2 Samuel 1
1
DOMNIA LUI DAVID
Știrea morții lui Saul
1După ce Saul a murit –
Și după ce i-a biruit
Pe-Amaleciți – David pornise
Către Țiclag. De-abia sosise –
Căci două zile au trecut –
2Când iată că a apărut
Un om, care s-a dovedit
Cum că pe Saul l-a-nsoțit.
Țărână-n cap și-a presărat,
Iar straiul și l-a sfâșiat.
Până la David, a pătruns,
Iar când în față-i a ajuns,
Jos, la pământ, s-a aruncat,
Pe dată, și s-a închinat.
3David a zis: „De unde vii?”,
Iar omul a răspuns: „Să știi
Că am scăpat, din Israel,
Din tabăra ce-o avea el.”
4David, din nou, l-a întrebat:
„Spune-mi te rog, ce s-a-ntâmplat?”
„Speriat, poporul a fugit,
Iar Filisteni-au biruit” –
Răspunse omul. „Mulți sunt cei
Care-au murit, iar printre ei
Este și Saul numărat,
Și Ionatan.” Foarte-ntristat,
5David a zis: „De unde știi,
Că nu mai sunt printre cei vii
Nici Saul și nici Ionatan?
Nu ai vorbit, cumva, în van?”
6„Pe la Ghilboua, am trecut” –
Omul a zis – „și l-am văzut
Pe Saul, care – obosit –
În suliță s-a sprijinit.
Aproape-n urma lui veneau
Vrăjmașii care-l urmăreau.
7Când m-a zărit, el m-a chemat,
Iar eu, la el, am alergat.
8„Cine ești tu?” – el a voit
Să știe. „Sunt Amelecit” –
Răspuns-am eu, atunci, de-ndat’.
9„Apropie-te!” – m-a-ndemnat.
„Omoară-mă, să nu cad prins,
Căci amețeala m-a cuprins,
Măcar că încă mă simțesc
Că plin de viață mă găsesc.”
10Atunci, eu m-am apropiat
De el, și am făcut, de-ndat’,
Ceea ce mi s-a poruncit,
Căci eu știam că, negreșit,
Pentru-mpărat, nu se putea,
În viață a mai rămânea,
După ce-nfrânt avea să fie.
Eu am venit să-ți aduc ție,
Dovada celor ce ți-am spus.
Privește dar, ce am adus:
Iată cununa ce-o avea
Saul, pe cap. De-asemenea,
Iată aici, brățara lui.
Pe brațul împăratului,
Fusese ea. El a purtat-o,
Iar eu, în urmă, am luat-o.”
11David, mâhnit, și-a sfâșiat
Straiul, iar cei ce s-au aflat
Atunci, alăturea de el,
Îndată au făcut la fel.
12Au plâns cu toții, au jelit
Și până-n seară au postit,
Pentru poporul Domnului,
Pentru-mpărat și fiii lui.
13Către cel care i-a adus
Aceste vești, David a spus:
„De unde, oare, ești venit?”
„Sunt un străin, Amalecit” –
Răspunse tânărul, de-ndat’.
14David, atunci, l-a întrebat:
„Nu ți-a fost frică să îți pui
Mâna, pe unsul Domnului,
Ca să-l omori? Cum ai putut,
Așa ceva, să fi făcut?”
15Apoi, la sine a chemat,
Un slujitor și-a cuvântat:
„Omoară-l, pe Amalecit!”,
Iar slujitorul l-a lovit,
Cu sabia, precum a zis,
Și omul a căzut ucis.
16David, apoi, a cuvântat:
„Sângele care s-a vărsat,
Să cadă peste capul lui,
Căci însuși gura omului
Mărturisit-a despre el,
Și l-a-nvinovățit astfel,
Când spus-a: „Omorât-am eu,
Pe cel ce-i uns, de Dumnezeu”!”
Cântarea de jale a lui David pentru Saul și Ionatan
17Iată cântarea cea de jale,
Pe care a găsit cu cale
David să o alcătuiască
Și-n felu-acesta să-i jelească
Pe Saul și pe-al său fecior,
Pe Ionata. Al lui popor,
18Să o învețe-a trebuit.
Numele care l-a primit
Este „Cântarea arcului”
Și-i scrisă-n Cartea Dreptului.
19„Acuma, poți a te-ntrista
Israele, căci fala ta
Zace, pe dealuri, risipită,
De-al morții braț, fiind lovită!
Cum au căzut vitejii tăi,
Răpuși pe dealuri și pe văi!
20Nu spuneți lucru-acesta-n Gat,
Nu răspândiți vestea, de-ndat’,
Pe tot cuprinsul drumului
Ce este-al Ascalonului,
Să nu se bucure, de zor,
Fetele Filistenilor,
Să nu se laude, în jur,
Căci netăiate-s împrejur.
21Munți din Ghilboua! Peste voi,
Rouă să nu cadă, nici ploi!
De-acum și până-n veșnicie,
Câmpii, pe voi, să nu mai fie,
Să nu mai dea pârga pe care
O dăm drept dar, pentru mâncare!
Pentru că iată, aruncate,
Acolo-s scuturile toate
Pe cari vitejii le-au purtat.
Scutul lui Saul e-aruncat,
Parcă n-ar fi asupra lui,
Aflat, uleiul Domnului.
22Nici sângele răniților –
Precum nici a voinicilor
Grăsime – nu a reușit,
Pe Ionatan, să-l fi oprit,
Și n-au oprit nici arcul lui,
Nici sabia-mpăratului,
Căci Saul nu își învârtea,
Nicicând, în vânt doar, sabia.
23Saul și Ionatan, cei care
Uniți au fost, fără-ncetare,
În timpu-n care au trăit,
Iată că nu s-au despărțit
Nici chiar când moartea i-a luat.
Căci mai ușori, s-au arătat,
Decât sunt vulturii, vreodată.
De-asemenea, mai tari sunt, iată,
Decât sunt puii cei de lei.
Cine se-aseamănă, cu ei?
24Voi, fiicele din Israel,
Plângeți acuma, după el!
Plângeți pe-al vostru împărat –
Pe Saul – care v-a-mbrăcat
În stacojiu, necontenit,
Și care a împodobit,
Cu aur, straiul de pe voi!
25Cum au căzut, în ăst război,
Vitejii! Cum a fost lovit
Chiar Ionatan și a pierit,
Pe dealuri, colo-n depărtare!
26Mă-ncearcă o durere mare –
O, Ionatane – frate-al meu!
Plăcerea mea erai, mereu.
Dragostea ta cea minunată –
Față de mine arătată –
Mai sus, avea să se vădească,
Decât iubirea femeiască.
27Vai, cei viteji cum au căzut!
Cum armele li s-au pierdut!”
Selectat acum:
2 Samuel 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca