1 Samuel 2
2
Cântarea Anei
1Rugându-se, Ana a spus:
„În Dumnezeul Cel de Sus,
Se bucură inima mea.
Prin El, putere voi avea.
Puterea mea, El a-nălțat-o
Și nimeni n-a mai clătinat-o.
Gura mi s-a deschis, pe dată,
Contra vrăjmașilor, căci iată,
Se bucură sufletul meu,
De sprijinul lui Dumnezeu.
2Nimeni nu este, pe pământ
La fel cu e Domnul, de sfânt.
Alt Dumnezeu – la fel ca Tine –
N-a fost și nu va fi, știu bine.
Nu-i stâncă, precum e, mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu.
3Luați dar, seama, fiecare:
Nu mai vorbiți, cu îngâmfare,
Și nici cuvinte de mândrie –
În gură – să nu vă mai fie!
Căci Domnul e un Dumnezeu
Care cunoaște tot, mereu.
Și orice faptă săvârșită,
În fața Lui e cântărită.
4Iată că arcul celor tari
S-a sfărâmat, iar acei cari
Se arătau slabi la vedere,
Acum încinși sunt, cu putere.
5Cei cari sătui s-au arătat,
Acuma s-au închiriat
Pentru ca pâine să primească.
Cei ce-au ajuns să flămânzească
Se odihnesc acuma, iată.
Cea care stearpă-a fost odată,
De șapte ori naște acum.
Cea care, pe al vieții drum,
Cu mulți prunci fost-a dăruită,
Acuma șade lâncezită.
6Domnul e Cel care omoară,
Tot El învie, El pogoară
Către a morții locuință
Și-apoi, tot El are putință
Să scoată – dacă vrea – afară.
7Domnul înalță și coboară,
El este Cel ce sărăcește,
Precum și Cel ce-mbogățește.
8Din pulbere – de-i e pe plac –
El îl ridică, pe sărac.
Pe cel ce e lipsit apoi,
El îl înalță din gunoi,
Să-l pună-alături de cei cari
Se-arată precum că sunt mari,
Și-i dă un scaun de domnie –
De slavă plin – ca să îi fie
Drept moștenire minunată;
Căci ai pământului stâlpi – iată –
Sunt numai ai lui Dumnezeu,
Iar lumea stă, pe ei, mereu.
9El, pașii oamenilor Săi,
Îi va păzi, pe-ale lor căi;
Însă cei răi sunt nimiciți
Și-n întuneric risipiți.
Căci omul n-o să biruiască
Doar prin puterea-i omenească.
10Cei cari sunt ai lui Dumnezeu
Vrăjmași, vor tremura mereu,
Căci din înaltul cerului,
Va arunca tunetul Lui,
Asupra lor. Vor fi chemate –
În fața Lui – și judecate
Chiar și acelea care sânt
Margini, pentru acest pământ.
Putere, El a revărsat,
Mereu, peste-al Său împărat
Și-apoi a Unsului tărie
‘Nălțată-n veci, are să fie.”
11La Rama, s-a întors Elcana,
Căci el o însoțea pe Ana.
Pruncul, la Eli, rămăsese –
Așa cum Ana promisese –
Să crească-n fața Domnului
Și să rămână-n slujba Lui.
Răutatea fiilor lui Eli
12Fii lui Eli, răi, erau.
Pe Domnul, nu Îl cunoșteau.
13Preoți erau, pentru popor,
Dar rea era purtarea lor.
Atunci când cineva venea
La Domnul și Îi aducea
O jertfă spre a-I fi-nchinată,
Preoți-și trimiteau, îndată,
Sluga, când carnea se fierbea.
14Cu el, argatul aducea
O furculiță anumită –
Având trei coarne – pregătită
Doar pentru jertfe. Când venea
Sluga cu ea, se-apropia,
Vârând-o în cazanul mare,
Tigaie, oală, sau căldare,
Și tot ceea ce ea prindea,
Al preotului se vădea.
Copiilor lui Israel,
Mereu, li se făcea la fel,
De câte ori ei se suiau
La Silo, jertfe de dădeau.
15Până când nici nu se ardea
Grăsimea jertfelor, venea
Argatul preotului, care
Cerea, cu îndrăzneală mare,
Parte din jertfa omului,
Adusă-n cinstea Domnului:
„Dă, pentru preot, carnea care
Trebuie pusă la frigare!
De carne fiartă, să n-audă,
Căci el dorește carne crudă!”
16Iar dacă omul răspundea:
„Poți ca să iei ce-ți va plăcea,
După ce ard grăsimea”, el –
Adică slujitoru-acel –
Zicea îndată: „Nicidecum!
Să îmi dai partea chiar acum!
Să faci așa precum eu vreau,
Căci altfel, cu de-a sila iau!”
17Tineri-aceștia, negreșit,
Păcate multe-au săvârșit
Față de Domnul, ne-ncetat,
Pentru că ei au arătat
Cum că nesocotesc, mereu,
Darul adus, lui Dumnezeu.
Samuel în slujba Domnului
18Copilul Samuel creștea
Și-n fața Domnului slujea.
Un mic efod, el a avut,
Care era, din in, făcut.
19A sa măicuță îi făcea
O mantie și i-o dădea,
În fiecare an, o dat’,
Când se ducea cu-al ei bărbat,
Ca să dea jertfa cuvenită
Ce-i după Lege rânduită.
20Preotul Eli – pe Elcana
Și pe a lui soție, Ana –
I-a binecuvântat și-a spus:
„Să facă Domnul Cel de Sus,
Ca prunci să ai cu-a ta soție,
Și-nlocuit, astfel, să fie
Fiul pe cari l-a-mprumutat
Ea, Domnului, cum a jurat.”
Ana, cu al ei soț, apoi,
Au mers acasă, înapoi.
21Când Ana fost-a cercetată
De Domnul, iar, însărcinată,
Rămase ea și a născut
Trei fii. În urmă, a avut
Și două fiice, negreșit.
Iar Samuel, necontenit,
Creștea în fața Domnului,
Fiind, mereu, pe placul Lui.
Eli își mustră copiii
22Eli era, pe-al vieții drum,
Bătrân și-aflase-abia acum
Ce fel de rele săvârșeau
Ai săi fii, și cum se purtau
Cu oamenii din Israel.
De-asemeni, mai aflase el,
Că cu femei ei se culcau –
Ce cele cari afar’ slujeau –
În față, chiar la ușa care,
Al întâlnirii cort o are.
23Eli, la sine, i-a chemat
Pe ai săi fii și-a întrebat:
„De ce, astfel de lucruri rele,
Ați făcut voi? Căci despre ele,
Întreg poporul mi-a vorbit.
24Copiii mei, ce-am auzit
Spunându-se de voi, mereu,
Nu e de bine. Cum văd eu,
Prin ceea ce ați săvârșit,
Făcut-ați de-a păcătuit
Întreg poporul Domnului.
25Când împotriva omului,
Un alt om are să greșească –
Adică să păcătuiască –
Cel care a păcătuit
Are să fie – negreșit –
De către Domnul, judecat
Și plată își va fi luat.
Dar dacă omul se vădește,
Cum că, mereu, păcătuiește
Chiar împotriva Domnului,
Cine va fi sprijinul lui –
Ca să se roage pentru el –
Să capete iertare-astfel?”
Dar fiii săi n-au ascultat,
De sfaturile ce le-a dat,
Pentru că Domnul a voit
Să îi omoare, negreșit.
26Tânărul Samuel creștea
Și-n fața Domnului ședea,
Fiind plăcut de toți, mereu:
De oameni și de Dumnezeu.
Vestirea pedepsei împotriva casei lui Eli
27Un om al Domnului s-a dus,
La Eli și așa i-a spus:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Nu M-am descoperit dar Eu,
Pentru a tatălui tău casă,
Mai înainte ca să iasă
Din a Egiptului robie?
28Eu l-am adus, la preoție,
Atunci când l-am ales pe el,
Din toți fiii lui Israel.
Mereu – tămâie – trebuia
Să ardă, înaintea Mea,
Slujind pentru altarul Meu.
Atuncea, dăruit-am Eu –
Pentru a tatălui tău casă –
Jertfele toate ce le lasă
Israeliții și-s menite
A fi, de flăcări, mistuite.
29De ce călcați acuma oare,
Jertfele Mele, în picioare?
De ce călcați daruri ce sânt
Aduse la locașul sfânt,
După poruncile-așezate
Și după legile lăsate?
Dar cum se face că-ndrăznești
Ca pe ai tăi fii să-i cinstești
Cu mult mai mult, decât pe Mine,
Ca să vă meargă vouă bine,
Ca să mâncați pe săturate,
Din roadele întâi luate,
Să vă-ngrășați pe nesimțite,
Din lucrurile dăruite
De către-al Meu popor, mereu?
30De-aceea iată, Dumnezeu –
Cel care-i Domn în Israel –
Vorbește-acum, în acest fel:
„Spusesem că și casa ta –
Și a tatălui tău – vor sta
În fața Mea, umblând mereu,
Numai după cuvântul Meu.”
Dar iată, Domnu-acuma vine,
Zicând: „Departe e de Mine,
Lucrul acesta! Eu găsesc
Căci trebuie să îi cinstesc
Pe cei cari, cinste, Îmi arată!
Dispreț doar, voi avea, pe dată,
Față de cei ce se vădesc
Precum că Mă disprețuiesc.
31Iată că vine – încurând –
O vreme anumită, când
Al tău braț are-a fi tăiat.
Îndată, el va fi urmat
De către brațul cel pe care
Casa tatălui tău îl are.
Astfel, în vremea ce-o să vie,
Să știi că nu o să mai fie
Nici un bătrân, în casa ta.
32În sfântul Meu locaș, va sta
Acela cari, potrivnic ție,
Vedea-vei că are să-ți fie;
Iar Israelul, copleșit,
Are să fie – negreșit –
Cu bunătăți nenumărate,
Care, de Domnul, vor fi date.
Nici un bătrân – tu vei vedea –
În casă, nu vei mai avea.
33Doar unul, la altarul Meu –
Dintre ai tăi – lăsa-voi Eu.
Pe ai voști ochi o să-i topească
Durere ce o să se nască
Din acest fapt, și-o să urmeze
Ca sufletul să vă-ntristeze.
34Iată dar semnul stabilit –
Semn care este hărăzit
Pentru cuvintele rostite –
Ca tu să știi că împlinite
Ele vor fi: astfel, cei doi –
Hofni și Fineas – amândoi
Au să dispară într-o zi
Și fără fii, te vei trezi.
35Am să-Mi așez – neîndoios –
Apoi, un preot credincios,
Să-i placă sufletului Meu
Și inimii Mele, mereu.
Îi fac o casă stătătoare,
Și va umbla, fără-ncetare,
Doar înaintea Unsului
Care va fi al Domnului.
36Apoi, oricine va mai sta,
În viață dar, din casa ta,
În fața lui o să se-nchine
Pân’ la pământ și-o să suspine
După un ban de-argint măcar –
Sau pentr-un colț de pâine doar –
Zicând: „Îndură-te de mine,
Și fă-mi, te rog, un mare bine,
Punându-mă în preoție –
În orice slujbă o să fie –
Să pot să am și azi și mâine,
Măcar un colț micuț de pâine.”
Selectat acum:
1 Samuel 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca