Acesta este Cuvântul lui Iahve care a venit la Țefania. El este fiul lui Cuși. Tatăl lui Cuș a fost Ghedalia. Tatăl lui Ghedalia a fost Amaria; iar Amaria a fost fiul lui Ezechia. Țefania a profețit astfel în timpul guvernării lui Iosia – fiul lui Amon – care a fost regele (poporu)lui (numit) Iuda: „Iahve zice: «Voi distruge tot ce este pe suprafața pământului! Voi distruge atât pe om, cât și pe animal. Voi omorî păsările zburătoare și peștii din mare. Când voi distruge pe om de pe pământ, cel păcătos va fi foarte dărâmat! Voi acționa cu mâna Mea împotriva (poporu)lui (numit) Iuda și împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim. Voi elimina din acest loc orice a mai rămas din sistemul închinării la Baal; și voi distruge atât preoții idolatri, cât și numele lor. Voi aduce distrugerea împotriva celor care stau pe acoperișuri și se închină corpurilor cerești și împotriva celor care în timp ce se închină jurând pe Iahve, jură și pe Malcam. Voi face să fie distruși atât cei care s-au întors de la Iahve, cât și cei care nu numai că nu Îl caută, dar nici nu (mai) întreabă de El. Stai în liniște înaintea Dumnezeului care se numește Iahve; pentru că acea zi a lui Iahve este aproape. El a pregătit un sacrificiu și Și-a sfințit oaspeții!
Citește Țefania 1
Partajează
Compară toate versiunile: Țefania 1:1-7
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri