2 Cronici 29
29
Ezechia, împăratul lui Iuda
1Astfel, în Iuda a venit
La-mpărăție și-a domnit
Al lui Ahaz fecior, cel care,
Drept Ezechia, nume, are.
Ani douăzeci și cinci avuse,
Când – împărat – el se făcuse
Și douăzeci și nouă-a stat
Pe scaunul de împărat.
El, la Ierusalim, ședea,
Căci de acolo-mpărățea.
În ce-o privește pe-a lui mamă,
Aceasta, Abua, se cheamă.
Iar după neam, ea se arată,
Drept a lui Zaharia fată.
2Cât la domnie a șezut,
Doar lucruri bune a făcut –
Precum făcea David, mereu –
Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.
3În luna-ntâi, din anul care
Primul era la numărare
În lungul șir al anilor
În care fost-a domnitor,
A mers la Casa Domnului
Și-a deschis ușa Casei Lui.
În urmă, meșteri, a chemat
Cari ușile le-au reparat.
4A chemat preoți și Leviți,
Care apoi au fost poftiți
În locul de la răsărit,
5Și-n felu-acesta, le-a vorbit:
„Mă ascultați Leviților
Și-asemeni voi, preoților!
Doresc să vă sfințiți și voi
Și Casa Domnului apoi.
Scoateți din Casă, de îndat’,
Tot ceea ce e necurat!
6Părinții noști’ L-au părăsit
Pe Domnul și-au păcătuit,
Făcând numai ce este rău
Și n-au păzit cuvântul Său.
7Ei, ușile pridvorului –
Cari este-al Casei Domnului –
Le-au încuiat și înadins
Și candelele Lui le-au stins.
Tămâie, nu I-au mai adus,
Nici jertfe, Domnului de Sus.
8De-aceea, El S-a mâniat,
Iar mâna Lui a apăsat
Peste Ierusalim și-apoi
Și peste Iuda. Vedeți voi,
De groază-ajunse-a noastră țară,
De spaimă, dar și de ocară.
9Părinții noștri-au fost loviți,
De sabie, și nimiciți
Din astă pricină. Soții,
Fetele noastre și-ai noști’ fii
Ajuns-au astfel ca să fie,
Printre străini, duși în robie.
10Gândesc să fac un legământ
Cu Dumnezeul nostru sfânt,
Ca să Își tragă înapoi
Mânia Lui, de peste noi.
11Acum, nu stați nepăsători,
Căci pentru Domnul, slujitori,
Doar voi sunteți – voi toți cei care
Ardeți tămâi mirositoare,
Pentru a Îl cinsti pe Cel
Cari Domn îi e, lui Israel.”
12Leviții, toți, s-au adunat;
În rândul lor era Mahat,
Fiul lui Amasai. Cu el,
Era acolo și Ioel,
Al lui Azaria fecior,
Din neamul Chehatiților.
Din Merariți, Chis se găsea
Acolo, cu Azaria.
Chis se vădea acela care,
Pe Abdi, drept părinte-l are.
Azaria, aflat cu el,
E fiul lui Iahalelel.
Din neamul Gherșoniților,
Era al lui Zima fecior
Care, Ioah, era numit
Și care fost-a însoțit
De către Eden, acel care,
Părinte, pe Ioah, îl are.
13Din Elțafan, Șimei venea
Și Ieiel, de-asemenea.
Din fiii lui Asaf, sunt doi:
E Zaharia, iar apoi
Matania. Cei ce urmau,
14Ai lui Heman, feciori, erau.
Ei sunt Șimei și Iehiel.
Șemaia și cu Uziel
Sunt fiii care se vădeau,
Că ai lui Iedutun erau.
15Pe frații lor, ei i-au chemat,
Iar după ce s-au adunat,
Toți – împreună – s-au sfințit
Și-n urmă ei au curățit,
Grabnic, și Casa Domnului.
16Toți preoții, în Templul Lui,
Intrară, ca să-l curățească.
Au început să-l scotocească
Și-au scos afară ce-au găsit
Drept necurat. Ei au zvârlit
Totul, în curtea cea pe care,
Casa lui Dumnezeu o are.
Apoi, Leviții au luat
Lucruri care s-au adunat
În curtea Casei Domnului,
Și-n apele Chedronului,
În urmă, ei le-au aruncat.
17Când oamenii s-au apucat
De curățenie, se vădea
Că luna-ntâia începea.
Abia atunci când a-nceput
A opta zi, ei au putut
Intra-n pridvorul Domnului,
Iar curățenia Casei Lui,
Încă opt zile a durat.
Lucrarea lor s-a încheiat,
În prima lună, când, din ea,
A șaisprezecea zi trecea.
18S-au dus apoi, la împărat,
Și-n acest fel au cuvântat:
„Iată că noi am isprăvit
Tot ce era de curățit.
Curată-i Casa Domnului,
Uneltele altarului,
Apoi altarul cel pe care
Jertfe se-aduc fără-ncetare,
Și masa ce e pregătită
Spre-a așeza pâinea menită
A sta în fața Domnului,
Cu tot ce are masa Lui.
19Adus-am Casa cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are,
În stare bună, negreșit.
Uneltele le-am curățit,
Căci pângărite au fost ele,
Tocmai în vremile acele
În cari Ahaz a-mpărățit.
Acuma, noi le-am curățit
Și la altarul Domnului
Le-am dus, să stea în fața lui.”
Jertfele de ispășire
20Când Ezechia s-a sculat
A doua zi, i-a adunat
Pe oamenii aceia cari
Sunt în cetate cei mai mari,
Și cu toți slujitorii lui
S-au dus la Casa Domnului.
21Ei au adus șapte viței,
Șapte berbeci și șapte miei,
Și șapte țapi având menire
De jertfe pentru ispășire.
Aceste jertfe date sânt,
Atât pentru locașul sfânt,
Pentru-a lui Iuda seminție,
Cât și pentru împărăție.
Jertfele-apoi au fost luate –
După poruncile lăsate
De împărat – și duse-n dar,
Pe al lui Dumnezeu altar,
De către preoți, căci ei sânt,
Ai lui Aron fii, pe pământ.
22Preoții junghiară boi,
Berbeci și miei. Au strâns apoi,
Sângele lor și au venit
Pân’ la altar, de l-au stropit.
23Au luat țapii cu menire
De jertfe pentru ispășire
Și-au mers în față la-mpărat
Și la cei cari s-au adunat
La Templu. Cei prezenți s-au dus
Și mâinile pe țapi și-au pus.
24Preoți-apoi i-au junghiat,
Iar al lor sânge l-au vărsat
Lângă picioru-altarului.
Păcatele poporului
Șterse au fost, în acest fel,
Căci pentru-ntregul Israel
Acele jertfe s-au făcut,
Cum împăratul a cerut.
Erau jertfe ce se socot
A fi drept ardere de tot,
Precum și jertfe cu menire
De jertfe pentru ispășire.
25Apoi, cei ce erau Leviți
Au fost de preoți rânduiți,
Să stea în Casa Domnului,
Pentru-a cânta spre slava Lui,
Cu instrumentele știute:
Chimvale, harfe, alăute.
Ei au cântat – fără-ndoială –
După-a lui David rânduială,
După-a lui Gad – cari văzător
Fusese, pentru domnitor –
Și după rânduiala care,
Natan, prorocul, o mai are.
Domnul a dat – fără-ndoială –
Toată această rânduială,
Prin oamenii cari se vădeau
Cum că ai Săi proroci erau.
26Leviții mers-au – fiecare –
Cu instrumentele pe care,
David – pe vremuri – le-a făcut;
Preoții trâmbițe-au avut.
27Când totul fost-a pregătit
Iar Ezechia-a poruncit,
Jertfe, ca să se-aducă-n dar,
Lui Dumnezeu, pe-al Său altar,
A început – în fața lui –
Cântări, spre slava Domnului,
În sunetul trâmbițelor,
Precum și-al instrumentelor,
Pe care David le-ntocmise
Atuncea când împărățise.
28Toți cei prezenți s-au închinat,
Imnuri de slavă au cântat,
Sunând din trâmbiți, până când
S-a mistuit jertfa arzând
Pe-altarul Domnului. De-ndată
29Ce s-a sfârșit arderea dată,
Întreg poporu-a-ngenunchiat –
În frunte cu-al său împărat –
Și Domnului se închinară.
30Apoi, cu toți se ridicară,
Iar Ezechia și cei cari
Peste popor erau mai mari,
Le-au poruncit Leviților,
Să aibă-n cântecele lor –
Spre lauda lui Dumnezeu –
Cuvintele pe cari, mereu,
David, numai, le folosea
Și-Asaf, prorocul ce-l avea.
Leviți-ndată au făcut
Așa precum li s-a cerut:
Cu bucurie-au lăudat,
Pe Domnul, și s-au închinat.
31Leviți-n urmă au sfârșit,
Iar Ezechia a vorbit:
„Iată că voi sunteți sfințiți
Și sunteți gata pregătiți
Să faceți slujba Domnului.
Mergeți acum, în Casa Lui,
Și-aduceți jertfe cu menire
De jertfe pentru mulțumire.”
Apoi, întreaga adunare
Adus-a dobitoace care
Erau drept jertfe cu menire
De jertfe pentru mulțumire.
Cei care-n inimi au simțit
Îndemnuri, grabnic au venit,
Jertfe să dea, ce se socot
A fi drept ardere de tot.
32Atuncea, jertfele pe care
Le-a dat întreaga adunare,
Au fost de șaptezeci de boi,
O sută de berbeci apoi,
Iar mieii care au fost dați,
La două sute-s numărați.
Aceste jertfe se socot
A fi drept ardere de tot,
Pentru cinstirea Domnului.
33Au mai fost închinate Lui,
Atuncea, și trei mii de oi
Precum și șase sute boi.
34Preoții, însă, se vădeau
Că într-un număr mic erau,
Pentru mulțimea jertfelor.
Dar le-au venit în ajutor
Leviții. Ei i-au ajutat,
Până când totul s-a-ncheiat
Și până s-au sfințit cu toți –
În urmă – și ceilalți preoți.
Leviții, toți, se dovediră
Că mult mai iute, se sfințiră,
Decât preoții Domnului.
35Jertfele închinate Lui –
Acele care se socot
A fi drept ardere de tot,
Grăsimea celor cu menire
De jertfe pentru mulțumire
Și cele ce se dovedeau
De băutură că erau –
Fuseseră în număr mare,
Date de-ntreaga adunare.
36Poporul – și-al său împărat –
În acea zi, s-au bucurat,
Pentru că Domnul a făcut
Ca parte ei să fi avut
De voie bună. Toate-aceste
S-au petrecut fără de veste.
Selectat acum:
2 Cronici 29: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca