1 Împărați 1
1
DOMNIA LUI SOLOMON
Bătrânețea lui David
1David era bătrân de-acum,
Înaintat pe-al vieții drum.
O haină groasă-l învelea,
Dar el tot nu se încălzea.
2Slujbașii săi au mers la el,
Și i-au vorbit în acest fel:
„Va trebui ca să plecăm
Și o fecioară, să cătăm.
Ea o să te-ngrijească bine
Și-o să se culce lângă tine.
Atunci doar, ai să reușești
Și tu, ca să te încălzești.”
3Slujbași-n urmă au plecat
Și-n Israel, au căutat,
O fată tânără, frumoasă,
Care să fie bucuroasă
Că va-ngriji de împărat.
Mult timp, slujbașii au cătat
Și au găsit o Sunamită
Cari, Abișag, era numită.
Ei au luat-o dar, pe fată,
Și-au dus-o la-mpărat, de-ndată.
4Fata, frumoasă, s-a vădit
Și de-mpărat a îngrijit,
Dar împăratul – niciodat’ –
Cu ea, nu s-a împreunat.
Adonia vrea să ia scaunul de domnie
5Adonia – acel pe care,
Haghita, drept fecior, îl are –
Atât de mult s-a sumețit,
Încât în ăst fel a vorbit:
„Eu am să fiu încoronat,
În Israel, ca împărat!”
De-aceea, el și pregătit
Care și, oameni și-a tocmit.
Mulți călăreți îl însoțeau,
Iar oamenii cari alergau
În fața lui, necontenit,
Cinzeci la număr s-au vădit.
6Al său părinte, niciodat’,
Să-l mustre, nu a cutezat,
Căci nu l-a întrebat nicicând:
„Ce faci băiete? Ce-ai de gând?”
Foarte frumos se dovedea –
La chip – a fi Adonia,
Căci după Absalom urmase,
Pe lume, când se întrupase.
7El, pe Ioab, l-a căutat –
Fiul Țeruiei; l-a chemat
Și pe Abiatar. Cei doi,
De partea lui, trecură-apoi.
8Dar preotul Țadoc a stat,
Deoparte, și nu i-a urmat.
Cei care nu s-au învoit
Cu ei și nu i-au însoțit,
Au fost: Benaia – omul care,
Pe Iehoiada, tată-l are;
Natan prorocul și Șimei;
Urmați și de viteazul Rei,
Cu toți vitejii cei pe care,
David, în slujba sa, îi are.
9La piatra care e chemată
Drept Zohelet – piatră aflată
Aproape de En-Roguel –
S-a dus Adonia, căci el –
Și cei care l-au însoțit –
S-aducă jertfe, au dorit.
El a tăiat – atuncea – boi,
Viței și foarte multe oi,
Iar la ospățul pregătit,
Pe multă lume a poftit.
Chemați fost-au și frații lui –
Toți fii ai împăratului –
Cu toți bărbații cari erau
În Iuda și care-l slujeau
10Pe împărat. Dar n-a poftit,
La praznicul ce l-a gătit
Nici Pe Natan – pe-acela care
Era proroc – nici pe cei care
Viteji erau și l-au slujit
Pe împărat. Nu l-a poftit
Nici pe Benaia ca să vină.
Nici Solomon, la masa-i plină,
N-a fost chemat, de-asemenea,
Deși, drept frate, îl avea.
Bat-Șeba la David
11Pân’ la Bat-Șeba – la cea care,
Pe Solomon, drept fiu, îl are –
Natan, atunci, grabnic s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus:
„N-ai auzit ce s-a-ntâmplat?
Știi că avem alt împărat?
Iată, Adonia – pe care,
Haghita, drept fecior, îl are –
S-a făcut singur împărat,
Iar David, încă, n-a aflat.
12Vino te rog, pentru că vreau,
Un sfat, acuma, să îți dau,
Ca să scăpați – cu viață – voi,
Și tu și Solomon apoi.
13Intră degrabă, la-mpărat,
Și îl întreabă: „N-ai jurat
Că Solomon are să fie,
Pe al tău scaun de domnie?
Acum, de ce s-a așezat
Adaonia, drept împărat?”
14În acest fel, tu să vorbești,
La împărat când te găsești,
Căci eu merg în iatacul său
Și întăresc cuvântul tău.”
15Bat-Șeba, la-mpărat, s-a dus,
Făcând așa cu i s-a spus.
David – bătrân fiind – ședea
Întins pe pat și se-odihnea,
Iar Abișag, necontenit,
Cu dragoste l-a îngrijit.
16Bat-Șeba, lângă patul lui,
În fața împăratului,
Pân’ la pământ s-a închinat,
Iar el, îndată, a-ntrebat:
„Spune-mi ce vrei? De ce-ai venit?”
17Ea a răspuns atunci, grăbit:
„Iată-mpărate, domnul meu:
Tu mi-ai jurat pe Dumnezeu,
Că Solomon are să vie,
Pe al tău scaun de domnie.
18Acuma – precum se zvonește –
Adonia împărățește!
De-aceea am venit să-ți zic,
Pentru că tu nu știi nimic.
19El, mulți viței, a-njunghiat
Și multe oi, și a chemat
Pe fiii împăratului.
Să vină, la ospățul lui,
A fost poftit Ioab – cel care
Peste oștire e mai mare –
Cu preotul Abiatar.
Chemați au fost cu toții, dar
Pe Solomon nu l-a chemat.
20Tot Israelul și-a-ndreptat
Ochii, spre tine, ca să știe
Cine anume o să fie
Pus – după tine – împărat.
21Iată, curând, vei fi culcat
Lângă ai tăi părinți. Dar eu
Ce fac? Ce face fiul meu?
Ca niște vinovați apoi,
Priviți vom fi atuncea noi.”
22Ea nu sfârșise de vorbit,
Când iată că a și sosit
Natan – prorocul – la-mpărat.
23Slujbașii-ndată au intrat,
La David, și au zis: „La Tine,
Iată, Natan – prorocul – vine.
Natan se duse la-mpărat,
În fața lui s-a închinat
24Și-n felu-acesta i-a vorbit:
„Spune-mi acuma – negreșit –
Ai zis cumva: „Adonia
Este cel care va avea
Cinstea ca, împărat, să fie
Pe al meu scaun de domnie”?
25Căci iată, el a tăiat boi,
Viței și foarte multe oi
Și un ospăț a pregătit
La care-n urmă, i-a poftit
Pe fiii împăratului,
Pe-Abiatar – preotul lui –
Și pe Ioab – acela care
Peste oștire, e mai mare.
În viață, tu te afli încă,
Dar ei, cu toți, beau și mănâncă
La masa lui, căci au strigat:
„Trăiască noul împărat!
Adonia să ne trăiască
Și peste noi să-mpărățească!”
26Eu, însă, nu am fost poftit
Și nici Țadoc nu a venit.
Nici robul tău, Benaia – care
Pe Iehoiada, tată-l are –
N-a fost la masă invitat.
Nici Solomon n-a fost chemat.
27După porunca ta-mpărate,
Se fac, acum, aceste toate?
Atunci, de ce nu mi-ai făcut
Lucrul acest de cunoscut,
Să știu și eu, cine-o să vie,
Pe al tău scaun, de domnie?”
28David a zis: „Vreau să plecați
Și pe Bat-Șeba s-o chemați!”
Bat-Șeba-ndată a intrat
Și-n fața lui s-a închinat.
29David, atunci, cu jurământ,
A cuvântat: „Viu e Cel Sfânt –
Cel ce m-a scos din orice rău –
30Că după mine, fiul tău
Are să fie împărat,
Așa precum eu am jurat
Pe Dumnezeul Cel pe care
Poporul Israel Îl are,
Când spus-am: „Solomon să fie,
Pus pe-al meu scaun de domnie!”
Cahiar astăzi dar, așa voi face –
Precum am zis – să fii pe pace!”
31Bat-Șeba-n urmă s-a plecat
În fața lui și s-a-nchinat,
Zicând apoi: „Să ne trăiască
Și pe vecie să domnească
David, al nostru împărat,
Peste Israel așezat!”
Solomon împărat
32Bat-Șeba și Natan s-au dus,
Iar David, slugilor, le-a spus:
„Să vină preotul Țadoc!
Să îl chemați și pe proroc,
Și pe Benaia, pe cel care
Pe Iehoiada, tată-l are!”
Cei trei veniră, de îndat’,
Și-au fost poftiți la împărat.
33David a cuvântat apoi:
„Luați dar slujitori, cu voi.
Pe Solomon să-l mai luați,
Căci vreau ca să îl așezați
Pe-al meu catâr. Când isprăviți,
Către Ghihon, o să porniți
34Când veți ajunge-n acel loc,
Natan și preotul Țadoc
Au să îl ungă, de îndat’,
Pe Solomon, drept împărat,
Ca să domnească-n acest fel,
Peste întregul Israel.
Apoi, din trâmbiți să sunați
În fața lui și să strigați:
„Trăiască Solomon, cel care,
Peste Israel, e mai mare!
Trăiască noul împărat,
Peste Israel așezat!”
35Când veți pleca din locu-acel,
Aveți să mergeți după el
Și vă-ngrijiți ca pus să fie,
Pe al meu scaun de domnie!
Atunci, încredințat sunt eu,
Că va domni în locul meu
Și peste Iuda-n acest fel
Și peste-ntregul Israel.”
36Benaia zise: „Dumnezeu
Să vrea, cum vrea și domnul meu,
Ca să ne meargă tot, din plin!
Să fie dar, cum zici! Amin!
37Așa precum ai fost – mereu –
Tu, însoțit de Dumnezeu,
La fel și Solomon să fie,
Iar al său scaun de domnie,
Mai sus să fie înălțat,
De cât a fost al tău, vreodat’!”
38Atuncea, preotul Țadoc,
Natan – cel care e proroc –
Și cu Benaia – cu cel care,
Pe Iehoiada, tată-l are –
Către Ghihon s-au îndreptat.
Pe Solomon, ei l-au luat
Și-apoi – așa precum a spus
David – pe-al său catâr l-au pus.
La drum, ei fost-au însoțiți
De oștile de Cheretiți,
Precum și de acelea care,
Neamul de Peletiți le are.
39Țadoc, cu sine, a luat
Cornul cu untdelemn, aflat
În cortul întâlniri-ascuns.
Apoi, pe Solomon l-a uns
Cu untdelemn, drept împărat.
Din trâmbiță, ei au sunat,
Popor în jurul lor strângând
Și-n fața tuturor strigând:
„Trăiască Solomon, cel care,
În Israel, este mai mare!
Trăiască noul împărat,
Pe care, azi, l-am așezat!”
40Poporu-ntreg – neîndoios –
Se arătase bucuros
Și pe-a lor urmă, imediat,
Cântând din fluier, a plecat,
În strigăte de veselie,
Cuprins de-o mare bucurie.
Adonia aude
41Zvonul îndată s-a lățit,
Încât el fost-a auzit
Și la Adonia în casă,
De toți cei cari, la el la masă,
În timpu-acela, se găseau
Și fără grijă petreceau.
Când trâmbițe a auzit,
Ioab a întrebat, uimit:
„Ce vuiete îndepărtate
Se-aud, acuma, din cetate?
Nu auziți voi, cum răsună?
Ce se întâmplă? Nu-i a bună!”
42Pe când el, încă, mai vorbea,
Iată că Ionatan grăbea
Spre masa lor. El e cel care,
Pe-Abiatar, părinte-l are.
Adonia, când l-a văzut,
Semn ca să vină, i-a făcut:
„Apropie-te, căci tu ești
Un om viteaz care-aduci vești!
Vino de grabă și ne spune:
Ce vești aduci? Cred că sunt bune!”
43„Da!” – zise Ionatan îndată –
„Pe Solomon, acuma – iată –
David l-a pus ca împărat,
Peste Israel așezat!
44Natan – cel care e proroc –
La fel și preotul Țadoc,
Benaia – cu toți Cheretiții
Și-asemeni și cu Peletiții –
Până la Solomon s-au dus
Și-apoi, călare, ei l-au pus
Chiar pe catârul cel pe care
David – al nostru domn – îl are;
45Iar la Ghihon – în acel loc –
Natan și preotul Țadoc
L-au uns pe Solomon, de-ndat’,
Peste Israel, împărat.
Când au sfârșit, veniră-apoi,
Către cetate, înapoi,
În strigăte de veselie,
Cuprinși de-o mare bucurie.
S-a pus cetatea în mișcare,
Căci iată, în întâmpinare,
Mulțime multă le-a ieșit.
Cred că și voi i-ați auzit –
Chiar de aici, din depărtare –
Căci fac un vuiet foarte mare.
46Să știți că Solomon a stat,
Pe scaunul de împărat.
47Slujbașii împăratului
S-au închinat în fața lui;
Apoi, la David, ei s-au dus
Și-aste cuvinte i le-au spus:
„Să fie binecuvântat
David, al nostru împărat!
Fie ca numele pe care
Al tău fiu – Solomon – îl are,
Să îl ridice Dumnezeu,
Pentru a-l face-a fi, mereu,
Vestit, cu mult mai mult, în lume,
Decât fusese al tău nume!
Scaunul lui, cel domnie,
Mai sus, decât al tău, să fie!”
Atunci, al nostru împărat –
Pe patul său – s-a închinat
48Și în auzul tuturor,
Le zise slujitorilor:
„Mă ascultați! Domnul, pe care,
Neamul lui Israel Îl are,
Să fie binecuvântat
În veci, pentru că El mi-a dat,
Azi, un urmaș care să fie,
Pus pe-al meu scaun de domnie,
Și pentru că, viață, mi-a dat,
Să-l văd, în locu-mi, așezat!”
49Toți invitații ce-i avea,
La masa sa, Adonia,
Îndată s-au înspăimântat
Și-n mare grabă au plecat.
50Adonia, când i-a văzut,
Pe loc, de spaimă, s-a umplut,
Gândindu-se cu-nfrigurare,
Că Solomon o să-l omoare.
Îndată, la altar, s-a dus
Și mâinile, el și le-a pus,
Pe coarnele altarului,
Șezând astfel, în fața lui.
51Cei care l-au văzut, s-au dus
La Solomon apoi, și-au spus:
„Adonia este speriat
Și teamă-i e, de împărat.
El, la altar, s-a dus întins
Și de-ale lui coarne s-a prins.
Nu vrea să plece, și-a strigat:
„Să-mi jure noul împărat,
Că nu va scoate sabia
Și n-o să curme, viața mea!”
52Atuncea, Solomon a spus:
„Să fie-Adonia adus!
Dacă se-arată om cinstit,
Afle că nu-i va fi clintit
Un fir de păr. Va fi iertat!
Dar de cumva voi fi aflat
Vreo răutate-n el, să știe
Cum că, ucis, are să fie!”
53Slujbașii săi, apoi, s-au dus,
Pân’ la altar și l-au adus
Pe-Adonia. Când a venit,
Era speriat și îngrozit.
La Solomon, el a intrat
Și-n fața lui s-a închinat,
Iar Solomon a zis apoi:
„Pleacă acasă, înapoi.”
Selectat acum:
1 Împărați 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca