Peste oștire, căpitan –
În Siria – era Naman.
Bine văzut el să vădea
Și-n mare cinste se găsea,
Căci Domnul – după cum voise –
Pe Sirieni îi izbăvise
Prin mâna omului acel.
Cu toate-acestea însă, el,
De lepră, a ajuns, lovit.
Când Sirienii au ieșit
Să poarte un război – odată –
Din Islael luară-o fată
Și-au dus-o roabă-n Siria.
Chiar la Naman ajunse ea
Și-n a lui casă a slujit.
Când l-a văzut că e lovit
De lepră, ea a cuvântat:
„Stăpâne, de te-ai fi aflat
Acuma, în Samaria –
La un proroc, în țara mea –
Sunt sigură că, negreșit,
Demult erai tămăduit.”
Naman a alergat îndată,
La împărat și-a zis: „O fată,
Cari din Israel a venit,
Despre-un proroc mi-a povestit.
Omul, putere, ar avea,
Să vindece și lepra mea.”
Cel care fost-a împărat
În Siria, a cuvântat:
„Du-te-n Samaria, la el,
Căci voi trimite-n Israel,
La împărat, și o solie
Și îi voi cere să îți vie
În ajutor!” Naman, apoi,
S-a-ntors acasă, înapoi.
Talanți de-argint a numărat
Și-apoi, cu el, zece-a luat.
Haine de schimb luat-a – zece –
Iar înainte ca să plece,
Sicli de aur a luat
Cari șase mii s-au numărat.
Apoi, cu darul cel bogat,
Spre Israel s-a îndreptat.
Și o scrisoare mai avea,
Pentru-mpărat, în cari scria:
„Când vei primi astă scrisoare,
Vei și că-ți cer un lucru mare.
Iată, trimit acum, la tine,
Pe un slujbaș al meu. El vine
Ca să îl vindeci, negreșit,
Pentru că lepra l-a lovit.
Omul acesta e Naman
Și-i al oștirii căpitan.
Tu, supușenia, ți-o arată
Și vindecă-i lepra, de-ndată!”
Când împăratul cel pe care
Țara lui Israel îl are,
Acea scrisoare a citit,
Straiul și-a rupt și-a glăsuit:
„Dar ce gândește că sunt eu?”
Crede, cumva, că-s Dumnezeu?
Asemeni Lui, pot să lucrez?
Pot să omor sau să-nviez
Pe cineva? Am eu, putere
Să vindec, încât el îmi cere,
Pe omul său, să-l lecuiesc
De lepră? Însă, mă gândesc
Că al Siriei împărat,
Prilej de ceartă mi-a cătat.”
Când Elisei a prins de veste
De toate lucrurile-aceste,
Soli, la-mpăratul a trimis,
Prin care în ăst fel a zis:
„Spune-mi, de ce te-ai întristat
Și straiul ți l-ai sfâșiat?
Trimite-l pe Naman, la mine,
Căci Sirienii vor ști bine –
Prin ce se va-ntâmpla cu el –
Că-i un proroc, în Israel.”
Naman, cu caii, a venit –
Cu carul său – și s-a oprit
La poarta casei cea pe care
Prorocul Elisei o are.
Atuncea, Elisei i-a zis,
Printr-un argat ce l-a trimis:
„Te scaldă în Iordan, de-ndată,
De șapte ori, căci vindecată
Îți va fi lepra, negreșit.”
Dar când Naman a auzit,
Ce-a spus argatul, mâniat,
În mare grabă a plecat,
Zicând: „Credeam că va ieși
Și că mă va-nsănătoși
Chiar Elisei. Mai credeam eu,
Că Numele lui Dumnezeu
O să Îl cheme, după care,
Pe rana mea, mâna, el are
Ca să și-o pună, și-n sfârșit,
Așa să fiu tămăduit.
Dar apele cele pe care,
Damascul cel întins le are,
Nu sunt, oare, cu mult mai bune
Decât Iordanul? Pot a spune,
Că râuri mult mai bune-mi par,
A fi Abana și Parpar.
În ele, de m-aș fi scăldat,
N-aș fi putut să fiu curat?”
Sfârșit-a vorba, iar apoi,
Furios, se-ntoarse înapoi.
Dar slujitorii săi s-au dus,
În fața lui și-astfel au spus:
„Părinte, de ți-ar fi cerut,
Un lucru greu, l-ai fi făcut.
Ce ți-a cerut acest proroc,
Acuma, nu e greu deloc.
Fă ce ți-a spus: mergi la scăldat,
Pentru că fi-vei vindecat.”
Naman, atuncea, a făcut
Așa precum i s-a cerut:
Când, în Iordan, el a intrat,
De șapte ori s-a scufundat
Și-n urmă s-a tămăduit,
Așa după cum a vorbit
Prorocul Domnului. Astfel,
Carnea care era pe el,
Părea precum e cea pe care
Numai un copilaș o are.
Cu tot alaiul său apoi,
Naman se-ntoarse înapoi,
La omul Domnului. S-a dus
În fața lui și-astfel a spus:
„Acuma dar, văd bine eu,
Că pe pământ, alt Dumnezeu
Nu este, decât Cel pe care
Poporul Israel Îl are.
Vin să te rog, să iei măcar,
Din partea mea, acest mic dar.”
Când Elisei l-a auzit,
În felu-acesta a vorbit:
„Viu este Domnul Dumnezeu
Al cărui slujitor sunt eu,
Că nu voi primi nici un dar,
Din a ta parte.” În zadar,
Naman – mereu – a stăruit,
Căci Elisei nu s-a-nvoit.
Naman a zis: „Dacă nu vrei, Nimic, acuma, ca să iei,
Îngăduie robului tău
Să ducă în ținutul său
Pământ, cât poate ca să ia,
Pe doi catâri, căci nu mai vrea
S-aducă altor dumnezei,
Jertfe, că nu mai crede-n ei.
De-acum, în toată viața lui,
Jertfe-I va da, doar Domnului.
Numai un lucru mai cer eu:
Vreau să mă ierte Dumnezeu,
Atunci când trebuie să vin –
Cu-al meu stăpân – și să mă-nchin
În casa lui Rimon. Mereu,
Se sprijină stăpânul meu,
Pe al meu braț, când se închină.
Domnul să ierte a mea vină,
Căci slujba-mi cere-astfel a face.”
Prorocul zise: „Du-te-n pace.”
Atunci, Naman s-a ridicat
Și către casă a plecat.
Pe când se-ndepărtase bine,
Ghehazi își zise în sine:
„Stăpânul meu nu a primit
Nimic din ce i-a dăruit
Oșteanu-acela Sirian,
Care, chemat este, Naman.
Dar viu e Domnul Dumnezeu,
Căci am să capăt, ceva, eu,
Din a lui parte, negreșit.”
Apoi, în grabă a fugit
Și l-a ajuns pe Sirian.
Când l-a zărit, din car, Naman
S-a coborât și-a întrebat:
„E bine tot? Ce s-a-ntâmplat?”
„E bine tot, fii liniștit” –
Zise Ghehazi. „Am venit
Pentru că, iată, m-a trimis
Stăpânul meu care a zis:
„Doi tineri mi-au venit acum.
Ei străbătut-au un lung drum,
Căci vin din muntele pe care,
Neamul lui Efraim îl are
În stăpânire. S-au oprit
La mine, de au poposit,
Pentru că tinerii acei
Fii de proroci sunt. Pentru ei,
Vreau un talant de-argint, de ai,
Și două straie să îmi dai.”
Naman a zis: „Dau cu plăcere,
Tot ce stăpânul tău îmi cere.
Te rog ca doi talanți să iei,
Să duci la tinerii acei.”
În doi saci, el a așezat
Cei doi talanții și i-a mai dat
Haine de schimb. Apoi i-a pus,
Pe doi slujbași de-ai săi de-au dus
Aceste daruri. Au plecat
Și când pe deal ei s-au aflat,
Ghehazi i-a oprit și-apoi
Le dete drumul înapoi,
După ce darul l-a luat.
În casă, el l-a așezat
Și-apoi la Elisei s-a dus.
Văzându-l, Elisei a spus:
„Oare, de unde ai venit?”
„De nicăieri” – a glăsuit
Ghehazi-ndată. „Iată, eu
Aici am fost.” „Dar duhul meu
N-a fost cu tine?” – a-ntrebat
Prorocu-atuncea, supărat.
„E timpul ca argint să iei?” –
Mai întrebase Elisei.
„E timp să iei măslini și oi,
Sau robi și roabe, vii sau boi,
Ori straie? Toate sunt în van,
Pentru că lepra lui Naman
Se va lipi de tine-ndată
Și de a ta sămânță, toată.”
Lepra, atuncea, a venit
Și de Ghehazi s-a lipit.
Trupul, de răni, i s-a umplut
Și plin de groază a văzut
Cum ca zăpada s-a albit.
În urmă, el l-a părăsit
Pe Elisei, și a plecat,
Fiind de boală apăsat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
