cari, Daniel, era chemat – Sau Beltșațar, cum i-am zis eu, După cel ce-mi e dumnezeu. Eu am văzut că omu-acel Un duh anume-avea în el. Erau un duh, precum vădeau Doar dumnezeii sfinți că au. I-am povestit ce am visat Și-apoi astfel am cuvântat: „Voiesc a-ți spune ceva iar, Anume, ție, Beltșațar, Căci tu ești căpetenia care Ceata de vrăjitori o are. În tine – precum am văzut – Este un duh ce e știut Că-l stăpânesc numai acei Cari se vădesc sfinți dumnezei. Nu-i nici o taină ce-ar putea Fi, pentru tine, mult prea grea. Iată dar, ce am eu de zis: Vedeniile-avute-n vis, Să mi le tâlcuiești de-ndat’. În patul meu, când m-am aflat, Un copac mare am văzut, În mijloc de pământ crescut. Acel copac ce l-am zărit, Foarte înalt s-a dovedit. El a crescut, fără-ncetare, Și s-a făcut puternic, mare. Atât de mult s-a tot întins, Până când cerul l-a atins. Văzut fusese vârful lui, Din capătul pământului. Frunza-i era foarte frumoasă, Iar în coroana-i rămuroasă, Era un rod îmbelșugat. Hrană, în el, toți au aflat. Fiarele câmpului veneau Și-n umbra lui se-adăposteau, Iar păsările cerului Își făceau cuib în frunza lui. Orice făptură vie – iată – Găsea în el, hrană bogată. În patul meu, când am șezut, Eu în vedenie-am văzut Că un străjer sfânt a venit, Din ceruri, și-astfel a vorbit: „Tăiați copacul cel frumos! Roada, i-o risipiți, pe jos! Frunzișul lui să-l scuturați Și ramurile să-i tăiați, Iar păsările cerului Și fiarele pământului Care în preajmă-i s-au aflat, Îndepărtați-le de-ndat’! Lăsați trunchiul copacului, Precum și rădăcina lui! Lăsați-le așa cum sânt, Ca să rămână la pământ! Cu lanț de fier și de aramă, Legați-l ca – de bună seamă – Să zacă-n iarba câmpului, Udat de roua cerului! Locul în care va ședea, Să îl împartă, va avea, Cu toate fiarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ. Inima lui – inimă care Este de om – atuncea are A se preface, stând afară, Pe câmp, în inimă de fiară Și șapte vremi, în acest fel, Apoi, vor trece peste el. Această hotărâre dată Asupra lui, a fost luată Acum, în sfatul străjilor, Căci înaintea sfinților, La cale a fost pusă ea, Pentru că-n acest fel se vrea Să știe cei vii care sânt Pe fața-ntregului pământ, Căci Cel Prea-Nalt Se dovedește – Neîncetat – că stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor Și că necontenit va face, Cu ele, după cum Îi place, Punând în fruntea lor să stea Pe-acela pe care îl vrea, Căci îl înalță, ne-ndoios, Pe omul cel de mai de jos!”

Eu, Nabucodonosór, trăiam liniștit în casa mea și aveam succes în palatul meu. Am avut un vis care m-a înspăimântat. Gândurile din patul meu și viziunile din capul meu m-au tulburat. Am stabilit un decret ca să fie aduși înaintea mea toți înțelepții din Babilón și să-mi facă cunoscută interpretarea. Apoi au venit magi, ghicitori, caldéi și astrologi. Eu am spus visul înaintea lor, dar ei nu au putut să-mi facă cunoscută interpretarea. Până la urmă, a venit înaintea mea Daniél, al cărui nume este Beltșațár, după numele dumnezeului meu, și care are duhul Dumnezeului celui Sfânt în el. Am spus visul înaintea lui [și i-am zis:] «Beltșațár, mai mare peste magi, eu știu că duhul Dumnezeului celui Sfânt este în tine, că nicio taină nu este prea grea pentru tine. Iată visul pe care l-am avut, iar tu spune-mi interpretarea lui! Acestea sunt viziunile din capul meu când eram în pat: priveam și era un copac în mijlocul pământului și înălțimea lui era foarte mare. Copacul a crescut și s-a făcut puternic: înălțimea lui atingea cerurile și se vedea până la marginile pământului. Frunzele lui erau frumoase și roadele sale erau multe; în el era hrană pentru toți. Sub el aveau umbră animalele câmpului și păsările cerului locuiau în ramurile sale: orice făptură se hrănea din el. În viziunile din capul meu, când eram în pat, eu priveam și, iată, un străjer, un sfânt cobora din cer. El a strigat cu putere și a spus așa: ‹Tăiați copacul și rupeți ramurile lui! Scuturați-i frunzele și împrăștiați-i roadele! Să fugă animalele de sub el și păsările, din ramurile lui! Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ, legat cu fier și cu bronz în iarba care este pe câmp! Roua cerului să îl ude și să aibă parte cu animalele de iarba pământului! Inima lui de om să i se schimbe și să i se dea o inimă de animal! Șapte timpuri să treacă peste el! Hotărârea a fost luată la sfatul străjerilor și cererea, prin cuvântul sfinților, ca să cunoască cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste regatele oamenilor și le dă oricui vrea și că ridică peste ele pe cel mai de jos dintre oameni›. Iată, acesta este visul pe care l-am avut eu, regele Nabucodonosór, iar tu, Beltșațár, spune-mi interpretarea! Căci nimeni dintre înțelepții regatului meu nu a putut să-mi facă cunoscută interpretarea, dar tu ești în stare, pentru că duhul Dumnezeului celui Sfânt este în tine»”. Atunci, Daniél, al cărui nume este Beltșațár, a rămas ca blocat un moment și gândurile lui l-au tulburat. Regele a luat cuvântul și a zis: „Beltșațár, să nu te tulbure visul și interpretarea lui!”. Și Beltșațár a luat cuvântul și a zis: „Stăpâne al meu, visul să fie pentru cei care te urăsc și interpretarea lui, pentru dușmanii tăi! Copacul pe care l-ai văzut crescând și devenind puternic, a cărui înălțime atingea cerul și care era văzut de tot pământul

„Nebucadnețar, împăratul, Către toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă, care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită! Mi s-a părut potrivit să vă istorisesc semnele și minunile pe care le-a făcut față de mine Dumnezeul cel Preaînalt. Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, iar stăpânirea Lui dăinuie din generație în generație. Eu, Nebucadnețar, trăiam fără griji în casa mea și eram fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m-a îngrozit; gândurile pe care le-am avut în timp ce eram în patul meu și vedeniile din mintea mea m-au înspăimântat. De aceea am dat poruncă să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să-mi facă cunoscută interpretarea visului. Atunci au venit vrăjitorii, descântătorii, astrologii și ghicitorii, le-am spus visul, dar ei n-au putut să-mi dea interpretarea. La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit și Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul sfinților dumnezei. I-am istorisit visul, zicând: ‒ Beltșațar, căpetenie a magicienilor, știu că ai în tine duhul sfinților dumnezei și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată vedeniile pe care le-am avut în visul meu; spune-mi interpretarea lor! Iată vedeniile din mintea mea, pe care le-am avut în timp ce dormeam: mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. Copacul a crescut mare și puternic și vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ. Frunzișul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului și printre ramurile lui își făceau cuib păsările cerului. Și din el era hrănită orice făptură. În vedeniile care-mi treceau prin cap în timp ce eram în patul meu, mă uitam și, iată că un străjer sfânt a coborât din Ceruri. El a strigat cu putere, zicând astfel: «Retezați copacul și tăiați-i ramurile! Despuiați-l de frunze și împrăștiați-i roadele! Alungați fiarele de sub el și păsările dintre ramurile lui! Lăsați-i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți-l cu legături de fier și de bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să-i fie partea la un loc cu fiarele în iarba pământului. Să-i fie schimbată inima de om și să i se dea o inimă de fiară, până când vor trece peste el șapte vremuri! Sentința este proclamată prin străjeri, verdictul este anunțat prin cei sfinți, pentru ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și ridică peste ea chiar și pe cel mai smerit dintre oameni».

„Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveți multă pace! Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt față de mine. Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, și stăpânirea Lui dăinuiește din neam în neam! Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui. La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar după numele dumnezeului meu și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis: ‘Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis. Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ. Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam și iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt. El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați copacul și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui! Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului. Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri peste el. Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»