Luca 17:1-10

Isus le-a zis apoi discipolilor Săi: „Este imposibil să nu apară ocazii de păcătuire. Dar vai de acela prin care vin ele! Decât să provoace la păcătuire pe unul dintre acești micuți, mai bine i s-ar lega de gât o piatră de moară și apoi ar fi (astfel) aruncat în mare. Fiți atenți la voi înșivă! Dacă cel de lângă tine păcătuiește împotriva ta, reproșează-i acest fapt! Și dacă regretă ce a făcut, iartă-l! Să îl ierți chiar dacă ar păcătui de șapte ori pe zi față de tine și dacă tot de atâtea ori îți spune «Iartă-mă!»” Atunci apostolii au zis lui Isus: „Mărește-ne credința!” El a zis: „Dacă ați avea credință (măcar) cât o sămânță de muștar, ați zice acestui dud: «Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare!», și ar executa ce i-ați cerut! Să presupunem că aveți un sclav care lucrează pământul și merge cu oile la păscut. Când acesta se întoarce de la câmp, care dintre voi i-ar zice: «Vino și așază-te la masă!»? Oare nu ar fi mult mai normal să îi spună «Pregătește masa și servește-mă; apoi vei putea lua masa și tu!»? Se va simți el dator (să-i mulțumească) sclavului pentru că a făcut ceva care (oricum) era dator să facă?! Nu cred! În mod asemănător, atunci când ați făcut tot ce vi s-a ordonat, să ziceți și voi: «Suntem niște sclavi care nu merită laude. Doar ne-am făcut datoria!»”