2 Cronici 2
2
Pregătirile lui Solomon pentru zidirea Templului
1Poruncă, Solomon a dat,
Să se zidească – de îndat’ –
O casă-n cinstea Domnului
Și una a-mpăratului.
2Dintre ai țării sale fii,
Alese șaptezeci de mii,
Cari la dus sarcini trebuiau.
Apoi, optzeci de mii erau
Puși ca să taie pietre-n munte.
Aceștia toți aveau în frunte,
Cete din veghetori, făcute –
De toți, trei mii și șase sute.
3În Tir, pe-atuncea, așezat
Era Hiram, drept împărat.
Când Solomon, soli, a trimis,
Către Hiram, astfel, a zis:
„Ascultă dar, cuvântul meu:
Cum i-ai făcut tatălui meu –
Lui David, căruia i-ai dat
Lemne de cedru de-a-nălțat
O casă pentru locuit –
Te rog acuma, negreșit,
Și mie să îmi faci la fel
Și să-mi trimiți cedri, astfel.
4Căci vreau, Numelui Domnului,
Să Îi ridic o casă-a Lui,
Pe cari s-o-nchin lui Dumnezeu,
Unde apoi, să ard mereu,
Tămâia cea mirositoare
Și să aduc pâinea pe care
O pun în fața Domnului.
De-asemenea, în casa Lui,
Jertfe-am s-aduc, ce se socot
A fi drept ardere de tot.
Aceste jertfe-s necurmate,
Iar ele trebuie-a fi date
În zorii zilei și-apoi iară,
Atuncea când se face seară.
Jertfele-acestea – ne-ncetat –
Se dau și-n zile de Sabat,
De lună nouă, după care
Și-n fiecare sărbătoare
A Domnului, ce-i rânduită,
De legea Lui statornicită
Pentru vecie-n Israel.
5Casa pe care, pentru El,
Am s-o ridic, mare-o să fie,
Căci Dumnezeu – precum se știe –
Este mai mare decât cei
Care se cheamă dumnezei.
6Dar cine poate să-I zidească,
O casă-n cari să locuiască,
Dacă nici cerul, cât se-ntinde,
Pe Dumnezeu nu Îl cuprinde?
Sau oare, cine pot fi eu,
Ca să-I înalț, lui Dumnezeu,
O casă, decât una-n care
Să ard tămâi mirositoare –
Șezând în fața Domnului –
Spre slava și cinstirea Lui?
7Să îmi trimiți dar, negreșit,
Un om care e iscusit
Pentru-a lucra aur, aramă,
Argint și fier, de bună seamă.
Omul pe cari mi-l trimiți mie,
De-asemenea, vreau să mai știe,
Cu materiale colorate
De a lucra, pentru că toate
Albastre-s și cărămizii.
Doresc apoi, ca să mai știi,
Căci cel pe cari ți l-am cerut,
Mai trebuie-a fi priceput
La săpătura lemnului.
El va avea, în jurul lui,
Meșteri din Iuda adunați
Și din Ierusalim luați,
Pe cari David i-a adunat,
Căci iscusiți s-au arătat.
8Din al Libanului ținut,
Eu, lemn de cedru, ți-am cerut,
Lemn de santal și chiparos.
Ai tăi slujbași, neîndoios,
Se pricep bine la tăiat
Lemnul ce-i în Liban aflat.
De-aceea, slujitorii mei
Vor fi alăturea de ei.
9Pune-i pe oameni să grăbească
Și din belșug să-mi pregătească
Lemne, să pot să construiesc
Casa, așa precum doresc.
Vreau să ridic o casă mare,
Măreață, făr’ asemănare.
10Pentru slujbașii tăi cari sânt
Puși să doboare la pământ
Lemnul cerut, trimit îndat’ –
Din grâul ce l-am treierat –
Cori mulți, la douăzeci de mii;
Din orz, de-asemenea, să știi,
Tot douăzeci de mii de cori,
Trimite-voi la lucrători;
Și douăzeci de mii de bați
De vin au să le fie dați.
Pentru cei cari muncesc la lemn
Am să trimit și untdelemn,
Tot douăzeci de mii de bați,
Pe care lor să îi împarți.”
11Hiram, solie, i-a trimis,
Lui Solomon și-astfel, i-a zis:
„Prea bine văd, acuma, eu,
Precum că Domnul Dumnezeu
Iubește mult pe Israel.
Tocmai de-aceea, peste el,
Te-a pus pe tine, împărat.
12Să fie binecuvântat,
Mereu dar, Domnul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are,
Care-a făcut acest pământ
Și cerurile câte sânt,
Căci El, de David, S-a-ndurat
Și-un înțelept fecior i-a dat,
Care-și va face-o casă lui,
Precum și-o casă, Domnului.
13Voi face dar, cum ai cerut:
Trimit un meșter priceput
La lucru-n lemn și iscusit –
Huram-Abi, este numit,
14Fiul unei femei din Dan
Și-al unui tată Tirian.
Lucrează-n aur, în aramă,
În fier și-argint, de bună seamă.
În lemn, mai știe să lucreze,
Precum și-n piatră să sculpteze.
Cu materiale colorate,
El știe a lucra, cu toate:
Și cu vison sau purpuriu,
Albastru ori cărămiziu.
Știe a face săpături
Și măiestrite lucrături.
Cu oamenii cei iscusiți,
Care, de David, sunt găsiți –
Sau cu cei cari i-ai adunat
De când ajuns-ai împărat –
Slujbașul meu o să lucreze
Și-n toate are să-i vegheze.
15Acuma însă, domnul meu,
Iată ce vreau să te rog eu:
Trimite grâu, cum ai promis
Cu orzul de care mi-ai zis,
Cu vinul meseriașilor
Și cu tot untdelemnul lor,
16Căci din Liban, lemne apoi –
Cât vei voi – îți tăiem noi.
Plute vom face, după care,
La Iafo le trimit, pe mare.
Acolo, tu ai să te duci
Și la Ierusalim le-aduci.”
17Când Solomon a numărat
Străinii care s-au aflat
În al lui Israel ținut –
Precum și David a făcut –
Găsit-a, dintre-ai lor copii,
O sută cincizeci’ trei de mii
Și șase sute. Dintre ei –
18Adică din străini-acei –
Alese șaptezeci de mii;
Întregul lor număr de fii,
Pentru dus sarcini, trebuiau.
Apoi, optzeci de mii erau
Puși ca să taie pietre-n munte.
Aceștia toți aveau în frunte,
Cete din veghetori făcute –
De toți, trei mii și șase sute.
Selectat acum:
2 Cronici 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca