2 Cronici 28
28
Ahaz, împăratul lui Iuda
1Ani douăzeci, Ahaz avea,
Când împărat el ajungea,
Iar la Ierusalim, astfel,
Ani șaisprezece a stat el.
Cât a domnit, el n-a făcut
Lucruri care să-I fi plăcut
Lui Dumnezeu – precum făcea
David, pe vremea când trăia –
2Ci tot mereu el a călcat
Calea pe care au umblat
Cei care-au fost ‘naintea lui,
În țara Israelului.
El, pentru Bal, temple-a-nălțat
Și chiar și chipuri i-a turnat.
3Până în valea cea pe care
Al lui Hinom popor o are,
Ahaz, cu slugile, s-a dus
Unde tămâie a adus
Și-a ars-o-n cinstea zeilor
Cari sunt străini de-al său popor.
El s-a purtat atât de rău,
Încât chiar și pe fiul său,
Prin foc, în urmă, l-a trecut
Așa precum au mai făcut
Popoarele ce-au fost aflate,
În țară, și-apoi alungate,
De către Dumnezeu, când El
Țara a dat, lui Israel.
4Ahaz, necontenit, s-a dus
Pe înălțimi, unde-a adus
Jertfe și-a ars tămâie. El
A procedat în acest fel,
Pe dealurile dimprejur
Și sub copacii verzi, din jur.
5Dar Dumnezeu l-a părăsit,
Căci multe rele-a săvârșit
Și-atuncea, pradă l-a lăsat
La cel cari fost-a împărat
În Siria și la cel care
Fusese-n Israel mai mare.
Ahaz, pentru tot ce-a făcut,
De Sirieni a fost bătut,
Iar la Damasc au dus apoi,
Din Iuda, mulți prinși de război.
De-asemeni, cel ce-a stăpânit
În Israel, a năvălit,
Peste Ahaz – cari n-a putut
Să-i țină piept – și l-a bătut.
6Pecah, cel care se vădea
Drept fiu al lui Ramalia,
Ucise douăzeci de mii,
Atunci, dintre-ai lui Iuda fii,
Care viteji s-au dovedit,
Doar pentru că L-au părăsit
Pe Domnul Dumnezeul lor,
Cari fost-a al părinților.
7Zicri, un om care ieșise
Din Efraim, atunci ucise
Pe Azricam – acela care,
Părinte, pe-mpărat, îl are –
Pe omul împăratului –
Mai mare peste casa lui –
Și pe Elcana, cel aflat
Al doilea, după împărat.
8Atunci, ai lui Israel fii
Luară două sute mii
De oameni, dintre cei pe care
Țara lui Iuda-n ea îi are,
Prinși de război. Au fost luați
Copii, femei, fete, bărbați
Și la Samaria apoi,
I-au dus, cu prada de război.
9Acolo, un proroc ședea,
Care, Obed, drept nume-avea.
El era om al Domnului,
Proroc aflat în slujba Lui.
Când oștile se întorceau,
Căci la Samaria veneau,
Obed, în cale, le-a ieșit
Și-n acest fel a glăsuit:
„Domnul, care S-a mâniat
Pe al lui Iuda împărat,
În mâna voastră, a găsit,
Că este foarte potrivit,
Să lase oamenii pe care
Țara lui Iuda-n ea îi are.
Dar Domnul a văzut că voi
Pe-aceștia i-ați ucis apoi,
Cu o furie de nespus,
Care-a urcat la ceruri, sus.
10Pe ai lui Iuda fii, apoi,
Credeți că robi îi faceți voi?
Cei din Ierusalim ieșiți,
La voi ajunge-vor robiți?
Prin felu-n care vă purtați,
Nu sunteți, oare, vinovați,
Față de Domnul Dumnezeu?
11Ascultați dar, cuvântul meu:
Dați drumul robilor luați,
Pentru că sunt ai voștri frați,
Căci altfel, vine peste voi,
Mânia Domnului, apoi!”
12Atunci, unii dintre cei cari
În Efraim erau mai mari,
S-au ridicat și au vorbit
În contra celor ce-au venit
De la război. În rândul lor,
A fost Azaria – fecior,
Care, din Iohanan ieșea,
Din Berechia-asemenea,
Și din Meșilemot. La fel,
A fost alăturea de el
Și Ezechia, acel care
Părinte, pe Șalum, îl are,
Pe-Amasa și – de-asemenea –
Pe Hadlai, tată îl avea.
13Ei ziseră oștenilor:
„Grabnic, dați drumul robilor!
Să nu-i aduceți printre noi,
Pe prinși-aceștia de război!
Față de Domnul, vinovați
Suntem, și vreți s-adăugați
Alte păcate – negreșit –
La cele ce le-am săvârșit!
A Domnului mânie-aprinsă,
E peste Israel întinsă.”
14Oștenii toți i-au ascultat
Și robii au eliberat.
Ei le-au mai dăruit apoi,
Și toată prada de război.
În fața căpitanilor
Au dus robii și prada lor.
15Au numit oameni, de îndat’,
Care, de robi, s-au ocupat:
Hrană le-au dat și-mbrăcăminte,
Le-au dăruit încălțăminte,
Și-ale lor răni le-au îngrijit.
Pe cei care au obosit,
Sus, pe măgari, apoi i-au pus
Și pân’ la Ierihon i-au dus,
În a finicilor cetate.
Când au sfârșit aceste toate,
Israeliți-i părăsiră
Și la Samaria veniră.
Pedepsele asupra lui Ahaz
16De la-mpăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are,
Ahaz ceruse ajutor,
Să țină piept vrăjmașilor.
17Cei din Edom, iar, au venit
Și peste Iuda-au năvălit,
Bătându-l și luând apoi,
Din fiii săi, prinși de război.
18Și Filisteni-au năvălit
Atuncea, și au cucerit
Cetățile ce-n câmp erau
Și către miazăzi priveau.
Bet-Șemeșul, ei l-au bătut;
Și Aialonul a căzut
Și Ghederotul după el.
Cu Soco s-a-ntâmplat la fel.
Și satele cele pe care
Cetatea-n jurul ei le are,
Au fost atuncea cucerite
De Filisteni și nimicite.
Apoi și Timna a căzut,
Cu satele ce le-a avut.
Cetatea Ghimzo, însoțită
De sate, fost-a cucerită,
Iar Filistenii au venit
Și în cetăți au locuit.
19Prin ceea ce s-a petrecut
Domnul – atuncea – l-a făcut,
Pe Iuda, să fie smerit,
Căci împăratul a greșit
Față de Dumnezeul său,
Făcând doar ceea ce e rău.
20În acel timp, a năvălit
Tiglat-Pilneser, ce-a domnit
Peste Asiria, iar el,
Față de-Ahaz, a fost la fel
Precum e și vrăjmașul care,
Sprijin nu-ți dă în strâmtorare.
21Ahaz, argintul l-a luat –
Și aurul – ce s-a aflat
În casa împăratului,
Precum și-n Casa Domnului,
Și l-a trimis la cel pe care
Asiria în frunte-l are.
Nici un folos, el n-a avut,
Din darul pe cari l-a făcut.
22Pe când era mai strâmtorit
Ahaz, iar, a păcătuit
Față de Domnul, căci s-a dus
23Și-n urmă jertfe a adus
La dumnezeii cei pe care
Țara Damascului îi are.
El s-a gândit: „Ăști dumnezei,
I-ajută pe vrăjmașii mei.
De-aceea, eu am să mă duc
Și jertfe, lor, am să le-aduc,
Să mă ajute și pe mine
Și astfel să îmi meargă bine.”
Dar acești idoli l-au făcut
Pe împărat de-a fi căzut
Și, în păcate, după el,
A tras întregul Israel.
24El strânse sculele pe care
Casa lui Dumnezeu le are,
Iar după-aceea le-a zdrobit.
Apoi, gândi că-i potrivit
Să-nchidă Casa Domnului.
Mânat de nebunia lui,
Ierusalimului, apoi,
I-a construit altare noi
25Și-a poruncit ca ridicate
Să fie-n orșice cetate,
Câteo-înălțime, ca să poată
Mulțimile din țara toată,
Să ardă-n cinstea zeilor,
Tămâie, spre-mbunarea lor.
Felul în care a lucrat,
Pe Dumnezeu, L-a mâniat.
26Dar toate câte le-a făcut
Ahaz, atuncea, s-au trecut
În cărțile-mpăraților
Care-au venit peste popor,
Când peste Iuda stăpâniră
Sau peste Israel domniră.
27Ahaz, apoi, a adormit,
Fiind și el adăugit
Neamului său. A fost luat,
De-al său popor și îngropat
Chiar la Ierusalim, dar el
Nu a fost pus în locu-acel,
În care erau îngropați
Acei ce fost-au împărați.
Apoi, al său fiu – Ezechia –
Ajunse de luă domnia.
Selectat acum:
2 Cronici 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca